“Când nu ştii ce să porţi, alege ceva roşu.”
- Bill Blass
În ochii tăi nu am văzut niciodată dragoste sau acceptare, doar sânge şi moarte, ură pentru ceva neînţeles de mine. Chiar dacă erau căprui, eu îi vedeam mereu strălucind roşiatic. Când vorbeai, auzeam doar ţipetele şi rugăciunile celor ucişi de tine. Erai blond, dar eu vedeam doar un negru abisal în faţa ochilor.
Mă dureau picioarele din cauza pantofilor cu tocurile responsabilităţilor pe care m-ai pus să îi port, indiferent de timp sau vreme. Mi-ai repetat de mii de ori: “E de datoria ta.”, “E vina ta.”, “E responsabilitatea ta.”. Şi acum când aud aceste propoziţii, îmi imaginez că eşti tu cu acel grai atât de aspru şi atât de dur. Nu ştiu de ce erai atât de rău cu mine, ţinând cont că îmi păsa de fiecare mişcare a ta.
Mă doare sufletul când mă gândesc câte nopţi am pierdut ca să îmi fac griji pentru tine. Nu meritai nimic, poate doar să te părăsesc, să fug din ţară şi să nu te mai văd niciodată. Oh, asta meritai cu vârf şi îndesat! Dar nu am făcut-o, pentru că eram prea educată ca să te las de izbelişte. În plus, speram că te vei schimba.
Îţi plăcea roşul din motive diverse şi fără nicio legătură între ele. Odată mi-ai spus că îl iubeai, pentru că mama ta fusese roşcată. Altădată, pentru că era culoarea mea preferată. Minciuni, simple scorniri ale imaginaţiei tale, simple cuvinte adunate ca să mă vrăjească.
Acum nu mai merge. Acum dacă ne-am întâlni, te-aș primi cu un zâmbet amar şi cu o verighetă de la un bărbat pe care nu îl iubesc. I-am acceptat propunerea, pentru că era bogat şi tot ceea ce tu urai. Ironic, şi lui îi plăcea roşul. Mă ruga mereu să mă întorc la această culoare şi dulapul a acceptat-o imediat ca fiind dominantă.
Nu am încetat vreodată să te iubesc, oricât de clişeic ar suna. Te uram şi te iubeam în acelaşi timp. Uneori, ca să îmi stăpânesc inima, îmi muşcam buza. Mi-am făcut răni şi îmi vine să îmi smulg părul din cap când mă gândesc că nu te-am mai văzut de ani întregi şi tot sufăr după o atingere sau o vorbă de-a ta. Sunt sigură că nici nu te-aş mai recunoaşte, dar tot sper să te reîntâlnesc. Mi-ai stat în cale atâţia ani, ai încercat cu atâta ardoare să distrugi fiecare părticică din trupul meu şi mie ar trebui să nu îmi pese? Pe cine încerc să păcălesc?
Încă mă interesează dacă mănânci, dacă eşti viu… dacă ai pe altcineva care să îţi încălzească patul. Aceste detalii sunt încă importante pentru mine, pentru că iluzia pe care o iubeam eu era interesată doar de persoana mea. Tu de mai târziu nu mai erai tu de la început. Îmi era dor de acel băiat rău cu lanţuri şi cercei care mă cucerise. Tu de mai târziu erai doar un asasin cu sânge rece, un nebun şi o umbră a ceea ce ai fost.
Dacă ar mai veni Poliţia la uşa mea, nu aş putea să spun că nu te cunosc. Le-aş spune totul şi probabil că aş fi închisă pentru complicitate. Dar acum nu îmi mai pasă că mi-aș putea pierde libertatea. Daca mi-ar spune ce ai păţit, le-aş da câte detalii ar vrea.
Soţul meu nici nu ştie că te cunosc. Dar bărbatul căruia îi gătesc acum, nici măcar nu pot spune că este al meu. Ştiu că mă înşală şi eu nu fac nimic. Îl las, pentru că nu îmi pasă. Nu mă mai interesează.
Toate lucrurile noastre pe care le-am lăsat în urmă când am dispărut nu m-ar mai putea convinge să mă întorc. Sunt bine unde sunt. Mă lupt cu inima în fiecare zi, dar ce contează? Mă sacrific din nou pentru tine, aşa cum am făcut-o de multe ori. Voi muri cu numele tău pe buze şi nu o îmi va păsa. Tu mi-ai rupt inima şi nu ţi-a păsat.
CITEȘTI
Don't Wake Me Up
Romance"O colectie de povesti dulci si amare de dragoste, un portret nuantat al societatii." Nu stiu cati dintre voi ati vazut "Paris, je t'aime", asa ca o sa explic conceptul filmului. Acolo, fiecare cuplu avea cinci minute sa-si prezinte povestea, fie ca...
