Don't Wake Me Up

4. Better to have loved than not at all?

"Dragostea în exces nu aduce omului nici onoare şi nici valoare."

- Euripide

Să mă trezesc în patul meu pe jumătate gol a devenit din ce în ce mai chinuitor. Cafeaua pare mai amară fără tine. Mă urmăreşti şi acum ca o fantomă. Ce obiect blestemat am asupra mea, de nu mă laşi în pace? Inima? Oare pe ea ai posedat-o?

Apartamentul tău este încă gol, nimeni nu vrea să-l cumpere sau măcar să îl închirieze. Ţi-ai lăsat amprenta peste tot. Aproape întreg blocul ştie de ce ai plecat atât de brusc, cu o geantă de haine şi îmbrăcat în sutană. Părea că te îndrepţi spre Biserica ta mult iubită, dar cine nu a auzit ţipetele noastre în noaptea în care ne-am certat?

Oftez, simţindu-mă ca Atlas pentru prima oară. Să mă arunc şi să îl scap pe bietul titan de o povară în plus? Sunt sigur că suntem mai grei cu problemele noastre. Nu vreau să mă plâng, nu vreau să îi chinui pe alţii cu greutăţile mele. Vreau doar să îţi respecţi promisiunile data viitoare. Ai zis că nu o să mă laşi niciodată singur, dar ai făcut-o. Acum am rămas doar cu închipuirea ta, ceea ce mă întristează teribil. Nu meritam aşa un tratament. Mă cred mai bun de atât. Nu puteai să îmi spui de la prima noastră întâlnire, cea din Confensional, că sunt un nimeni? Chiar trebuia să mă faci să sufăr?

Biserica nu s-a schimbat deloc. Dacă mi-ai trimite o scrisoare, să fii sigur că ți-aș povesti despre toate nimicurile lumii. Aş umple o carte despre fleacurile altcuiva, iar mie mi-aş rezerva un ultim rând, sfârşitul. Aş scrie doar o frază simplă şi fără figuri de stil, precum personalitatea ta. Ţi-aş spune că te iubesc până la Dumnezeu şi înapoi. Ţi-aş declara veşnica mea dragoste şi ţi-aș zice că îmi lipseşti.

Vreau să îmi spui că mă iubeşti! Vreau să renunţi la toată cariera ta nepătată de preot şi să îmi spui că sunt important. Vreau să te închid într-o cuşcă şi să te ţin acolo, ca să nu mai vezi niciodată lumina soarelui. Sunt egoist, dar nu mai suport liniştea care mă înconjoară continuu. Totul mă scoate din sărite, totul îmi aminteşte de tine! Îmi doresc imposibilul şi infinitul, fără să ştiu că nu sunt destul de merituos. Zbor cu atâta disperare spre soare, fără să am habar că mă voi arde.

Nopţile nu sunt nici ele mai uşoare pentru mine. Nu ştiu cât o să mai rezist aşa, târându-mă încăpăţânat spre birou în fiecare zi şi întorcându-mă vlăguit într-un apartament care îţi poartă amintirea printre pereţii săi roşi de vreme. Pastilele nu mă ajută. Număratul oilor sau al oricăror altor animale a pierdut de mult lupta crâncenă cu insomniile. Cine ar putea dormi într-o cameră în care parfumul tău domină, atât de delicat şi de masculin. Nu ştiu cum se numeşte, nu ştiu unde l-ai găsit, dar îl iubesc ca pe orice defect sau calitate a ta. Urma ta e impregnată în perna mea, dar nu mă îndur să scap de ea. Mai bine să îmi provoace durere decât să uit. Mi-e teamă să uit.

Ucide-mă, de oriunde ai fi. Nu mă trezi din coşmarul pe care îl numesc viaţă, pentru că e prea frumos. Omoară-mă când dorm, după ce m-am luptat cu proprii demoni ca să primesc câteva ore de odihnă. Nu te învinovăţesc pentru nimic. Eu sunt singurul vinovat, pentru că eu m-am îndrăgostit de tine. Nu am reuşit să te fac să îmi întorci sentimentele şi atunci când ţi-am spus că putem fi doar prieteni, chiar credeam asta. Nu ştiam cât de mult mă înşelam, dar îndrăgostiţii mereu greşesc. Ei uită defectele şi văd doar calităţi în fiinţa iubită. Nici eu nu am văzut cât de diabolic erai de fapt. Nu îţi reproşez mai nimic, doar faptul că nu ai putut să iubeşti monstrul egoist în care mă transformasem.

- Da, sunt un monstru! Dar tu, iubire, ești creatorul meu. M-ai format din nebunie şi dragoste, din credinţă şi deznădejde, şi nu pot să îţi mulţumesc îndeajuns.

Acum, nu mai am decât să aştept ca tu, salvatorule, să vii şi să mă conduci la porţile Iadului. Eu voi rămâne aici, întrebându-mă când o să ajungi şi dacă vei veni singur.