Pacatele inimii

Capitolul 4

Marc
Ajunsi acasa,Mickey se juca cu Edward. Verisorii mei se inteleg super-bine.Fac totul impreuna. Asa suntem si eu si Kim. Numai ca intre noi nu este o simpla prietenie. Este o dragoste mai presus de orice. Si noi suntem la fel de apropiati,mai ales din ziua in care am facut.o a mea.
Mama aranja casa pt petrecere,iar eu abia asteptam sa se termine.
In curand incepe petrecerea. Kim purta o rochie bleumarin,lunga pana la genunchi cu un decolteu sub forma de inima. Abia ma abtin sa nu rup hainele de pe ea. Dupa aducerea tortului,Kim ma trage intr.un colt mai linistit si.mi zice:
-Nu putem merge?Mi.e rau,imi vine sa vars si ma doare burta.
-Bine,mergem.
Urcam in graba sus,si abia reusim sa ajungem la baie inainte sa verse. Chiar ii era rau. O iau in brate ca pe o mireasa si o asez in pat. Ii verific temperatura. 40 cu 7. E destul de mare. O mangai pe cap si o sarut. O tin de mana si ii spun ca o iubesc,ca nu o voi parasi. In curand adoarme,insa eu nu. O pazesc pana dimineata. Se trezeste devreme,fiindu.i greata. O iau in brate si o duc pana la baie,aici ea vomitand tot ce mancase.
-Trebuie sa mergem la spital!zic iar ea se retrage usor,parca fiindu.i frica. Ti.e frica?o intreb.
-D-da. Am un fel de fobie de spital.
-Nu trebuie sa iti fie frica. Voi fi mereu cu tine.
Nu spune nimic,doar da din cap afirmativ. O ajut sa se imbrace cu alte haine,apoi o iau pe sus si o duc direct in limuzina. O iau in brate si o strang tare la piept. In curand ajungem la spital. O tin aproape,vazand cum tremura. Intram si o conduc spre salonul unde se afla doctorul la care facusem programare.
-Intrati,intrati!zice si ne arata o canapea.
Asteptam acolo pana se intoarce si ii explicam situatia.
-Iti vom face niste analize,s.ar putea sa fie de la glicemia scazuta.
Observ ca printesa mea incepe sa tremure. O iau de pe canapea si mi.o pun in poala.
-Stai linistita,totul va fi bine!ii soptesc iar ea imi strange tricoul cu mana libera.
Doctorul vine inapoi cu recipientele speciale. La prima intepatura,Kim nu da nici un semn ca o doare. In schimb la a doua,lacrimile din ochi incep sa curga pe obraji. O strang si mai tare la piept si o legan ca pe un copil mic. Nu imi place sa o vad plangand.
-Nu,nu este de la asta,zice doctorul,trezindu.ma la realitate.

Iesim in curand de la doctor. Intre timp,Kim a adormit in bratele mele. O iau cu grija si o asez pe bancheta din spate a masinii,alaturi de mine. Deschide ochii pentru o clipa,apoi ma trage mai aproape de ea,zicandu.mi:
-Acasa,mergem in pat,nu?