Umbre Interzise #2 (Seria Interzis)

Capitolul 3

Milana

Voiam doar să mă duc la ai mei acasă să petrec timp cu mama, dar soarta asta își bate joc ca de fiecare dată de mine. Pe lângă faptul că am dat nas în nas cu vecinul meu moracanos, păi a mai intervenit și un incendiu pe etajul nostru, iar eu ca o tâmpită m-am dus să salvez pisica.

Bine, poate că nu sunt chiar tâmpită, mă simt mai ușurată că am putut salva pisicuța acea albă din casă. Ca printr-o minune am auzit-o.

Am oftat și mi-am șters fusta plină de fum și praf. Nu mai am nici o șansă să o fac să arate la fel de albă precum era când am scos-o din șifonier azi dimineață. Am înjurat și am intrat din nou în penthouse ca să mă schimb în altceva. M-am enervat și mi-am luat pe mine niște colanți de yoga negri.

Alexei slava domnului că nu era acasă în momentul ăsta pentru că probabil îmi strica starea si mai mult.

Însă dimineața când m-am trezit, m-am ales cu o ieșire furtunoasă de a lui, în care îmi spunea să nu mai plec de lângă el niciodată fară știrea lui. Da, știu, trebuia să fiu protejată de el, bla, bla, bla...însă am ieșit doar la colțul cartierului, nu e ca și cum m-am dus în centrul Moscovei.

Voiam să trăiesc liber, deși conștiința îmi tot repeta că nu puteam să fac asta, și de fiecare dată mă enervam că sunt mereu sub grija cuiva.

Mi-am deschis telefonul, și am observat că Serghei, bodyguardul meu și tot odată șoferul meu, m-a sunat deja de șapte ori. L-am anunțat să fie în fața complexului la ora opt, însă deja era aproape ora nouă dimineața, iar eu încă nu am ieșit. Îi trimit repede un mesaj, în care îi spun că deja cobor jos.

I-am văzut mașina fix în fața clădirii, și am urcat repede în față. S-a uitat repede la mine, apoi a pornit motorul. Așa de morocănoși sunt toți rușii sau doar el e așa? Pe lângă că erau morăcănoși mai arătau și bine. Serghei are un par blond închis și o culoare la ochi ciocolatie, chiar arătau superb, mai ales că sunt și puțin mari.

-Bună, am spus eu încet încercând să deschid o conversație.

S-a uitat din nou cu aceeași privire la mine.

-Nu știu ce filme ai văzut tu cu paznici sau șoferi personali, dar eu nu o să înghit toate astea, sunt plătit ca să te protejez nu ca să îți suport mofturile.

M-am bosumflat la el ca un copil de șapte ani.

-Ah, ce păcat, eu credeam că ești Rhys Larsen din cartea Twisted Games, spun ironică și îmi dau ochii peste cap iritată.

Îmi aruncă rapid din nou o privire urâta, înainte ca să vorbească.

-Nu știu ce cărți prostești citești tu, dar te asigur că nu sunt un bărbat ca din ele.

-Hai mai taci, nu e ca și cum urmează să ne casătorim acum.

De ce nu pot să mă împac bine și eu cu cineva în țara asta? Toți sunt așa ciufuți?

Nici nu mi-am luat rămas bun de la el când am ieșit din mașină. Urma să vorbesc cu tata să mi-l schimbe. Nu sunt fetița lui tata, dar nu voiam să îi suport toate rahaturile în fiecare zi. Putea fi mai politicos, măcar pentru banii frumoși pe care îi plătește taică-miu.

Am mai citit un mesaj de pe telefon în care mama îmi spunea că deja a pregătit micul dejun, și mă așteaptă. Încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu prezența ei, atât timp cât în ultimii ani ea nici nu prea a luat legătura cu mine. Nu pot pur și simplu să mă gândesc ce este în sufletul ei. Oare o mamă chiar poate să facă asta? Având în vedere că tata îmi tot repeta că ea mă iubește, și cât de greu i-a fost să mă trimită în altă țară. Dar nu pot să îl cred pentru că nu simt asta, și până nu voi simți nu voi crede nimic. Am nevoie de fapte, si de multe explicații. Multe.