Don't lose your hope !

Chapter 7

CAPITOLUL 7

Apoi ne-am sărutat ceva timp apoi ne-am culcat. Nu apucasem să dormim destul timp, pentru că trebuia să ne trezim să ajungem la aeroport. 

În drum spre aeroport ne-a dus tatăl meu, care ne-a ținut predica despre cum să ne purtăm cât timp vom sta acolo. Nu prea îl ascultam fiindcă eram amândoi obosiți și nici nu aveam prea mult chef de predică la ora aceea. Până la urmă am ajuns și noi la aeroport și i-am salutat pe părinții mei și duși am fost. 

Pe avion am dormit amândoi ținându-ne de mână. Fiindcă a fost un zbor lung, și noi eram foar obosiți, am fost treziți de stewardese. Când am coborât din avion s-a simțit o căldură insuportabilă, dar tot-odată minunată.

Ne-am dus şi ne-am cazat la hotelul unde ne făcuse mama şi cu tata revervare, iar în urmatoarele minute am fugit pe plajă . Aveam acolo deja aranjate şezlonguri şi dacă  aveam nevoie de ceva, un domn foarte bine sculptat, venea şi ne ajuta. 

-Harry, ce ar fi dacă  am intra puţin în apă ?

-Sigur. Dar şti să  înnoţi nu-i aşa?

-Normal, că  nu.

-Nu şti să  înnoţi?

-Ba da.. doar că  nu prea bine.. deci nu prea cred că  ştiu să  înnot..

-Te hotărăşti?

-Am să mă hotărăsc cand am să  ajung în apă  şi am să  văd dacă  merg la fund sau nu.

-Bine. Dacă  ai nevoie de ceva eu am să  vin să  te ajut.

-Oh, ce draguţ. Nu e nevoie, mă  descurc singură .

*-Ce încăpăţantă  erai.

-Cine? Eu? Nici vorbă .

-Ba da, erai încăpăţanată , şi acum eşti încăpăţanată . 

-Ma lăsaţi să continui povestea?

-Sigur.*

Am mers puţin în apă şi mi-am dat seama că nu ştiu să  înnot aşa că  ne-am întors la hotel unde am mers la piscină . Toată  ziua am stat pe afară  la soare. Seara, cand ne pregăteam de culcare, am simţit că  mă  mănancă  foarte tare pielea. Când m-am uitat în oglindă  eram mai roşie ca focul. Mă  arse-se soarele fiindcă  uitasem să  mă  dau cu cremă  protectoare.

-Hmm.. eu nu cred că  am să  dorm în seara asta.

-De ce? Nu îţi este somn?- m-a intrebat Harry puţin confuz.

-Ba da, dar uite ce am păţit.

-Vai de mine. Esti ok? Să  sun la salvare?

-Nu nu nu.. calmează-te, nu am păţit nimic. Doar că  m-a ars puţin soarele.

-Puţin? Să  fim serioşi. Eşti arsă calumea. Cum pot să  te ajut?

-Nu trebuie să  mă  ajuţi cu nimic. Am să  mă  fac cu puţin iaurt şi o ă îmi treacă. Tu poţi să mergi să  te culci.

-Eşti sigură ?

-Foarte sigură .

-Bine atunci. 

Mi-a dar un pupic mic şi s-a dus in pat. Am comandat de la recepţie o cutie cu iaurt şi am încercat să  mă  fac pe tot corpul. Am reusit să  mă  fac peste tot cu excepţia spatelui, care era cel mai tare afectat de soare. 

Am încercat să  mă  fac pe spate în jur de 20 de minute însă  nu am reuşit. Începea să  mă  usture pielea foarte tare şi fară  să  îmi dau seama au început sa îmi curgă  lacrimile. Atunci m-a auzit Harry şi a venit speriat la mine.

-Ai păţit ceva?

-Nu, doar că  nu mă  pot face pe spate.

-M-ai speriat foarte tare.

-Îmi pare rău.

-Hai să  te ajut eu.

-Multumesc.

M-am asezat pe burta pe pat, iar Harry a început să  mă  maseze cu iaurt pe spate. Parcă  îmi trecea durerea de fiecare dată  când mă  atingea. Era atat de bland.

-Uite, gata. Cum te simti?

-Mult mai bine.

-Sper că  acum poţi să  dormi, pentru că  mâine avem nişte planuri.

-Ce planuri?

-Este surpriză .

-Aa, nuuu. De ce mi-ai spus că  e surpriză ? Acum vreau să  ştiu..

-Nu am să  îţi spun nimic. O să  vezi tu mâine. Acum culcă-te. Avem multe de făcut.

-Bine. 

Ne-am culcat şi ne-am trezit abia pe la ora 12. Adică  eu m-am trezit la ora aia, Harry era deja treaz şi îmi aduse-se mancarea la pat. Am încercat să  mă  ridic în şezut însă  nu am putut. Eram toată  băşici.

-O Doamne. Ce ai păţit?-spune Harry speriat când vede ce am pe corp.

-Nu am nimic. Adică  aşa cred.

-Asta nu mi se pare a fi nimic. 

-Te rog calmaeză-te. O să fie bine.

Am încercat să mă ridic din pat însă fără reuşită. Nu puteam nici să mă mişc  din cauza başicilor. Harry s-a impacientat cam tare.

-Nu mai putem sta aici. Trebuie să sun la salvare să vină sa te ajute. Nu poţi să stai aşa pur şi simplu. Nu vezi că nu poţi să stai nici măcar în şezut?

-Nu am nimic. Asta o să treacă în ceva timp.

-Şi acel timp cât e dacă nu se superi?

-Cam o săptămană sau două.

-Atât de mult?

-Da, îmi pare rău.

-Nu trebuie să îţi pară rău. Nu e vina ta.

-Este vina mea, pentru că am uitat să mă dau cu cremă protectoare înainte să stau la soare.

-Cum vrei. Eu tot am să sun la salvare să văd cum te pot ajuta.

-Nu Harry, te rog nu. Nu este nevoie. Este normal aşa ceva.

-Poate sa fie normal, dar nu am să te las să suferi din cauza unor băşici afurisite.

-Bine, cum vrei. Văd că orice aş spune tot cum vrei tu faci.

-Acum ne înţelegem.

A chemat un medic care m-a analizat şi se părea că aveam o arsură destul de gravă aşa că m-au dus la spital pentru nişte verificări mai amanuntite.