Pe Aripile Dorinței

Capitolul 9

După ce Bogdan a plecat din cameră, inima mea încă bătea cu putere. Am încercat să-mi alung gândurile și să mă concentrez pe ce aveam de făcut. Nu era timp pentru fantezii sau vise imposibile. Viața mea devenise deja complicată în casa asta. Și cum mă pregăteam să respir adânc și să continui cu ziua, telefonul a sunat brusc. Era Teresa.

— Iulia, draga mea, trebuie să faci ceva urgent, a spus ea pe un ton calm, dar ferm. Mergi în biroul domnului Bellucci, Enzo, și ia fișa medicală a familiei. Avem nevoie de ea imediat.

Am dat din cap, deși ea nu mă putea vedea. Teresa fusese foarte amabilă cu mine de când am ajuns aici, dar să merg în biroul capului familiei Bellucci... simțeam că inima mi se strânge doar la gândul ăsta.

— Da, sigur. Plec chiar acum, am răspuns încercând să ascund ezitarea din voce.

Am ajuns repede în vila Bellucci, iar o menajeră m-a întâmpinat la intrare, conducându-mă direct către birou.

— Hărțile pentru sănătate sunt într-un sertar din biroul domnului Enzo. Puteți să le găsiți acolo, mi-a spus ea cu un zâmbet formal, apoi a plecat lăsându-mă singură.

Am intrat în birou, o încăpere mare, cu pereți căptușiți cu rafturi pline de cărți și dosare. Atmosfera era impunătoare, parcă sufocantă. Am început să caut în sertarele biroului după fișele medicale. Degetele îmi tremurau ușor în timp ce răsfoiam documentele, încercând să găsesc ce mi se ceruse.

După câteva minute de căutări, ochii mi-au căzut pe niște dosare mai vechi. M-am uitat la etichete și am văzut ceva care m-a oprit. Erau trei nume scrise pe niște foi. Numele meu și alte două: Raffaela Moretti și Giuseppe Moretti.

Am încremenit. Numele păreau atât de asemănătoare cu al meu, dar nu aveam nicio idee cine erau acești oameni. Mi se părea ciudat. Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc ceva, dar mintea mea era o furtună de confuzie.

„Cine sunt acești oameni? De ce este numele meu lângă al lor? Ce legătură pot avea cu ei?" gândurile îmi fugeau una după alta, fără răspunsuri. Știam doar că am crescut la mătușa și unchiul meu, iar părinții mei muriseră când eram foarte mică.

M-am scuturat de aceste gânduri. Nu era momentul să mă pierd în alte treburi. Am continuat să caut și, în cele din urmă, am găsit fișele medicale ale familiei Bellucci. Am tras aer în piept, încercând să mă liniștesc, și m-am pregătit să ies din birou.

Însă, în timp ce mă îndreptam spre ușă, am simțit cum mă lovesc de ceva solid. Am ridicat privirea și l-am văzut pe Bogdan. Pieptul lui lat și tare părea o barieră imposibil de trecut.

— Scuze! am spus, făcând un pas înapoi.

Bogdan mă privi cu ochii lui adânci și întunecați, iar privirea lui părea să mă pătrundă.

— Ce cauți în biroul tatălui meu? întrebă el pe un ton care părea mai curios decât acuzator.

Am simțit cum sângele îmi urcă în obraji. Era ceva intimidant în felul lui de a se uita la mine, dar în același timp simțeam o atracție pe care nu o puteam explica.

— Teresa m-a rugat să iau fișele medicale ale familiei tale. Mi-a spus că sunt în biroul domnului Enzo și... le-am găsit, am răspuns, încercând să par calmă și profesionistă.

El își arcuise o sprânceană, dar nu a spus nimic pentru câteva secunde, lăsând un moment de tăcere incomodă între noi. Apoi a dat din cap și s-a întors pe călcâie.

— În regulă, a spus el scurt. Ai grijă pe unde umbli data viitoare.

A plecat fără să mai spună nimic, lăsându-mă să respir din nou. M-am întrebat ce tocmai se întâmplase. Ce era cu mine? Nu era ca și cum nu mai avusesem un iubit până acum, dar felul în care mă făcea să mă simt Bogdan... era diferit. Incontrolabil.

Am părăsit vila cu fișele medicale în mână, dar gândul îmi zburase deja la dosarele acelea vechi, cu numele meu și cele două persoane necunoscute.

„Trebuie să aflu cine sunt acești oameni", mi-am spus în sinea mea.

Toată noaptea nu am putut dormi. Mă întorceam de pe o parte pe alta, încercând să scap de gândurile care mă bântuiau. Îmi repetam obsesiv întrebarea: **ce înseamnă acele nume și de ce erau alăturate numelui meu?** Raffaela Moretti și Giuseppe Moretti și eu? Ce legătură aveam cu acești oameni? Începusem să simt că ceva era în neregulă, că există secrete care mi-au fost ascunse toată viața.

Îmi amintesc vag de copilăria mea, de mătușa și unchiul meu, cei care m-au crescut de când aveam doar câțiva ani. Niciodată nu mi-au vorbit despre părinții mei biologici, mereu am crezut că ei au murit într-un accident... sau cel puțin asta mi s-a spus. Dar ce dacă nu era adevărat? Dacă acele foi ascundeau o poveste mai mare, ceva ce nu-mi puteam nici măcar imagina?

Am încercat să mă liniștesc, dar mintea mea alerga în toate direcțiile. **Oare ce să fac? Să investighez pe cont propriu? Sau să-l întreb pe Bogdan?** El părea să știe mai multe decât lăsa să se vadă. Însă mă temeam să-l întreb, să nu trezesc suspiciuni sau, mai rău, să aflu ceva ce nu eram pregătită să aud. Bogdan era o figură misterioasă, iar familia Bellucci părea să fie învăluită într-un văl de taine și afaceri ascunse. Puteam avea încredere în el?

Pe de altă parte, poate chiar el ar fi cheia pentru a descifra acest mister. Am avut ocazia să-i observ comportamentul de mai multe ori, iar de fiecare dată părea că vrea să mă protejeze, să mă țină departe de anumite lucruri. Dar de ce? Ce ascundea?

**„Poate ar trebui să-i vorbesc direct."**, am gândit. Dar dacă reacționa prost? Dacă întreaga familie Bellucci era implicată într-o poveste mai complicată decât mi-aș fi imaginat vreodată? Ar putea deveni periculos pentru mine. Eram eu gata să mă pun în pericol doar pentru a afla adevărul?

Întinsă în pat, priveam tavanul întunecat al camerei, învăluită în umbre. Nu puteam să uit privirea lui Bogdan din momentul în care m-a întrebat ce făceam în biroul tatălui său. Era ceva în acea privire... ceva ascuns adânc, poate o teamă sau o tensiune pe care încerca să o mascheze. Era clar că întreaga familie avea multe de ascuns, dar cum mă implicau și pe mine aceste secrete?

Am scos telefonul și l-am privit pentru câteva minute, oscilând între decizia de a-i scrie lui Bogdan sau de a rămâne tăcută. Degetele mele s-au oprit de câteva ori deasupra tastaturii, dar nu am putut să trimit niciun mesaj. Dacă mă înșel? Dacă el nu știe nimic despre acele nume?

M-am ridicat din pat și am început să mă plimb prin cameră. **„Trebuie să aflu mai multe."** Poate nu era nevoie să-l întreb direct pe Bogdan. Puteam să încep să cercetez mai mult pe cont propriu, să aflu cine erau acești Raffaela Moretti și Giuseppe Moretti și ce legătură ar putea avea cu mine. Dar cum? Familia Bellucci avea acces la informații care nu erau la îndemâna oricui.

Am simțit un nod în stomac. **Era o prostie să continui? Sau era o necesitate să aflu adevărul despre cine sunt?** Am oftat și m-am așezat pe marginea patului. O întrebare mai mare îmi trecea acum prin minte: și dacă aș fi fost în pericol? Dacă acești oameni aveau o legătură cu mafia și eu eram prinsă într-o rețea de minciuni? Până acum, nimeni nu-mi spusese nimic care să-mi ridice suspiciuni. Totul părea atât de normal la suprafață. Dar sub acest văl al normalității se ascundea un întreg univers de secrete.

Am adormit, în cele din urmă, cu aceste gânduri întunecate, cu mintea împovărată de întrebări fără răspuns. Era clar că, odată pornită pe acest drum, nu aveam să mai dau înapoi. Trebuia să aflu adevărul, oricare ar fi fost acesta.

A doua zi dimineață, eram decisă să fac ceva. Prima mea mișcare? Să-l întreb pe Bogdan, direct. Știam că era o decizie riscantă, dar era singura mea șansă. După ce am ieșit din cameră, am coborât scările și l-am căutat prin vilă, hotărâtă să aflu ce știe.

______________________________________

Oare va reuși Iulia să afle cine sunt acești oameni?
1403 cuvinte