Will you burn for me?

Capitolul 4

"Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice... Mă simt atât de impresionat în faţa suferinţei, încât îmi pierd aproape tot curajul. Şi-l pierd, fiindcă nu pricep de ce există suferinţă în lume." (Emil Cioran în Pe culmile disperării)

Delvina

Accelerez, accelerez, accelerez. Redstone nu e tocmai aproape, și nu pot risca să întârzii. Trec prin ultima intersecție unde mi se alătură din drum și Mark, depășim haotic toate mașinile provocând un haos de claxoane în urma noastră. Deviem de la drumul principal, pe o alee, și ne oprim când ajungem la un container vechi, ruginit. Îmi dau casca jos și îmi îndrept privirea spre Mark.

- Câți?

- Doar doi.

- Înțeleg... - îi răspund ușor dezamăgită

- Vom scoate tot ce dorești să aflii de la ei. - mă încurajează în timp ce mă mângâie pe spate.

Mă ridic cu totul de pe motor, îmi șterg lacrimile care nu mai rezistau sa nu iasă, și ma îndrept spre container.

- Să terminăm repede. - spun aprins

Intru în container și văd doi bărbați, cam la peste 50 de ani după aparențe, legați de două scaune care sunt fixate în podea.

- Măi măi măi! Ce avem noi aici? - exclam, în timp ce un rânjet nebun îmi acaparează fața.

În jur de o oră și două gloanțe în cap mai târziu, ies vârtej din container și mă prăbușesc la pământ în genunchi încercând sa respir. Plămânii urlă a durere din cauza aerului care nu circulă cum trebuie iar fața simt că-mi arde. Ochii mă ustură dar nu varsă nimic, fiind secați. O durere prea mult cunoscută mie îmi inundă pieptul făcându-mă să-l apăs cu mâna în încercarea de a suprima tot ce se simte acolo.

- Eu, eu... Nu mă așteptam la asta... - vociferez.

- Delvina dacă cazi acum înseamnă că tot ce au plănuit le iese. Trebuie să-ți vii în fire!

- Ai dreptate... 

Mă ridic ajutată de el, apoi ne îndreptăm către motoarele noastre după ce Mark dă ordin printr-un apel telefonic să se facă curățenie în urma noastră.

- Care-i planul?

- Avem un avion de prins.

Nu a așteptat detalii la răspunsul meu, și pornim în viteză spre casă.

Raven

- Ai aflat ceva? - îl întreb agitat pe Duncan

- A fost văzută ieșind din oraș, cu Mark alături, părea că se îndreptau spre Redstone.

- Acum cât timp? - intervine Xander

- Puțin peste o oră, îi putem ajunge.

- Să mergem.

- Noi mergem, tu rămâi, Juana. - gesticulează Xander vizibil deranjat.

- Nu mă mai poți ține în casă pentru că ți-e frică să nu mi se întâmple ceva, teama ta nu este și a mea. E vorba de prietena mea aici, nu mai stau pe margine, are nevoie de mine, de noi toți, chiar dacă ea nu crede asta.