Pe Aripile Dorinței

Capitolul 11

Toată noaptea am stat întinsă în pat, privindu-mă în gol. Gândurile îmi dădeau târcoale fără încetare, ca niște umbre greu de alungat. În mintea mea se repetau aceleași întrebări: *Cine sunt acei oameni? De ce erau numele lor lângă al meu? Ce legătură am cu ei și, mai ales, cu familia asta?* Încercasem să dorm, dar era imposibil. Simțeam că ceva imens mi se ascunde. Teresa știe ceva, dar îmi ascunde adevărul. Bogdan... el era o altă problemă.

Mă ridic din pat cu ochii obosiți și privesc afară pe fereastră. Soarele abia răsărise, dar eu mă simțeam de parcă nu dormisem de zile întregi. Aveam nevoie să aflu ce se întâmplă, să mă limpezesc. Mă îmbrac repede, îmi trag pe mine o pereche de jeanși și un tricou, iar apoi ies din cameră cu hotărârea de a merge direct la Teresa. *Ea trebuie să știe*, îmi spun în gând. Nu pot continua să trăiesc aici fără să înțeleg de ce m-au ales pe mine.

Cobor scările și mă îndrept spre biroul Teresei. Când ajung în fața ușii, mă opresc pentru o clipă și respir adânc. „Bine, trebuie să aflu adevărul, nu mai suport incertitudinea asta", îmi spun, iar apoi bat la ușă.

— **„Intră!"** se aude vocea Teresei din interior.

Deschid ușa și o văd stând la biroul ei, cu un teanc de documente în față. Mă privește atentă, cu acea expresie calmă care mă scoate din minți uneori.

— **„Bună dimineața, Iulia. Ce te aduce aici la ora asta?"**, întreabă ea, cu un zâmbet subtil pe față.

Îmi strâng mâinile în fața mea, încercând să-mi adun curajul.

— **„Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva important,"** încep eu, încercând să-mi păstrez vocea calmă. **„Despre fișele acelea medicale pe care le-am văzut în biroul domnului Enzo."**

Zâmbetul Teresei dispare brusc, iar privirea ei devine mult mai serioasă.

— **„Fișele medicale?"**, repetă ea încet, ca și cum nu ar fi sigură despre ce vorbesc.

— **„Da, fișele... Am văzut numele meu lângă două alte nume – Raffaela Moretti și Giuseppe Moretti. Cine sunt acești oameni și ce legătură au cu mine?"**

Teresa se ridică încet de pe scaun și vine spre mine, o umbră de neliniște trecându-i pe față.

— **„Iulia, nu ar fi trebuit să găsești acele fișe. Sunt... informații vechi, care nu au nicio legătură cu tine acum. E mai bine să nu te amesteci în asta."**

— **„Cum adică să nu mă amestec? Sunt implicată deja! Am venit aici fără să știu cine sunteți cu adevărat, fără să știu ce rol joc în toată povestea asta, și acum descopăr numele mele pe acele fișe, lângă doi oameni pe care nu-i cunosc!"** ridic vocea, simțind cum frustrarea îmi înăbușă cuvintele.

— **„Ascultă-mă, dragă,"** zice Teresa cu o voce mai blândă, dar fermă. **„Sunt lucruri în trecutul tău pe care ar fi mai bine să nu le știi. Familia ta a fost implicată în treburi periculoase și tocmai de asta ai fost adusă aici, pentru a fi protejată."**