Will you burn for me?

Capitolul 2

Ați iubit vreodată? Ați suferit din iubire? Să ajungi în viață să întâlnești o persoană care te fascinează. O persoană care te face să-ți schimbi percepția despre tot ce te încojoară și despre tot ceea ce credeai. O persoană care îți provoacă ochii să-ți strălucească și inima să sară. 

A fost o dată ca niciodată, o fată cu părul lung blond și ochi albaștrii pătrunzători care mi-a colorat viața. Lumina mai tare ca soarele și strălucea mai tare ca luna. O fată pe care am pierdut-o. O fată cum nu voi mai întâlni niciodată, o fată cum nu voi mai iubi vreodată. O fată care o dată cu absența ei mi-a furat inima și sufletul și m-a lăsat singur în întuneric, jelindu-mi zilele, dorindu-mi să nu mai lupt pentru mine. Nu sunt fericit, trăiesc doar pentru familia mea. Am ajuns să fiu o carcasă care înconjoară un suflet amărât și chinuit comportându-mă de parcă aș fi pe pilot automat, lipsit de esență.

Raven

Nici să mă trezesc cum trebuie nu mai pot. Că pierdem avionul, dar de când asta mă împiedică să nu-mi beau cafeaua? Uite că de astăzi.

Sunt în mașină, pe scaunul din dreapta, cu o cafea ieftină dintr-o benzinărie în mâna stângă, unde am oprit de gura mea, și cu o țigară în mâna dreaptă. Fratele meu mai mic, Xander, conduce, iar iubita mea cumnată tot încearcă pe bancheta din spate, prin niște mișcări extraordinare de gimnastică și echilibristică, să-și încheie fermoarul din spate de la rochia albă. Mă amuză că nu e prima dată când o văd în această ipostază, de mică punctualitatea nu a fost punctul ei forte. În adolescență avea noroc de o prietenă care o bătea mereu la cap și era în stare să vină până în casa ei să o ridice din pat doar ca să nu întârzie la școală sau pe unde mai umblau ele.

Dacă reușisem să-mi calmez puțin starea datorită cafelei, acum iar simt cum gândurile negative mă cuprind. Orice aș face amintirile reapar și mi se derulează ca un film, unul prost cu final nefericit. Îmi scutur ușor capul și clipesc de câteva ori ca să îndepărtez aceste amintiri.

- E amară cafeaua?

- Amară este această dimineață. - îi raspund fratelui meu blond.

- Ești bine, Raven? – mă întreabă cu o voce drăgăstoasă, Juana, care încă se chinuie cu fermoarul.

- Stai fără grijă. – îî răspund scurt, dar știu că nu am mulțumit-o, însă alege să mă lase în pace.

După mai bine de o oră de trafic infernal ajungem la aeroport. Cobor din mașină, și mă uit la prietenii noștri cum se adună la intrarea in aeroport, apoi mă întorc și chicotesc puțin când observ că Xander a fost cel care a rezolvat problema cu fermoarul neînchis. Scoatem bagajele din portbagaj și ne grăbim să intrăm, suntem la limită cu timpul până la decolare dar vom reuși.

- Credeam că nu mai ajungeti. Ce a mai fost de data asta? A-ți uitat mașina și v-ați întors din drum după ea?

- Nate, nu am chef de glume, dacă vrei un pumn în ochi spune-mi direct și se rezolvă. - replic acid și nervos și o iau înainte spre terminal. Pe fundal se aude că mi-ar fi răspuns însă n-am băgat de seamă.

Avionul decolează și încerc să privesc pe fereastră peisajul, vocea din capul meu pune aceeași întrebare din ultimii 6 ani atunci când călătoresc – Te voi găsi de data asta? Nu, nu mă pot duce iar acolo, refuz. Îi fac semn stewardesei și o rog să-mi aducă un pahar de whiskey.

Cinci ore și nu știu cât mai târziu ajungem la destinație – Las Vegas. Ieșim cu toții din incinta aeroportului și suntem întâmpinați de mai multe mașini. Din ele ies diferite persoane, și observ că fiecare au legat de mână, picior sau cap bandane de diferite culori. Un tip înalt, blond, aparent bine făcut, îmbrăcat total în alb, care poartă la încheietura mânei drepte o bandană tot albă, se apropie de noi: