Pactul din Eden

21

Dominic

Sunt tentat să-i spun că poate doar să viseze la un scenariu în care eu să sfârșesc prin a face sex cu ea, dar aleg să-mi înghit cuvintele. Respirația ei cu iz de pepene verde se lovește de fața mea și-mi dau seama că suntem mult prea aproape unul de altul. Îi arunc o ultimă privire, după care mă răsucesc pe călcâie. O las nemișcată în mijlocul apartamentului. Cel mai probabil convinsă de faptul că într-adevăr îmi doresc să i-o trag.

În drum spre stația de metrou mă gândesc doar la cuvintele ei. Îi aud vocea undeva în străfundul minții mele, repetând constant aceleași cuvinte.

Sunt dispusă să suport toate costurile tratamentului dacă tu ești dispus să-mi suporți fanteziile.

Mi-ar fi plăcut să-i spun că nu se va întâmpla vreodată, dar realitatea este că soția mea are nevoie de acest tratament, iar eu nu-mi permit să suport cheltuielile lunare pe care acesta le implică. Juliette Ward știe că nu am de ales, de asta mi-a făcut această... ofertă. Pe de altă parte, să-mi înșel soția este ultimul lucru pe care l-aș face.

Telefonul îmi sună undeva pe fundul rucsacului pe care-l car în spate și e nevoie să caut un minut întreg până să-l găsesc. Evident că persoana care m-a sunat a renunțat când a văzut că nu răspund. Verific cine a fost. John. Stau puțin pe gânduri dacă ar trebui sau nu să-l sun înapoi, dar în cele din urmă arunc telefonul înapoi în rucsac. Am rămas cu un gust amar în gură după ultima oară când ne-am văzut și prefer să-l evit momentan. Oricum am destule pe cap. O ceartă cu cel mai bun prieten este singurul lucru de care nu am nevoie.

Când trenul oprește în stația aflată aproape de casa mea, aștept ca oamenii grăbiți să coboare, iar eu ies abia ultimul. Pașii mă ghidează automat spre casă pentru că mintea mea este în altă parte. Mă gândesc la propunerea lui Juliette, la gesturile pe care le-a făcut în timpul ședinței doar ca să-mi atragă atenția. Breteaua aia a căzut din greșeală, dar putea să o ridice înapoi pe umăr. În loc să facă asta, a decis să lase mai multă piele la vedere. Cu restul femeilor pe care le-am pictat nu am avut astfel de probleme. Puteau să fie complet goale în fața mea căci eram indiferent la trupurile lor. Cu Juliette e diferit. Pe ea nu-mi doresc să o văd goală. Nu-mi doresc să văd cum buclele lejere, arămii, îi dansează pe umeri și nici pistruii care-i acoperă umerii. Nu-mi doresc să-i văd sfârcurile rozalii prin materialul dantelat sau buzele pline. Nu-mi doresc să văd nimic din toate astea, dar trebuie. Am nevoie de banii ăștia.

Odată ajuns în fața ușii, realitatea mă lovește ca un bolovan. Am mințit-o pe Caroline. Știe că pictez o femeie, dar habar nu are că o cunoaște. Dacă ar afla că o pictez pe Juliette Ward, ar fi capabilă să îmi taie capul și să-l pună într-o suliță. Simplul gând îmi provoacă fiori reci pe șira spinării.

Intru în apartament, iar mirosul de friptură foarte bine aromată îmi invadează nările. Stomacul meu protestează, semn că mi-e foame și nici măcar nu mi-am dat seama.

După ce scap de rucsac și-mi las geaca în cuierul de pe hol, merg în bucătărie unde o găsesc pe Caroline. Poartă una din rochiile ei înflorate și are un sorț legat în jurul taliei. Cel cu castraveți, pe care i l-am făcut cadou de Crăciun. Nu mi-am permis nimic mai mult, iar ea s-a bucurat când și-a deschis cadoul. Sau cel puțin așa mi s-a părut.

O cuprind în brațe cât timp e cu spatele la mine, studiind friptura din cuptor. Prima dată tresare, dar apoi zâmbește larg. Se întoarce cu fața, lipindu-și corpul de al meu. Încă zâmbește atunci când își apropie buzele de gura mea și mă sărută scurt.