Will you burn for me?

Capitolul 9

Raven

☠️ ATENȚIE! Acest capitol conține scene de violență și crimă.

- Uite-i! - îmi șoptește Xander, arătând prin parbriz spre cei doi indivizi care tocmai ies din aeroport.

- Urcă în taxi. - spun, observând situația.

- După ei!

Xander apasă accelerația, urmărind îndeaproape taxiul. Gândurile îmi sunt un vârtej, ura și furia mă cuprind atât de puternic încât tremur din toate oasele. Mintea îmi derulează povestea Delvinei, iar imaginația mea înflăcărată își dorește să le plătească înzecit. Timpul se estompează și nici nu-mi dau seama când ajungem la destinație. Un cartier periferic, părăsit, unde doar oamenii străzii mai bântuie. Taxiul se îndepărtează încet, iar eu și Xander ne privim scurt, plini de hotărâre. Coborâm din mașină, scoatem pistoalele și tragem câte un glonț în fiecare picior. Țipătul lor de durere se ridică în aer, dar nu au timp să înțeleagă ce se întâmplă căci îi aruncăm rapid în dubița noastră și dispărem, lăsând în urmă doar urme de sânge pe asfaltul rece.

Ajungem în Dark Place, un loc ferit de priviri curioase, ascuns în pădure, numit așa după simplul motiv că aici aducem oamenii să-i torturăm. O căsuță din lemn, veche, neîngrijită, urât mirositoare, ce acum niște ani reprezenta locul de refugiu al familiei mele în zilele libere. Deschidem în spate la dubă și îi tragem pe cei doi idioți afară, târându-i cu toată forța până în interiorul cabanei. Le facem vânt în mijlocul camerei, ce în trecut reprezenta sufrageria, aruncându-i la podea și le scoatem sacii cu care le-am acoperit capul.

- Adu trusa. - îi ordon fratelui meu care face întocmai.

Între timp mă aplec în vine, în fața lor, privindu-i cu o sete rece de răzbunare.

- Ce vrei de la noi? Cine sunteți? - mă întreabă idiotul numărul 1.

- Eu cred că ne cunoaștem foarte bine. - spun, iar între timp Xander ajunge lângă mine în aceeași poziție și îmi înmânează trusa plăcerii.

- Nu v-am văzut niciodată până acum. - spune al doilea idiot.

Xander pufnește într-un râs diabolic în timp ce eu adopt o imagine cât mai serioasă și îi întreb:

- Numele "Delvina" vă spune ceva? - îmi aplec ușor capul spre trusă de unde sustrag un patent, iar apoi îmi ridic din nou privirea la ei.

- Del-vina?... - amândoi idioții la unison.

- Rataților! Se pronunță "Del-vi-na" pe silabe. - aruncă fratele meu în timp ce la dă la amândoi câte o palmă peste față, umilindu-i astfel.

- Știu că sunteți idioți, dar nu și că aveți amnezie. Nu vă amintiți întâmplarea de acum două luni? - iar în acel moment, cu instrumentul ales de mine mai devreme, îi prind un deget celui din stânga și apăs cu putere până aud sunetul de fractură care în această secundă îmi mângâie sufletul. 

Cel din dreapta a încercat să riposteze ca să-l apere, dar s-a ales doar cu un pumn în gură de la Xander, căzând pe spate.

- Acum că v-am împrospătat memoria, spuneți, de ce ați răpit-o? - întreb tot eu și măr ridic în picioare, privindu-i de sus.

Aștept circa un minut până ce fratele meu aduce două scaune ca să stăm mai comod, ne așezăm, și atunci insist deja vizibil iritat:

- Dacă nu vorbiți pentru noi e tot una. Motivul vostru îl vom afla curând, dar dacă tăceți nu vom ezita să vă tăiem gâturile și să nu mai aveți șansa vă vedeți familiile, poate chiar vom face în așa fel încât soțiile voastre vor trece prin ce au trecut Delvina și Blaire. Dar dacă alegeți să ne faceți munca mai ușoară, vă vom lăsa familiile în pace, iar voi veți scăpa doar cu o bătaie bună.