Domnului profesor, cu foarte multa dragoste.

Cap VIII - Sarutul

Eram atat de fericita si de speriata in acelasi timp incat imi venea sa ma desprind rapid din bratele lui Peterson si sa fug mancand pamantul. Habar n-aveam daca e interzis sau nu sa dansezi cu propriul tau profesor la balul liceului, habar n-aveam cum ajunsesem in situatia asta si, mai ales, imi era IMPOSIBIL sa cred ca Tristan Peterson s-ar fi putut macar gandi la mine ca la o potentiala partenera.  Nu puteam sa accept ca el, cu statura lui impozanta si bizara, ar fi simtit ceva fie si cat negru sub unghie pentru mine. Asa ca, in aceasta mare dezorientare, luasem hotararea cea mai adecvata: daca puteam sa joc un rol in seara atunci doar ce sunase gongul pentru prima reprezentatie.  Zambind, mi-am cufundat si mai adanc fata in umarul lui…

-          Spuneti-mi, domnule Peterson, de unde veniti? Daca am inteles bine, nu sunteti chiar atat de nou in Mayflower.

-          Nu, intr-adevar. Aici am copilarit acum multi ani. Bunicii… ei bine, bunicii mei locuiau aici. Vacantele de vara mi le petreceam la ei. Era frumos, alte vremuri, cand Mayflower chiar era un orasel uitat de lume. Dar dumneavoastra, domnisoara Hayworth? Cum suportati viata la tara?

Parea vizibil iritat de subiectul asta, si in mod bizar puteam sa jur ca mama imi spusese ca Tristan Peterson era profesorul nou, proaspat aterizat si el aici. Ceva nu se lega, totusi…

-          E… mai placut aici deca in suburbiile din SanFran. Inca nu am vazut ce se ascunde dincolo de dealuri dar…

-          Dincolo de dealuri… raspunse Tristan Peterson visator.

Ma uitam in ochii lui si nu imi venea sa cred. Era de o frumusete ciudata, cu pielea alba si ochii intunecati si cu profilul fin si ascutit in acelasi timp. Semana mai degraba cu un aristocrat dintr-un roman gotic decat cu un gangster din anii ’20.  As fi vrut sa ma pot uita la fata lui cel putin o noapte intreaga, sa ii pot masura si repera fiecare detaliu al fetei dar in scurt timp melodia se terminase si vraja se rupsese. Fursesem din nou angrenati in vartejul de oameni care ne scuipase pe margine pe amandoi. Inainte ca mainile noastre sa se desparta l-am vazut zambind.

-          Stai linistita, nu va fi ultimul dans din seara asta, mai apucase sa imi strige inainte sa se apropie de domnul Gilliam care il privea cu gura pana la urechi.

Epuizata, ma asezasem pe un scaun incepusem sa ma uit in gol, la oameni, la miscarea lor continua si in toate sensurile, la lumanarile care ardeau cuminti pe mese. La un momentdat ii zarisem pe Aylin si pe Martin dansand impreuna, sau cel putin asa mi se paruse.  Nu le statea rau deloc. Incepusem sa imi immaginez tot felul de scenarii in care plecam in excursii cu clasa, prilejul cel mai potrivit pentru ca toata lumea sa-si faca de cap. Mi-ar fi placut atat de mult, pentru ca in sfarsit, ma simteam libera. Libera sa fac orice. Cu totii eram liberi, si al naibii de tineri. Asa ca trebuia sa aflu un lucru foarte important, si anume daca Tristan Peterson simtea ceva pentru mine sau nu.

Dupa dans Aylin venise si ea la masa langa mine.

-          Ce-i cu fata asta de inmormantare? Ii strigasem in timp ce din boxe duduia Joan Jett- I love rock’n’roll.

-          Pai, nimic… imi raspunsese absenta.

-          Te-am vazut cu Martin.

-          Si eu cu Peterson.

-          Pai cred ca e ok. Avem liber la tampenii in seara asta, i-am raspuns zambind.

-          Tampenii? Ce fel de tampenii? mi-a raspuns enervata.

-          Pai stii si tu, un flirt, un sarut, poate si mai mult…