Pactul din Eden

10

Juliette

Îmi ridic privirea spre el pentru a-i urmări expresia confuză a feței. În primă fază s-a încruntat, gest care i-a creat mici riduri în zona frunții, iar mai apoi și-a relaxat mușchii feței. Pot observa cum rotițele din capul lui se învârt încontinuu, încercând să găsească un sens la ceea ce l-a întrebat. Eu în schimb știu exact de ce am făcut-o. Ideea care mi-a trecut prin minte mă sperie și mă atrage în egală măsură. La fel ca bărbatul din fața mea — ceea ce e greșit în prea multe moduri. Abia ce a aflat că soția lui este bolnavă, iar eu mi-am gândit, printr-o prostie, să-i propun un fel de înțelegere sexuală.

— Nu cred că înțeleg la ce vă referiți, spune în cele din urmă.

Îl mai analizez pentru câteva secunde, după care închid dosarul, laolaltă cu ideea stupidă care mi-a trecut prin minte acum câteva momente.

— Ați putea să veniți cu soția dumneavoastră pentru a discuta ce vom face în continuare?

Modul în care am schimbat subiectul îl face să fie și mai confuz, iar acest lucru se poate observa după expresiile sale faciale.

— Ă, sigur, îmi răspunde.

— În acest caz, cred că asta este tot momentan. Vă sfătuiesc să discutați cu soția dumneavoastră.

Îi întind plicul care conține hârtia cu rezultatele, iar degetele noastre se ating pentru câteva secunde când se întinde să-l ia. Durează doar câteva secunde, dar e suficient ca să-mi trezească un fior pe șira spinării. Încerc să-l ignor, în ciuda faptului că devine din ce în ce mai intens. Voi pune toate aceste senzații neobișnuite pe seama faptului că n-am mai făcut sex de ceva timp.

Trebuie să te concentrezi, Juliette!

Scutur din cap, ridicându-mă de pe scaun și ocolind biroul până când ajung la câțiva metri de Dominic care așteaptă în fața ușii.

Încerc să-mi dau seama la ce se uită, dar apoi îmi amintesc de tabloul aflat în spatele meu, pe canapea.

— Cecul.

Merg înapoi la birou, pășind hotărâtă. Iau din sertar carnetul de cecuri și un pix pe care-l folosesc pentru a scrie suma frumușică pe care m-am oferit să i-o dau. Nici nu știu de ce am făcut-o. Datorită faptului că tabloul este cu adevărat superb sau pentru că îl găsesc pe pictor ceva mai atrăgător decât vreau să recunosc?

Când termin de semnat, merg înapoi la el și i-l întind, dar de data aceasta degetele noastre nu se mai ating.

— Mulțumesc mult, îl aud spunându-mi, pe un ton suav.

— Plăcerea a fost de partea mea.

Rămâne nemișcat pentru câteva secunde, de parcă ar vrea să-mi spună ceva, dar alege să-și înghită propriile cuvinte așa cum și eu le înghit pe ale mele. Pe lângă faptul că nu e moral să mă gândesc la așa ceva, momentul a fost unul extrem de prost. Abia a aflat că soția lui suferă de o boală care are un procentaj de supraviețuire de doar 30%. Evident că el nu știe asta momentan și n-am vrut să fiu eu cea care îi ucide până și ultima fărâmă de speranță. Ceea ce nu e corect. În calitate de medic ar trebui să fiu transparentă cu pacienții mei, dar în acest caz pur și simplu nu am putut. Scânteia din ochii săi de culoarea boabelor de cafea s-a stins când i-am spus că soția lui are o tumoare pe creier. Până și acum pot să-mi amintesc cum a clipit ușor, cu genele sale lungi și dese, atunci când i-am adus la cunoștință suma necesară pentru chimioterapie. Ceva din sufletul meu a virat într-un mod inexplicabil când l-am auzit spunându-mi că nu-și permit să suporte cheltuielile medicale. În ciuda acestui lucru, nu am nicio scuză pentru ceea ce urma să-i propun. Este greșit, imoral și nepotrivit.