Într-o lume în care pericolul pândește la fiecare colț, Cleopatra, agentă secretă, și Antonio Amoretti, un spion infam cu un zâmbet mortal, se vânează reciproc ca în cele mai palpitante filme. Ambii având și o viață simplă, Cleo este studentă la jur...
În cei 15 ani care au trecut de la fuga noastră din Manhattan, multe s-au schimbat. Ne-am construit o viață nouă, dar prețul plătit a fost mai mare decât ne-am imaginat vreodată. Nick și Monica aveau o familie, erau ocupați cu munca, educația, gospodăria. Noi... Noi am aflat că nu puteam avea copii. Antonio dorea urmași, astfel plaja liniștită, cândva un refugiu de pace, devenise acum o amintire amară a ceea ce ar fi putut fi.
Antonio, bărbatul de care m-am îndrăgostit și pentru care am renunțat la tot, a început să se schimbe. În timp, alcoolul a devenit un refugiu pentru el. La început părea inofensiv, o bere sau două după o zi lungă. Dar treptat, a devenit dependent, iar agresiunile lui au devenit din ce în ce mai frecvente.
Într-o seară, după ce Antonio a avut o nouă criză, m-am retras pe verandă. Era târziu, iar luna plină strălucea deasupra oceanului. Mi-am aprins o țigară, prima din multe alte pachete pe care le voi consuma în acea noapte. Îmi tremurau mâinile, iar lacrimile îmi curgeau șiroaie, necontrolat, pe obraji.
"Cum am ajuns aici?" M-am întrebat în gând, urmărind valurile spărgându-se de mal. Am luptat atât de mult pentru a fi împreună, dar acum mă simțeam o prizonieră, într-o altă formă de iad.
În fiecare zi era la fel. Antonio pleca dimineața și revenea seara, târziu, de multe ori beat. În acele momente, încercam să mă ascund, să evit confruntarea, dar rareori reușeam. Crizele lui de furie erau imprevizibile și violente. Fiecare cuvânt rostit era o rană deschisă în sufletul meu.
Când el nu era acasă, mă afundam în țigări și calmante. Era singura modalitate de a face față durerii și disperării. Stăteam cu orele sub apă, în duș. Mă simțeam prinsă într-un ciclu vicios, din care nu vedeam nicio cale de ieșire.
Într-o dimineață, după o noapte de insomnie și lacrimi, m-am privit în oglindă. Cea care mă privea înapoi era o umbră a femeii care fusesem odată. Ochii mei erau goi, iar chipul meu purta urmele multor nopți nedormite și ale prea multor lacrimi vărsate.
"Trebuie să fac ceva." Mi-am spus în șoaptă, dar nu aveam puterea să schimb nimic. Eram blocată între iubirea mea pentru Antonio și frica de el. Îmi era teamă că dacă plec voi fi complet singură, dar rămânând, simțeam că mă pierd pe mine însămi în fiecare zi.
Întorcându-mă de pe verandă, în casă, am văzut sticla de whisky pe masă, aproape goală. Am simțit un val de furie și durere. Am ridicat sticla și am aruncat-o cu putere în perete. Antonio a intrat în cameră, clătinându-se. M-a privit cu ochii injectați de furie și alcool.
–Ce faci, Cleo! A strigat, venind spre mine.
–Nu mai pot așa. Te iubesc Antonio, dar nu mai pot! Vocea mea tremurând.
El s-a oprit, părând că înțelege, dar apoi furia l-a copleșit și mai tare.
–Scumpa, nu înțelegi! Tu nu mă vei lăsa!
–De ce să nu te las? Privește în ce situație ești!
–Ai încredere, mă voi face mai bine.
–Arată-mi că pot avea încredere în tine.
–Ți-am salvat viața! Erai moartă demult, să nu fi fost eu!
–Mi-ai salvat viața, după ce ai pus-o în pericol? De ce nu poți face ceva decent, măcar odată în atâția ani?
–Pentru că nu voi avea urmași! Cine va avea grijă de mine, de tine, de noi, când vom fi pe patul de moarte?
–Eu tot trec prin asta! Te gândești numai la tine! Cum crezi că vei primi iubirea mea din nou, când tu nu faci nimic pentru a o primi?
–Ce pot face! Sunt devastat! Nu mai am puteri să continui!
–Care e problema ta? Mă ai pe mine! Eu încerc să găsesc o cale de ieșire, în ciuda faptului a câte ai făcut tu și tu tot nu înțelegi. Doamne, îmi pare rău pentru tine! Strig din toată puterea și mă întorc să plec cât mai repede din casă.
–Nu pleca, repet! Stai! Mă prinde mână din spate și mă trage spre el.
–Poate că suntem în vârstă, avem fiecare problemele noastre. Nu vreau să pleci! Intenționez să fiu ultima ta dragoste, până la moarte!
M-am blocat, râmasem fără cuvinte.
–Nu te voi răni!
–Mai rănit destul!
–Doar nu mă lăsa! Eu nu te-am lăsat când agenția îți vroia decesul! Mereu am fost în urma ta, ținându-ți spatele!
–Dar...
–Nici un dar, scumpa! Privirea vorbește totul.
–Bine Antonio, ești beat. Ar trebui să te culci!
În timp ce încercam să mă îl ajut să se culce, am auzit un zgomot puternic venind de la intrare. Antonio s-a trezit imediat din starea lui. Ușa a fost izbită de perete, agenți înarmați năvălind în casă. Eu și Antonio am fost înconjurați într-o clipă. Ochii mei s-au întâlnit cu ai lui, plini de disperare și neputință.
Agenții ne-au împins pe podea, ținându-ne la pământ cu armele îndreptate spre noi. Totul s-a întâmplat atât de repede. Unul dintre agenți, cu o privire calculată, a dat ordinul.
–Terminați-i.
Am simțit mâna lui Antonio strângând-o pe a mea.
–Te iert, Antonio. Te iubesc și te voi iubi, mereu.
–Nu-ți fie frică, scumpa!
În acea clipă toată frica și regretul s-au transformat într-un singur gând: am luptat pentru dragostea noastră până la sfârșit.
Un sunet asurzitor a umplut camera și în următoarea secundă totul a devin negru.
Sfârșit.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
