Atingeri letale

☆3☆

În timp ce un agent mă trăgea să mă ducă spre celulă, iar celălalt îl ajuta pe şeful lui imbecil să se ridice, îmi scapă ultima replică:
-Nu e nicio diferență între tine şi animalul care a bruscat săraca fată. De fapt, există ,tu eşti mai rau ca el. Şi vreau un avocat şi am dreptul să dau un telefon.
În timp ce se ridică uşor, spune pe un rânjet:
-Ooo, ți-ai pierdut toate drepturile când ai atacat un comisar, scumpete.
- Doar mă apăram şi asta nu rămâne aşa. Apoi sunt trasă brustal din acea cameră şi dusă în celulă

Nici mie nu-mi venea să cred ce făcusem, ranisem orgoliul prea fragil al unul arogant fără limite care vede femeia ca pe un obiect. De data asta chiar aveam probleme.

Stateam în celula rece şi îmi treceau fel şi fel de gãnduri in cap. Mă gândeam la pacienții pe care ii lăsasem duminică dimineața în spital, ore cum or fi evoulat, doamne ,nici nu mai stiam în ce zi sunt.

Toate aceste gânduri îmi fură spulberate de un agent care venisem şi să chemase pe secție. Mă duse la un birou şi îmi zise că am voie să dau un telefon. Prima persoana care îmi venii in minte, fu asistenta mea şi o sun:
-Bună , Maria, Medison sunt. Vreau să mi zici ce îmi fac pacienții, care e situația lor, eu am o problemă şi sunt plecată din oraş câteva zile. Imi era prea ruşine să ii povestesc ce se întâmplase.
-Domnişoara dr, chiar m-am speriat că nu ați venit, sper că e totul în regulă. Pacienții sunt bine, au evoluat bine până acum, s-a ocupat dr M. de el.
-Bine , Maria. O să te las acum. Ne auzim când mă întorc.

Pun telefonul jos, apoi îmi încerc norocul până la capăt şi întreb agentul unde îmi e avocatul. Acesta râde şi spune că deja întrec limita şi să mă mulțumesc cu atât apoi mă duce la loc.

**************************************
Daniel

Cât tupeu pe tipa asta, spune el rânjind în birou. O să ii arăt eu ei ce înseamna animal.
Nu termin bine fraza în minte că intră agentul şi îmi spune că a lasat-o să dea telefonul, că a sunat o femeie şi a întrebat-o cum sunt "pacienții ei"

Ce mod ciudat de a se referi la clienți, fata asta e ceva rău. Se crede deşteaptă. Lasă că o să vadă ea. Seara se lasă, iar eu în loc să plec spre casă, sunt curios ce face deținuta mea preferată. Fata asta a reuşit să-mi acapareze atenția, nu pot sa mint. M-am gândit toata ziua la ea.
Mă duc şi o văd pe banca rece din celula ei, sprijinită de perete cu spatele şi cu ochii închişi. Parea aşa firavă şi plăpândă, dar apoi îmi aduc amimte cuvintele ei, e foarte tare în gură aparent a tot ceea ce pare până să vorbească.
Intru în celulă şi ii fac semn paznicului să iese. Aparent, de data asta, chiar dormea, pt că nu mă auzii intrând, deschise ochi fix când eram lângă ea. Când mă văzu , dadu să se ridice în picioare, dar deja era epuizată şi cazu la loc. O apuc de mijloc şi o ridic eu în picioare.

Inițial, îmi aruncă o privire deranjată, apoi păru că se resemnă şi îmi zise:
-Ce mai vrei? Deja nu mai ştiu de câte zile sunt aici şi nici măcar nu m-ai ascultat să afli adevărul cu privire la ce s-a întâmplat.
-Te ascult acum, spune-mi ce s-a întâmplat? De ce erai la ora aia acolo?
-Plecasem de la spital...
-Ce cautăi la spital, la ora aia? Şi îmbracată aşa?
- Dacă mai lasă să vorbesc, ți-aş spune...
-Te las, spune-mi.
-Deci, doar ce plecasem de la spital, sunt doctor şi făcusem schimb de tură cu o colegă şi la ora aia a venit să ne schimbăm. Sunt îmbracată aşa pentru că mi-am pătat hainele cu cafea şi nu păruse o idee aşa de rea rochia asta, o purtam doar până acasă, apoi mă schimbam. Acum îmi dau seama că a fost o idee foarte proastă. De fapt, simțul meu civic e o idee foarte proastă. Nu suport să văd pe cineva agresat şi nu am putut să mă controlez când am văzut scena aia.
-Hmm, pare plauzibilă povestea ta, dar eu nu m-am născut ieri păpuşă. Trebuie să faci mai mult decat să inventezi o poveste ca să scapi de aici. Mâinile mi se plimbă pe talia ei şi o apropii brusc de mine. O văd cum tresare, ii plăcea, dar nu voia să recunoască. Nu o las să apuce să facă ceva, că mă aplec şi o sărut pe gât, lent şi îi soptesc: Se vede că şi tu mă vrei, de ce te opui atâta. Simt cum i se furnică pielea, apoi o sărut pasional. Inițial, se opune, apoi îmi răspunde.
Câteva minute ne sărutăm nebuneşte, apoi mă împinge.

-Eşti nebun, lasă-mă. Nu face ceva ce o să regreți şi tot ce am zis e adevărat.
-Bine, păpuşă, te cred. O să te eliberez. Şi nu o să fac nimic ce o să regret. Tu o să mă cauți, regretând că nu ai profitat de momentul asta, o să mă doreşti aşa de mult că o să mă implori să te ating.

**************************************
Medison

Nu am simțit asta niciodată, tot corpul meu vibra. Nici nu am avut foarte multe relații, am fost mai concentrată pe carieră şi în general oamenii credeau ca am pe cineva şi nu mă abordau.
Ce mă făcuse animalul ăsta să simt, nu simțisem niciodată. Îmi da drumul la talie şi se îndreaptă spre iesire, cheamă alt agent şi îi spune. Să-mi ia declarație, să o semnez, apoi pot să plec. Nu-mi venea să cred. Ce om nebun.
Facui tot ce zise şi dupa câteva minute, eram afară din secția de poliție. Era toiul nopții, parcă aveam un deja vu, dar de data asta nu voiam să mai intru în probleme, voiam doar să ajung acasă.
Îmi dau seama că aveam doar cheia de la maşină, pe care o lasasem în locul cu pricina, nu aveam bani de taxi. Nu stiam ce să fac, când aud o voce în spatele meu.
- O să vă duc eu la locul unde a rămas maşina, îmi spune un agent, aşa m-a pus şefu'.
Wow. Şeful avea sentimente sau ce. Acum se gandii la mine cât sunt de neajutorată, dar când mă ținu în celula aia atatea zile, nu parea că ştie ce înseamnă empatia. În fine, din lipsă de variante şi cu rochia aia sumară pe mine, mă urc în maşină. Notă: să ard rochia aia, să nu mai există o astfel de situație.
Ajung, îmi iau maşina şi plec acasă. Fac un duş lung şi meditez asupra a tot ce mi s-a întâmplat. Dar nu-mi pot scoate gustul buzelor lui de pe ale mele. Încerc să uit şi adorm.