Sub acoperire

Capitolul 12- Răni

Azi este 10 iulie, ceea ce înseamnă că peste 5 zile este ziua cea mare. Pe zi ce trece încep să-mi pierd răbdarea, îl sufoc şi la propriu şi la figurat pe James şi încerc să văd cum îl conving să mă lase să merg cu el pe 15. De fiecare dată răspunde înverşunat că nu are de gând să mă ia cu el, aşa că de aproape o săptămână de când sunt plecată numai la asta îmi stă gândul. James tot lucrează, iar eu stau în casă şi mă plictisesc cât e ziua de lungă. Îmi este dor de el, de sărutul lui unic, de noi.

Soneria de la intrare se aude zgomotos aşa că mă ridic să deschid. Nimeni nu ştie de întoarcerea lui James de aceea trebuie să se creadă că eu sunt cea care mai vine aici din când în când. De data aceasta James se duce să deschidă, deoarece aşteaptă pe cineva. Cobor jos şi văd un chip alb, şocat care se uită când la mine, când la fratele meu.

-Bună Scott, intră, îmi fac curaj să spun. Scott nu ştia nimic despre James aşa că-i înţeleg şocul.

-James?!

-Chiar eu.  Acum haide în casă şi îţi voi explica totul. În primul rând vreau să-mi cer scuze că nu te-am pus la curent cu situaţia mea, dar nici Rose nu ştia.

-Eu plec la mine în cameră.

Mă retrag în camera mea pentru că am impresia că trebuie să-şi  vorbească. Mă arunc în pat şi adorm. Coşmarul meu revine în forţă ca şi dăţile trecute când corpurile pline de sânge sunt ale lui James şi Daniel. Noroc că telefonul meu sună. Îl iau şi răspund somnoroasă fără să mă uit la apelant.

-Sky?

-Îmh...

-Te sun de minute bune... Trebuie să te rog ceva: am nevoie de cheile apartamentelor. Te-am trezit cumva?

-Da...

-Îmi pare rău, dar e urgent şi şti că nu glumesc.

-De ce nu ţi le dă Daniel? Eu vreau doar să trag un pui de somn, iar cineva, nu ştiu cine Tony, nu mă lasă!

-Nu aveam de gând să-ţi zic, dar Daniel nu este de găsit de ieri dimineaţă, iar eu vreau să inspectez apartamentele.

Scap telefonul din mână la auzul faptului că Daniel nu este niciunde. Mă îmbrac atât de repede, încât mă mir singură de capacitatea mea. Pun din nou telefonul la ureche şi îl anunţ pe Tony că într-o oră ne vedem la mine. Iau cheile şi telefonul şi fug înspre ieşire cu ochii în lacrimi. Ceva clar este rău, iar în momentul acesta mă gândesc la toate posibilităţiile posibile. Posibilităţi posibile! Nici nu mai gândesc cum trebuie!

-Unde crezi că pleci Rose?

-De ieri dimineaţă a dispărut James! A dispărut!

James a aprobat din cap în semn că înţelege despre cine vorbesc. Am plecat din casă ca un vârtej uman şi cu puţin noroc am ajuns într-o oră în faţa parcării în care îl zăresc pe Tony. Îi înmânez cheile apartamentului meu, iar eu o iau la fugă înspre apartamentul lui. Mă împiedic de câteva ori până ajung la etajul 4, dar reuşesc să ajung întreagă. Inima îmi bate ca o nebună şi pe faţă simt picurii de transpiraţie din cauza fricii. Încerc uşa, dar este încuiată. Bat de trei ori consecutiv, dar fără niciun rezultat. Iau cheia în mână şi o introduc în broasca ce parcă fuge de cheie.