Domnului profesor, cu foarte multa dragoste.

Incepusem sa plang in hohote in pragul casei in momentul in care mama imi anuntase cu dezinvoltura noua veste. Ne mutam. Paraseam frumosul nostru apartament din San Francisco, casa copilariei mele, definitiv. Adio prieteni, adio parcuri si alei inverzite, adio castani si mersul cu bicicleta pana la liceu. Mama hotara, independent de mine, ca ne mutam.

-          Treburile se vor petrece foarte repede, Layla, crede-ma. Nu avem prea mult timp la dispozitie, imi spuse, radiind de fericire. Nu-mi venea sa cred.

Plangeam de ciuda, gandindu-ma ca tot ce am construit in ultimii ani avea sa se prabuseasca. Nu eram o fata populara, nici macar eleganta, dar aveam o gasca de prieteni incredibila si tineam la ei ca la ochii din cap. Si apoi, eram atat de aproape de a ma cupla cu Matt, incant gandul ca totul se va duce ‘’foarte repede’’ pe apa sambetei ma demoraliza cumplit. Trecand in sufragerie pentru a urca in camera mea, ceva nobisnuit imi atrasese atentia.

-          Nu pot sa cred ca ai impachetat déjà jumatate de casa!, am exclamat nervoasa. Cand naiba ne mutam ? Unde ? De ce ?

Mama incepuse sa zambeasca din ce in ce mai larg, spre disperarea mea.

-          Layla, iubita mea ! Mergem in Utah ! M-am gandit mult la asta, de fapt, de cateva luni intorc gandul asta pe toate partile. Am nevoie de timp si liniste, pentru a putea scrie linistita tratatele de analiza. O sa continui cu serviciul, dar m-am gandit, ne-ar fi atat de bine acolo ! Aer curat, natura in toata splendoarea ei si o casuta independenta intr-un orasel linistit ! Asta e visul meu. Nu crezi ca am muncit indeajuns de mult pentru visul meu ? Nu merit si eu in sfarsit ceva bun…

Urcam deja  scarile dezgustata de visul asta urat, in timp ce mama imi striga ca plecarea era maine seara, ca totul era pus la punct si ca aveam sa mergem intr-un orasel numit Mayflower. Ajunsa in camera mea, m-am trantit in pat si am inhatat telefonul.

Eu : Ma mut. Utah. Nu e o gluma, mama a innebunit.

Rachel : OMG… omg… … …

Eu : Ah, plecarea e maine seara.

Rachel : Am ochii umezi… NU POT SA CRED !!!

Eu: Poimaine o sa le izbeasca realitatea. Maine in parc la locul nostru ?

Rachel : Clar… m-ai spart…

Eu : Pe maine !

Rachel : ...

Mergeam deja de trei ore intr-o bezna incredibila. Mama conducea linistita si fredona melodiile ei preferate, un best of al celor de la Rolling Stones. Cu siguranta e cea mai mare doza de optimism pe care am vazut-o la ea de 16 ani incoace. Din spatele masinii, plantele de interior ale mamei imi gadilau gatul incurcandu-se in parul lung si roscat.

-          Am uitat sa te intreb, esti constienta ca intr-o saptamana eu incep totusi scoala, nu ? am intrebat oarecum fericita, asteptand o prelungire neasteptata a vacantei pe motiv de stres, de mutare, de acomodare cu noul mediu s.a.m.d.

-          Da, da, normal !

-          Si atunci imi poti spune unde o sa-mi desfasor al doilea an de liceu de data asta ? Au asa ceva in Mayflower ? Exista un liceu, vreau sa spun ?

-          Da, da, normal. Se cheama St George. Este, hm, singurul. Foarte performant. Te-am inscris deja intr-a zecea intr-o clasa foarte performanta. Da, da, nu mai mustaci, normal ca m-am interesat!

Un gand negru imi fulgera mintea:

-          Deci eu sunt ca si rezolvata cu liceul, dar tu, mama ? Tu unde ai sa predai anul asta ?