Will you burn for me?

Capitolul 10

Raven

Parchez mașina în garajul blocului, obosit după un drum lung și asfixiant din cauza traficului intens. Opresc motorul, scot cheile din contact, și mă uit în dreapta, căutând privirea blondei. Se uită absentă pe geam, parcă nici nu a observat că am ajuns.

- Delvina, hai să coborâm. - îi spun cu blândețe.

- Hmm?...

- Am ajuns, hai în casă.

- Ah, bine. - răspunde ea, părând să iasă dintr-o transă.

Urcăm în lift până la ultimul etaj, ajungem în apartament și ne îndreptăm spre living.

- Mergi te rog și te schimbă, ai stat în ploaie cine știe cât timp, să nu te îmbolnăvești. - o îndemn, vizibil îngrijorat.

- Hmm, o să fac și un duș.

Mă schimb și eu, apoi merg în bucătărie. Pregătesc rapid niște paste, pe care le mâncăm în tăcere. Strângem masa împreună, apoi prepar două ceaiuri fierbinți și o invit pe canapea.

Afară s-a lăsat întunericul, iar singura lumină provine de la o lampă cu bec galben, care creează o atmosferă caldă și difuză. O privesc cum stă îngândurată, tristă și tăcută. Liniștea dintre noi mă tulbură profund, durerea ei mă înfurie cumplit. Nu știu cum să reacționez, ce să-i spun. De ce mi-ar spune mie ceva? Sunt doar un străin pentru ea acum... Sentimentele ei pentru mine s-au spulberat și s-au pierdut dinaintea accidentului. Din seara în care am gonit-o, negându-mi propriile sentimente. Nimeni nu poate înțelege ce simt acum, să am în fața ochilor, după 6 ani, prima mea iubire, și singura mea dragoste, iar ea să nu mă recunoască. Să nu-i pot spune nimic din trecut, să nu o pot atinge așa cum mi-aș dori, să nu o pot săruta...

- De ce? - mă întreabă deodată, luându-mă prin surprindere.

- De ce, ce? - întreb la rândul meu, cu un sentiment de déjà vu.

- De ce te-ai dus după oamenii ăia și ai ales să-i pedepsești? De ce nu m-ai informat pe mine și pe Mark imediat ce Xander i-a găsit?

- Nu am știut cum vei reacționa, Delvina. Când fratele meu m-a sunat, nu m-am gândit decât că trebuie să le dau o lecție pentru ce ți-au făcut ție și lui Blaire.

- Ai vrut să mă protejezi?

- Sincer? Da. Așa am simțit să fac.

- Ai vrut să-mi fii colacul de salvare, Raven?

- N-nu știu ce să-ți spun...

- Nu e nevoie să-mi spui nimic.

Se întoarce spre mine și mă sărută ușor pe obraz. Închid ochii instinctiv, iar buzele ei rămân o clipă pe pielea mea, provocându-mi un fior rece pe șira spinării când îmi spune:

- Mulțumesc. Noapte bună, corbule.

Se ridică de pe canapea, abandonând cana cu ceai pe măsuță, merge la ea în dormitor și închide ușa în urma ei. Rămân singur și încerc să procesez ce s-a întâmplat. Mă așteptam să reacționeze în orice fel, dar nu așa... Un zâmbet cum n-am mai avut demult îmi apare pe față și încep să chicotesc ca un adolescent îndrăgostit.

Petrec un timp pierdut în propriile gânduri și decid să-mi sun fratele, simțind nevoia de un sfat. Nu știu cum să procedez cu Delvina în continuare.

- Alo?

- Xander, am nevoie de o părere despre Delvina.

Fratele meu mă pune pe difuzor, pentru ca și Juana, cumnata mea, să asculte. Le povestesc tot ce s-a întâmplat între mine și Delvina de când am ajuns acasă, apoi îi întreb dacă ar trebui să mă apropii de ea, așa cum îmi dictează inima, sau să-i dau spațiu.