Will you burn for me?

Capitolul 1

Să ajungi elev la un liceu unde să poți lega prietenii cu diverse persoane, să mergi la meciurile de fotbal sau baschet, la concerte, festivaluri, să stai cu prietenii într-un parc noaptea într-o seară de vară. Să ajungi aproape de vârsta încântătoare de 18 ani și să-ți faci un iubit. Un băiat care să-ți satisfacă toate așteptările, care să te iubească, să te mângâie. Să ajungi să urmezi facultatea visurilor și să profesezi în meseria dorită. Să te căsătorești și să ai un copil, doi sau trei. Peste ani și ani copiii să-ți crească, să-ți cunoști nepoții, iar când ajungi pe patul de moarte, la bătrânețe, să știi că ai trăit frumos, că ai fost fericit. O viață pe care majoritatea și-o doresc, și pe care majoritatea o trăiesc.

Ce te faci când tu nu ești parte din majoritate. Când ești o simplă fată, care nu a cunosc niciodată iubirea părinților. Când ești o fată ajunsă femeie care nu ține minte cum a crescut. O fată a cărui suflet este plin de găuri și lipsuri. O fată care nici nu se poate gândi la cele enumerate mai sus. O fată care a crescut pe lângă sânge, bătăi, violență și teamă continuă. O fată care trăia o viață dublă, pace având doar în vacanțele de vară. O fată care nu merge la facultate, dar care studiază cum să rămână în viață. O fată care nu a avut vreun iubit, care nu ține minte să fi avut prieteni, o fată singură, tristă, îndurerată. Acea fată este Delvina.

Delvina

Mă aflu în Mountain Springs, sau undeva pe lângă – în mijlocul nimicului. Mă uit exasperată la ceas în speranța că nu voi rămâne aici o veșnicie, iar semnalul ăla nenorocit nu va întârzia să apară o dată. Ceasul îmi indică ora 3 dimineața și 51 de minute, perfect, aștept doar de 51 de minute. Cel mai mult pe lumea aceasta urăsc să nu am control, sau mai exact informații, sau mai concret, informațiile pe care le dețin să nu fie corecte. În mod normal n-ar fi durat atât, ora 3 ar fi fost ora 3 și toată lumea era aici, probabil ședința era în toi. Dar acum nu este un caz normal...

În Las Vegas, unde locuiesc de când mă știu, adică de cinci ani – nu știu cum a fost viața mea înainte – fac parte dintr-o organizație. Spun organizație pentru că habar n-am cum s-o numesc. În orașele străine, al meu ,,clan", are multe denumiri: mafie, criminali, demoni sau diavoli în carne și oase, cred că o bătrână care ieșise din centrul Nevada, și s-a intersectat cu câțiva dintre oamenii mei, i-a numit depravați needucați în timp ce-i pupa afectuos cu a ei poșetă după ceafă. Deci avem multe porecle, dar nouă ne place să ne spunem Ice Cold. Adevărul este că ne ascundem sub numele de mafia, și în trecut am fost tot ce am enumerat mai inainte, dar de când sunt eu un Capo Crimini*, lucrurile s-au schimbat. Nu mai avem afaceri cu fete, sau carne vie în general, nu ne mai ocupăm nici cu trafic de droguri sau organe. În oraș sunt mai multe astfel de organizații, una mai rea ca cealaltă, dar din fericire, noi deținem controlul. Nimic nu intră, nimic nu iese, nimic nu mișcă fără ca noi să știm, fără ca eu să știu.

Ne înțelegeam bine, adică ne agream, până acum câteva luni de când ceva pute, și pute tare. În toate clanurile din oraș au fost câteva evenimente nefericite, furturi, informații greșite, crime... La început ne acuzam între noi, și era să iscăm un război, noroc că sunt puțin mai perspicace de atât și nu am căzut în capcana lor. Acum aștept căpeteniile tuturor clanurilor, să ne întâlnim aici de la ora 3, pentru a discuta despre toate aceste evenimente neplăcute și să găsim soluții. Însă nu vor să se arate, cel puțin nu fără motivație. Așa că aleg să mă ridic de unde mă ascundeam stând la pândă și să ies în centrul câmpiei sau ce naiba o fi locul ăsta.

- Delvina nu fi inconștientă, lasă-te jos înapoi! Îmi șoptește vărul meu, Capo Bastone**, în timp ce mă trage de încheietura mâinii stângi. Dacă voiau să coopereze se arătau deja, acum probabil așteaptă doar ca unul să spargă gheața, să te împuște și să înceapă războiul.