With You

XIII capitol

      În casă, le povestisem totul lui Nick și Monica. Antoni era, oarecum, amuzat de situație, însă știa că vor exista probleme. *De parcă până acum nu am avut probleme.*  peste o vreme, băieții au plecat în sufragerie, iar eu cu Monica mâncăm clătite la bucătărie.

–Doamne, iubesc! "Iată acum să aveți dovezi!" Bam! Și-a îndeplinit somnul de frumusețe! "Iată acum să aveți dovezi!" Bam! Și-a făcut tema, fraiera! Ai fost mișto!

–Eu mereu sunt mișto! Spun eu și o împing în umăr.

~~~

În timp ce ne gândeam la următoarea mișcare, telefonul meu a vibrat. Am primit un mesaj de la un număr necunoscut.

"Dacă vrei să clarifici lucrurile cu agenția, te așteptăm la hotelul părăsit de pe strada *****, la ora 22:00. Fii discretă."

Am citit mesajul de câteva ori, încercând să-mi dau seama dacă era o capcană sau o soluție reală. Cu o privire serioasă m-am întors către Antonio și i-am arătat mesajul.

–Ce părere ai? L-am întrebat.

Antonio a privit atent mesajul și apoi și-a ridicat ochii spre mine.

–Pare riscant, dar cred că e singura noastră șansă de a obține răspunsuri. Ne echipăm și mergem acolo, dar cu mare precauție.

Am dat din cap aprobator și ne-am pregătit rapid. Robi și Henry ne-au asigurat echipamentul necesar. I-am anunțat pe Monica și Nick, explicându-le că vom fi plecați pentru câteva ore și să nu-și facă griji.

Ajunși la destinație, ne-am asigurat că zona era sigură înainte de a intra. Încăperea era întunecată și sinistră, scârțâind sub fiecare pas. Antonio și cu mine ne-am strecurat prin camerele pustii, până când am ajuns în restaurantul hotelului. Acolo, ne așteptau câțiva lucrători ai agenției, cunoscuți și necunoscuți, toți având expresii severe.

–Bine ați venit, Cleo, Antonio! Spuse unul dintre agenți. Este timpul să discutăm!

   Între timp ne-au înconjurat și mai mulți agenți.

–Nu vă mișcați! Strigă unul dintre ei.

     Antonio și cu mine am ridicat încet mâinile, arătând că nu avem intenții agresive. Cu toate acestea, am schimbat o privire rapidă, știind că echipamentul nostru ar fi singura noastra șansă de scăpare.

      Într-o fracțiune de secundă, Antonio a activat un dispozitiv de fum din buzunar, umplând încăperea cu o ceață densă. Agenții au început să tușească și să-și piardă orientarea. Eu am scos rapid un dispozitiv de bruiaj pentru a le bloca comunicațiile, împiedicându-i să ceară ajutor.

–Acum! Am strigat către Antoni.

    Folosind cunoștințele noastre de luptă am dezarmat câțiva agenți. Antonio și-a folosit priceperea în arte marțiale pentru a-i doborî pe cei care se apropiau prea mult, în timp ce eu am folosit dispozitive de șoc pentru a neutraliza amenințările imediate.

     În haosul creat, am găsit o fereastră deschisă și ne‐am strecurat afară. Am fugit cât de repede am putut spre mașina noastră, parcată prin apropiere.

–Trebuie să ieșim de aici înainte să-și revină!

      Antonio a pornit motorul și am plecat în grabă, lăsând casa părăsită și agenții confuzi în urma noastră.

–Trebuie să ne schimbăm identitatea și să plecăm cât mai departe. Îi explic lui Antoni, cu disperare.

–Nu este nevoie să luăm decizii grăbite.

   ~~~

     Trecuseră jumătate de an, jumătate de an de când nu ieșisem din casă. Viața mea și viața lui Antoni, atât a Monicăi și a lui Nick erau puse în pericol. În tot acest timp Robi și Henry ne-au obținut noi acte de identitate, mie și lui Antoni, de asemenea ne-am schimbat înfățișarea. Eu am ales o perucă blondă și lentile de contact albastre, pe când Antoni și-a crescut părul și mustața. Arătam mult mai bătrâni, nu doar din cauza schimbărilor, ci și din cauza stresului. Era momentul să ne luăm rămas bun de la Nick și Monica.

–Cleo, chiar trebuie să faceți asta? Întreabă Monica, cu lacrimi în ochi.

–Da, Monica... E singura cale să fim în siguranță, i-am răspuns, strângându-i mâinile în ale mele.

Nick ne-a privit grav, dar cu o notă de înțelegere.

–Aveți grijă de voi. Nu uitați, noi mereu vom fi aici, dacă aveți nevoie de ajutor!

    Antonio l-a îmbrățișat pe Nick. În ultima vreme ei doi se apropiaseră. Eu am făcut același lucru cu Monica. Eram conștienți că acest rămas bun ar putea fi pentru o perioadă lungă de timp, dacă nu pentru totdeauna...

–Promitem să ținem legătura. Vom găsi o modalitate să vă contactăm, în siguranță.

–Și voi să aveți grijă, spune Antoni. Nu faceți nimic riscant.

    Am plecat repede, încercând să nu ne mai gândim la ce lăsăm în urmă. Fiecare pas ne apropia tot mai mult de o viață nouă, departe de pericolele care ne amenințau.

     Călătoria noastră ne-a dus departe de Manhattan, prin orașe și sate necunoscute, până când ne-am stabilit într-un mic oraș de pe coasta de vest, lângă o plajă liniștită. Ne-am găsit o mică casă, ascunsă între pini, și am început să ne construim o nouă viață.

      Diminețile le petreceam pe plajă, admirând valurile și bucurându-ne de soare. Am continuat să ținem legătura cu Monica și Nick și învățasem să ne adaptăm la noile noastre identități, dar întotdeauna, în adâncul sufletului nostru, rămânem Cleo și Antoni, cei care au luptat pentru a supraviețui și care au găsit puterea de a merge mai departe, ÎMPREUNĂ.

Va continua...