Don't Wake Me Up

1. One Love To Give

“Cafeaua trebuie să fie neagră ca Iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea.”

- proverb turcesc

Poate pata de cafea, poate urma ta în inima mea, poate amintirea prezenţei tale în viaţa mea mult prea lungă… . M-am plictisit de trăit şi tu, ca un narcisist ce eşti, ai venit, m-ai vrăjit şi ai plecat. Nici măcar “adio” nu mi-ai spus. Ai fost atât de crud, dar tot nu mă pot convinge să te urăsc aşa cum aş vrea. Creierul îmi zice să te detest, dar inima mă îndeamnă să te ridic în slăvi.

Îmi amintesc perfect acel păr blond pe care îl păstrai lung pentru o fostă dragoste de-a ta din tinereţe. Mereu foloseai expresia aceasta: “tinereţea mea”. Dar tu nu erai deloc bătrân. La treizeci şi doi de ani erai încă în putere, din toate punctele de vedere. Aleseseşi meseria de profesor şi-ţi iubeai elevii ca pe copiii tăi. Nu-ţi pot spune cât de mult mă bucur că ai păstrat puţin loc şi pentru mine în inima ta plină deja. Tu iubeai totul, de la cea mai micuţă fiinţă, până la mândrul Soare. Eram şi eu pe acolo sau, cel puţin, aşa îmi plăcea să cred, pentru că tu te întorceai la mine din nou şi din nou, până ai plecat de tot. Nu mi-ai zis nimic. Ai dispărut pur şi simplu într-o dimineaţă. Te-am căutat peste tot. I-am întrebat pe prietenii mei din Poliţie, dar mi-au spus că nici măcar nu existai în bazele lor de date. Minţiseşi? Aş vrea să cred că ai fost mereu sincer cu mine.

Cafeaua ne-a unit şi tot ea ne-a despărţit. În nebunia ta, a noastră, când ai plecat, ai lăsat un mesaj şi o cană goală, pătată cu acel lichid negru. Îmi venea să urlu, dar nu am putut. Când mi-am despărţit buzele, tot ce a ieşit a fost un icnet jalnic, o zbatere patetică a inimii mele care te chema pe tine înapoi.

Ştiu că am căzut în genunchi în faţa ultimului tău mesaj, un “Je t’aime” creat din foile cărţii tale favorite, pe care ai distrus-o pentru a-mi transmite ultima ta declaraţie de dragoste. Ah, nu ai renunţat niciodată la originile tale franţuzeşti şi te iubeam pentru asta. Spuneai că vrei să mergem în oraşul tău natal. Nu s-a mai întâmplat. Nu am mai fost iarna la Nice, ca să văd ciudaţii brazi împodobiţi şi ninşi de pe faleză. Nu am mai văzut acel peisaj bizar cu tine. Abia dacă am împărţit câteva răsărituri şi nişte apusuri. Nopţile sunt prea multe, iar numărul zâmbetelor şi săruturilor le-am uitat. Cafeaua… a fost una singură, cea vărsată pe cămaşa mea favorită în ziua în care ne-am cunoscut. Curând, alte haine au devenit preferate, de obicei cele care îţi păstrau parfumul.

Nici nu ştiu de ce ai avut atâta încredere în mine. Sunt italian, iubire. Nu te poţi încrede într-un italian. Mi-ai spus să am grijă de fiul tău, mândria ta. Am acceptat, fără să mă gândesc dacă aveam cum să-l cresc măcar. Aveam şi eu un fiu, la rândul meu, dintr-o relaţie trecută. Niciunul nu am vorbit despre motivul pentru care aveam copii. Îi aveam şi atât. Uneori îmi doresc ca ei doi să se îndrăgostească unul de altul. Poate… asta ar învia relaţia noastră, chiar dacă nu a murit niciodată. Dacă tu ai dispărut, înseamnă doar că nu mă mai vrei. Nu mi-ai spus că s-a terminat.

Cafeaua mă ajută acum să trăiesc. Întâlnirile zilnice cu fiul tău îmi întorc cuţitul în rană. Nu semănaţi deloc, dar pe mine mă doare oricum. Nu pot să-i spun asta lui, nu vreau să-l rănesc. Ţin la el, aşa cum am ţinut la tine. Îl preţuiesc pentru că are aceeaşi personalitate jucăuşă ca tine. Oare exagerez cu mica mea dramă? Câţi oameni nu sunt părăsiţi în fiecare zi? Dar la naiba! Eu chiar te-am iubit cu tot sufletul meu. Devin patetic cu fiecare zi. Nu mi-ai spus cum să-mi continui viaţa şi mă simt pierdut.

Allain mi-a spus că ai plecat la Paris, că-ți era prea dor de Franţa. Nu pot să-l contrazic. Îi sorb fiecare cuvânt cu atâta sete... ca un beţiv ordinar. Le consider adevăruri universale şi atunci când glumeşte, mă întristez şi-mi vine să plâng. Am devenit slab şi mi-am pierdut toată gloria de odinioară. Abia dacă mă mai duc la orele de muzică. Dacă nu ar veni el în fiecare dimineaţă să mă trezească şi să mă împingă afară din dormitorul nostru, aş rămâne întins în pat cu faţa spre perete, pentru că ţie aşa ţi-a plăcut mereu să dormi. Are grijă de mine şi-mi cer mii de scuze că nu îmi pot reveni ca să-ţi îndeplinesc dorinţa, unica ta cerere. Simplul fapt că voiai să te iubesc era automat.

Urăşte-mă, te rog! Te implor să mă uiţi, pentru că dacă ai veni înapoi, te-aş primi cu braţele deschise, în patul nostru, în camera noastră. M-aş preface că nu s-a întâmplat nimic şi că totul a fost o glumă proastă. Te iubesc prea mult ca să-ţi refuz vreun capriciu. Sunt un fraier, un fraier îndrăgostit. Am avut o singură şansă să iubesc şi ţi-am oferit toată dragostea mea ţie.