Don't Wake Me Up

3. God, what have you done?

“Pe lângă ceea ce îți pot face oamenii, moartea este incomparabil, mai blândă.”

- Gabriel Petru Baetan

Clopoţelul este în acelaşi loc, dându-mi de ştire şi acum că cineva a intrat în prăfuitul meu magazin. Nu am schimbat nimic de teamă să nu schimb şi trecutul dintre noi. La fiecare persoană tresar, sperând că ai înviat sau ceva asemănător… sau poate am murit eu. Speranţele mele sunt puerile şi fără temelie. Acest Lukas nu mai este deloc cel pe care tu l-ai cunoscut, acel croitor arogant care a îndrăznit să-ţi dea Ţie ordine şi sfaturi. Vocea mea e mai răguşită acum, din cauză că nu o folosesc prea mult şi nici prea des. Aprobările şi zâmbetele false sunt mai uşoare.

Îl caut pe Lukas K.R. Couture, cel mai bun de pe aici.

Şi l-ai găsit într-un capăt de ţară, într-o croitorie simplă de cartier şi cu clienţi puţini, zbătându-se să supravieţuiască. Era o altă croitorie la câteva străzi distanţă, foarte aproape, ţinând cont că nu te văzusem vreodată venind pe jos. Doar conducând motociclete, maşini şi chiar elicoptere. Mereu veneai singur, îmbrăcat în haine de firmă şi pregătit să seduci întregul cartier, dar dorindu-mă doar pe mine.

Repară asta şi numeşte-ţi preţul. 

„Nu sunt servitorul tău.” îţi spusesem dur, chiar dacă ştiam din prima secundă cine erai. Eu eram trimis acolo pentru a mă juca de-a prietenul, ca apoi să te arunc în închisoare. Mi-am jucat frumos rolul, te-am convins chiar să-mi spui fiecare lucru ilegal pe care îl făcuseşi. Dar... aici s-a rupt firul. Autocontrolul meu a fost distrus şi omorât de tine, de acea personalitate fermecătoare care s-a schimbat de atâtea ori de când te-am cunoscut. De la cunoştinţe, am ajuns să fim prieteni şi chiar iubiţi. Ce ai făcut cu mine? Pe mine cine mă mai repară acum?

Cât vrei?

În aroganţa ta, probabil credeai că aveam să-ţi cad imediat în braţe. Nu am să recunosc niciodată, dar te-am iubit din primul moment când ai intrat în croitoria mea. Nu am vrut să cred că există dragoste la prima vedere. Nu voiam să ştiu că făceam parte dintr-un clişeu patetic din cărţi. Voiam să cred că eram original în tot ceea ce făceam, doar asta este dorinţa supremă a unui artist!

Eşti bine? Să te ajut?

Grija ta pentru mine era nefondată. Nu aveam nevoie. Ştiam să trag cu arma şi aveam mereu un cuţit ascuns, aproape de mine. Îmi pare rău că a trebuit să fii un actor amator pe scena relaţiei noastre. Îmi cer scuze ţie, dragul meu David, că am acceptat misiunea. Am crezut că erai un criminal oarecare ce merita pedepsit. Cine ar fi crezut că m-aș fi putut îndrăgosti de tine? Doar de aceea nu aveam partener... Pentru că mă îndrăgostisem de toţi şi îi văzusem pe toţi cum căzură în luptă, dându-şi ultima suflare în braţele mele. E greu să vezi asta din nou şi din nou, fără voia ta. E o amară tortură, nu ca cea indusă de tine.

Lasă-mă să te iubesc, dulceaţă…

Ţi-am permis să mă iubeşti, impunându-ţi, însă, să fii blând şi grijuliu. Nu ceream prea multe, pentru că mă învăţasem să nu fiu egoist. Am trecut de la puf de pinguin la perne tari şi nopţi nedormite. Să cer puţin devenise o obişnuinţă când te-am cunoscut pe tine. Ai fi fost în stare să-mi oferi luna şi toată averea ta, când eu voiam un bănuţ şi o stea. Lui Dumnezeu nu-i cer nimic, ţinând cont că tu eşti acolo şi-mi asculţi rugile puerile.

Priveşte-mă. Nu o să ţi se întâmple nimic.

Moartea ta a venit brusc şi neaşteptat, dintr-o greşeală prostească. Ironia a făcut să fii împuşcat în faţa mea şi să cazi pe pământul dur şi rece. Un fanatic, un inamic sau ce-o fi fost, a îndrăznit să mi te fure din braţe, să mă lase să conduc singur toată afacerea ta. M-a obligat să devin ceea ce detestam, de dragul tău. Voiam să-ţi păstrez amintirea vie. Ai spus că nu avea să mi se întâmple nimic. Ai minţit. Haosul tău zilnic a devenit al meu şi paradisul meu liniştit nu mai e aşa calm. Ciudat însă, nu mă simt mai trist. Nu sunt nici fericit. Am revenit la stadiul meu anterior. Zâmbesc oricui îmi trece pragul. Nu comentez decât dacă trebuie şi desenez şi schiţez în continuare.

Fug de acasă în fiecare zi ca să-mi întâlnesc îngerul ce-mi mai îndulceşte zilele.

Dacă eu sunt un înger, atunci poate nu ştii care este definiţia acestor fiinţe divine, pentru că eu nu sunt unul dintre ei, ci doar o iluzie bine construită în atâţia ani de jucat teatru. Ce ai făcut cu mine, demonule? Mi-ai spus că eram îngerul tău, că magazinul meu era Raiul tău, atunci... de ce mi-ai smuls aripile în zbor? De ce ai plecat aşa şi m-ai lăsat singur? Nu-mi place. Viaţa ta interesantă nu-mi place, David. Omoară-mă, te rog. Fă-mă înger, mon amour. Şi totuşi... mă întreb acum, Doamne, ce ai făcut? Cu ce ţi-a greşit dragul de David?

Caro mio. Mon amour...