Don't lose your hope !

Chapter 8

CAPITOLUL 8 

M-au ţinut la spital preţ de câteva ore până mi-au făcut câteva analize, care au ieşit destul de bine, aşa că m-au lăsat să plec. 

-Mâine plecam acasă.-îmi spunea Harry care părea vizil afectat de cele întâmplate.

-Cum? De ce?

-Nu vezi cum areţi? Nu mai ai voie să stai la soare.

-Şi ce? Asta înseamnă că nu mai putem sta aici?

-Nu.

-Asta-i bună..

Şi am început să ne certam până am ajuns la hotel. Acolo am întrat în camera noastră şi am observat că Harry începea să îşi facă bagajul.

-Bine. Faci cum vrei. Dar eu nu plec nicăieri.

-Şi vei sta singură aici?

-Da. Nu mai sunt un copil. Am 18 ani acum. 

Harry veni şi ma luat în braţe şi mă pupă pe frunte şi îmi spuse:

-Poate ai tu 18 ani, dar tot un copil rămâi.

-Nu cred ce ai spus. Du-te de lângă mine.

Şi l-am împins în spate vreo 2 paşi apoi am început să fug prin cameră. Ma prins şi ne-am trântit pe pat. Apoi au urmat nişte săruturi.

-Dar tot vom pleca.

-Corecţie:Tu pleci. Eu rămân până se termină vacanţa. Am nevoie de vacanţă.-în timp ce spuneam asta mă şi întindeam pe pat. Parcă eram puţin obosită.

-De ce eşti aşa de încpăţânată?

-Eu? Nu sunt încăpăţânată. Doar că vreau să mă distrez. Când o sa fiu bătrână cu nepoţii ce am să le povestesc? Că am fost în Hawaii şi nu am putut să stau toată vacanţa din cauză că m-a ars soarele şi după două zile m-am întros înapoi?

-Ar fi o poveste interesantă.

-Sau nu. 

-Relaxeaya-te, o să ai alte poveşti ce o sa le spui nepoţilor.

-Ca de exemplu?

-Viaţa noastră deabia acum începe. Nu te grăbi sa creşti.Savurează fiecare moment al tinereţii şi bucură-te cât poţi de el.

-Dar ce poet suntem.

-Nici nu mă cunoşti. 

-Atunci ajută-mă să te cunosc.

-Iarăşi te grăbeşti. 

-Ohh… bine. Facem ca tine. Nu mă mai grăbesc. Atunci cum am să te cunosc?

-Chestiile astea nu se învaţă în 20 de minute. Poţi ajunge să cunoşti o persoană timp de 1 an, sau poate 2. Sau pot sa treacă 20 de ani şi să nu ajungi să o cunoşti.

-Ai dreptate. 

-Şi sunt şi foarte romantic pe lângă asta.

-Ce?

-Am spus că pot să fiu şi romantic pe lângă asta.

-Nu mai spune! Nu te cred. Tu? Romantic?

-Dar ce are?

-Nimic. Spuneam aşa.

-Bine. Hai să ne facem bagajele.

-Încă nu ai renunţat la idea asta?-spun eu plictisită de toată conversaţia, care după părerea mea a durat mult prea mult.