Don't Wake Me Up

7. Homeless. Hopeless.

N.A.: Va recomand sa cititi descrierea de la video pentru ca acolo o sa gasiti versurile in engleza, in caz ca nu stiti franceza. Astfel, o sa intelegeti mai bine mesajul melodiei si de ce am ales-o.

----------------------------------

„Feriţi-vă de cerşetori; adevărata sărăcie nu iese pe stradă.”

- Honore de Balzac

Spatele îl durea îngrozitor şi corpul său începea să îşi încetinească acţiunile. Tremura tot, trupul său fiind disperat să crească temperatura măcar cu un grad. Auzea oamenii cum treceau grăbiţi prin faţa sa, dar nu putea să se convingă să îşi ridice privirea, ca să mai ceară un bănuţ. Poate dacă ar fi vorbit cu femeia de la parter, l-ar fi lăsat să doarmă în casa scării. Greutatea de pe umerii săi îl trăgea din ce în ce mai jos. Iadul îl aştepta cu porţile deschise.

- Ah... Angel, nu te mai mişca!

Pisica tărcată din braţele sale mieună. Îl făcu să zâmbească. Singurul său sprijin era un animal necuvântător care doar îl privea cu ochii lui mari şi verzi. Asta îi dădea putere. Îşi închise pentru puţin ochii. Cinci minute. Nu avea voie să adoarmă, nu când era ger afară. Dacă avea să îngheţe, avea să îşi vadă inevitabil şi sfârşitul.

- Hei.

O voce caldă îi ajunse la urechi. O ignoră, chiar dacă părea că era extrem de aproape. Proximitatea oricui îl speria.

- Hei, spune-mi că nu ai murit.

Simţi îngrijorarea lui, uşor falsă, din obişnuinţă. Dacă era drăguţ cu el din cauza vreunui pariu, nu avea să se termine prea frumos. Clipi, alungându-şi fulgii de pe gene. Clătină uşor din cap, aproape imperceptibil. Nu murise încă, dar nici mult nu mai avea. Voia să termine mai repede cu glumele lui şi să îl lase în pace.

Era frig.

- Nu... reuşi să spună.

Vocea îi era răguşită şi deloc plăcută urechilor oricui. Nefolosit şi bolnav din cauza condiţiilor de trai, graiul său îşi dădea ultimul suflu. Bărbatul blond zâmbi şi se dezbrăcă de haina groasă pe care o avea. Rămase doar într-un costum gri, foarte scump. Scutură muntele de nea de pe el şi îl ajută să se îmbrace cu geaca sa. Băiatul nu spuse nimic. Strânse pisica la piept ca şi cum ar fi fost ultimul lui ajutor. Salvarea sa.

- Mă numesc Dimitri. Vreau să te ajut.

Un zâmbet sincer îi lumină chipul, făcându-l să pară un adevărat înger, luând în calcul scenariul calm din jurul său. Viscolul se mai potoli şi nu îi mai ciufulea părul brunet. Într-un timp, crezuse în îngeri, dar toţi dispăruseră atât de rapid şi de uşor, încât îşi pierdu complet credinţa. Heruvimii nu îi mai cântau melodii de adormit, serafimii nu îi mai încălzeau inima şi arhanghelii nu îi mai protejau corpul firav.

Era singur.

Blondul îşi aşeză o mână pe spatele său, în dreptul omoplaţilor pentru a-l susţine. Îl ajută să meargă, ducându-l undeva. Băiatului nu îi mai păsa. În acel moment puteau să vină demonii pentru a îi lua sufletul.

Surprinzător, Dimitri era pur. Îl conduse în casa sa şi, fără să ceară nimic, îi oferi o cameră, pături şi mâncare. Respinse orice încercare de-a brunetului de a-l răsplăti. Acceptă doar mulţumirile băiatului. Nu se plânse de pisicuţa tărcată, de faptul că era murdar sau că nu vorbea foarte corect. Oricine era acel bărbat, cerşetorul putea avea încredere în el. Bun şi grijuliu, Dimitri era genul de persoană care ocolea vrăbiile pe stradă, care proteja fiecare crenguţă şi oferea din puţinul lui altora, fără a aştepta ceva în schimb. Brunetul concluzionă că trebuia să îşi onoreze binefăcătorul cu numele.

- Shino.

- Poftim?

- Mă numesc Shino şi el e Angel.

Atunci, Dimitri doar zâmbi. Nu spuse nimic. Nu menţionă faptul că numele lui era japonez, cu toate că avea origini germane. Nu îi aminti că stătea în apartamentul său fără vreo plată. Şi mai ales, nu îi explică de ce nu profitase de el. Oare Dimitri era destul de bun, încât să îl cruţe? Atunci, ce voia acel bărbat blond?

Fără să spună ceva, îşi dădu iubita afară pentru el. Îi cumpără cele mai frumoase şi mai scumpe haine şi îl hrănea cu cele mai scumpe mâncăruri. Shino îi ştia doar numele. Ocupaţia, trecutul sau preferinţele blondului rămaseră secrete în timp ce el era dezbrăcat de mistere.

Nimicurile simple oferite între ei construiră o relaţie din nimic: fără nicio bază, fără niciun prieten comun, ci doar cu amintiri create împreună. Curând, simplul „bună dimineaţa” deveni „bună dimineaţa, iubitule.”. Atingerile indiscrete accidentale nu mai erau atât de întâmplătoare, iar pupicurile amicale deveniră adevărate săruturi. Nopţile, mai calde ca niciodată, erau acum împărţite de două suflete rătăcite, iar zilele se răciră din cauza activităţilor mondene. Certurile erau rare, pe cale de dispariţie chiar, și se terminau mereu cu implorări pentru iertare şi săruturi.

Vara apăru în scurt timp şi totul căzu precum Turnul Babel. Relaţia puternică precum Stalingradul se lăsă cucerită de problemele unei societăţi degradante. Dintre toate, bârfele îi dărâmară.

Era cald, aşa că era timpul să plece.

„În dimineaţa aceasta, cadavrul unui bărbat a fost găsit în faţa blocului X. Martorii au declarat că nu au văzut sau auzit nimic, dar că îl cunosc pe bărbat, pentru că locuia cu unul dintre locatarii din bloc şi era una din persoanele fără adăpost care frecventau cartierul. Nimeni nu ştie de ce tânărul a ajuns să recurgă la acest gest extrem. Oamenii sunt cu adevărat șocați mai multe informaţii despre acest caz cutremurător avem de la corespo--”

Dimitri îşi strânse pumnii până simţi cum unghiile îi răneau palmele. Simţea cum bucăţi din lumea sa cădeau una câte una şi se spărgeau. Voia să ţipe şi să urle. Voia să îl întrebe de ce făcuse asta, de ce îl lăsase singur cu acea pisicuţă. De ce şi de ce?! Îşi închise ochii, ascultând bătaia plină de forţă din uşa sa. Poliţia. Ştia. Veneau să-i ceară socoteală. Probabil găsiseră deja declaraţia sa de dragoste cu numele şi numărul de telefon, din hainele lui Shino.

- Dimitri Gorceakov? întrebă ofiţerul puţin cam prea înţepat pentru ora matinală.

- Nu. E mort. Eu sunt doar fantoma sufletului său.

Poliţistul zâmbi sadic, ca şi cum ar fi vrut să bage frica în oasele sale distruse de suferinţă.

- Sunteţi arestat pentru ucidere din culpă, îi spuse simplu.

O aprobare. Atunci era la fel de sărac precum fusese Shino. Atunci, când materialul nu mai era important, observase cât de gol era. Ştia că nimic nu avea să mai fie la fel. Nu trebuise să aibă încredere în brunet, nu când era sigur că acesta avea să dispară într-o zi. Dragostea îl orbise.

Afară era cald. Trecuseră exact șase luni. Ştia.