Domnului profesor, cu foarte multa dragoste.

Cap XIII- Lacrimi

  Ne asezasem ca pe vremuri la masa din colt, de langa geam. Altadata era plina de lume. Prieteni apropiati si foarte apropiati, cunostinte, colegi de clasa care ajungeau aiurea prin bistro. Oameni necunoscuti care erau atrasi ca un magnet de veselia si de neghiobia generala si care ne cereau voie sa ni se alature. Luam intotdeauna pe oricine, nu faceam diferente si mai ales... nu aveam probleme. Nici sentimentale, nici morale... nici legate de propriul nostru viitor. Nu eram cuplati cu nimeni ,de-abia daca aveai tupeul sa-i marturisesti celui mai bun prieten de cine iti place cu adevarat. Beam bere doar daca se nimerea sa il cunoasca Matt pe barman, altfel luam un cidru dezgustator sau si mai rau, Cola. Si desi nu s-ar zice, lucrurile astea nu se intamplau cu zece ani in urma, ci fix cu doi ani inainte. Brusc, si eu si Kevin ne daduseram seama de schimbare. Toate se schimba si noi ne schimbam cu ele, spune un vechi proverb latinesc. Ne simteam stingheriti. Comandasem, din nou, cidru.

- Si, ce-i cu fata asta de ghilotina? Am uitat complet ca anul asta aveti bacul...

-Pai da, nimic inedit din partea ta, ce sa spun...

-Kevin, nici eu nu stiu ce se mai intampla cu viata mea. Nu stiu spre ce naiba ma indrept. Mai am doi ani in afara de asta, dar nu stiu ce naiba o sa fa dupa, si crede-ma... si pe mine ma framanta intrebarea asta. Si ca sa nu mai mananc cacat cu lopata, zi mai bine unde dai...

Kevin incepu sa zambeasca. Parca asteptase dintotdeauna intrebarea asta. Desi stia ca nu am nicio treaba cu domeniul care il fascineaza, intr-un fel absolut autist gasea o placere nebuna sa impartaseasca toate astea cu mine.

-Lali, iar ma jignesti si te jignesti pe tine. De fapt ne jignesti pe amandoi si conceptul de prietenie!!

Exasperat, isi lua capul in maini si se tranti pe spatarul canapelei din piele rosie, doborat de o falsa dezamagire.

-Chiar asa... ma gandeam ca intre timp ai schimbat macazul, poate vrei sa dai la arte ambientale si...

-Femeie... opreste-te. Fizica. Fizica cuantica este viitorul. O sa dau la fizica pura. Ti-am povestit de n ori care este visul meu. De atatea ori te-am plictisit, povestindu-ti ideile mele revolutionare... si tu te-ai cacat pe ele. M-ai pacalat, Layla. Ai mimat un fals interes...

Ne uitasem unul la altul, dupa care ne pufnise rasul in acelasi timp. Eram inca la varsta la care ne permiteam sa fim cretinoizi, sa nu dam prea multa importanta lucrurilor serioase. Mai tarziu aveam sa invatam ca niciodata nu e bine sa dai prea multa importanta lucrurilor serioase.

- Asa deci... stii ca poti duce oricand la taica-miu pentru pregatire.... de fapt de-abia astepta sa dea de un elev silitor care sa-i calce pe urme. Aparent studentii lui sunt niste lepre. Bine nu acelasi lucru ar putea sa-l spuna si despre studente.

- Stii, ti-am luat-o inainte. Chiar ma pregatesc cu el de vreo doua saptamani. In indeea ca doar asa mai am o speranta si ca chiar o sa ajung sa descopar secretul teleportarii.

- Auzi, cum e cu ideea lucrurilor esentiale pe care NU ar trebui sa mi le zici la sfarsit? Ce naiba urmeaza, sa imi zici ca te-ai cuplat cu cineva acum? Adica te meditezi cu taica-miu, in vara ai bacul, dai la fizica... mai ramane sa fi convins vreo femeie ca se poate iesi cu tine in lume fara sa-ti fie rusine.

- Pai, stii, chiar urma sa iti zic. Anabelle o sa vina cam in jumatate de ora...

-Anabelle? Cine dracu e Anabelle? Ce-i cu numele asta? Si cum dracului iti permiti sa ma anunti de-abia acum?

- Stai usor, soacro... Anabelle e... Anabelle. E prietena mea.

Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Kevin o facuse. Isi facuse o prietena. Ceva se rupsese in mine. Era o lovitura mai dura decat cuplul improbabil Rachel-Matt. Kevin avea in sfarsit o prietena. Relatia noastra era in sine foarte ciudata. Crescusem impreuna, fusesem impreuna la scoala si acum la liceu. Era mai mare decat mine, parintii nostri se cunosteau si se vizitau si eram foarte buni prieteni de foarte multi ani. Ne completam reciproc si totusi, mereu plutea in aer acel sentiment de ambiguitate. Ar fi putut sa fie mai mult de-atat dar nu cred ca mi-as fi dorit asta. De multe ori gesturile noastre erau la limita si simteam ca as fi putut sa sar calul fara nicio problema din partea lui. Pentru ca am trait toata viata cu o singura impresie: aceea ca Kevin este indragostit pana peste cap de mine si ca orice s-ar intampla, in cel mai trist scenariu al vietii mele, el mereu va fi acolo asteptandu-ma. Aveam la cine sa ma intorc. Pana acum cinci minute.