Povestea unei puştoaice FINALIZATĂ

Am făcut greşeli,dar pe toate le-am plătit.

-Tu esti Anonim?
-Cam da..
-Serios,Kevin?
-Da..
-Doamne..dar tu stii ca sunt cu Tobi,nu?
-Da..
-Atunci de ce mai incerci?
-Te plac..
-Acum e prea tarziu..imi pare rau.
-Bine..stai calma,"sunt bine".
-Bine..apăi faza cu "m-ai uitat asa repede"?
-Serios..nu mai stii?
-Nu..
-Momentele din copilarie..cand spuneam ca vom fi impreuna mereu..si dupa cearta aia m-ai uitat..ne-am purtat ca doi straini..
-Scuze..dar m-a afectat..imi pare rau,si o lacrima se iveste in coltul ochiului.
-Stai,nu plange,se apropie de mine si-mi strange mana.
-Lasa-ma..am facut greseli,dar pe toate le-am platit..dar pe asta nu..imi pare rau,il imping si ma desprind de el apoi fug si nu ma mai uit in spate.
Alergam ca o nebuna,la ora 2 noaptea,doar lumina slaba a catorva felinare imi luminau calea,iar din spate se auzeau strigate disperate "Abbie!Abbie! Intoarce-te!Te rog!Abbie!".
Alergam cu pasi mari si repezi lasandu-l pe Kevin si uitand de tot.
Plangeam cu lacrimi reci.Simteam cum siroaie de lacrimi mi se prelingeau pe obrajii mei palizi.
Intru in casa plangand in hohote.Incercam sa ma opresc ,dar nu reuseam.Suspinam..ma simteam vinovata.Reusesc sa urc in camera fara ca nimeni sa nu ma auda.Ma arunc in patul meu,inchid ochii si incerc sa adorm.Imaginile din copilarie impreuna cu Kevin imi inundau sufletul.Lacrimile curgeau neincetat dar intr-un moment,am adormit.

De dimineata,pana si vremea era trista.Cerul era intunecat,acoperit cu nori,iar soarele de-abea pâlpâia ascuns printre nori.
Fața era umeda de la atatea lacrimi varsate iar ochii mei se inrosisera.Ma ridic din pat,si cobor in living la televizor.Târâiam papucii pe podeaua rece,parul imi acoperea fața,iar pijamalele mele lungi imi acopereau tot corpul."Norocul meu" ca bunica era in living.
-Vaii,Abbie , ce ai patit? spune bunica ingrijorata.
-Nimic..
-Arati ingrozitor!Ai plans?
-Neh..
-Abbie,stii ca-mi poti spune orice..te voi ajuta mereu.
-Stiu,bunico..
-Ce ai patit? Nu-ti merge bine cu Tobi?
-Ba da..ma simt vinovata..
-Pentru?
Pentru un moment simt
nevoia sa vorbesc asa ca-mi deschid sufletul.
-Il mai stii pe cel mai bun prieten din copilarie?
-Pe Kev?
-Da..mai stii atunci cand ne jucam si ne purtam ca doi iubiti..ne casatorisem si chestii...?
-Da...cand ai imbracat rochia mamei tale..si acum?
-Bunico..cand am crescut ne-am certat,iar pe mine acea cearta m-a afectat.Eu l-am uitat..s-a schimbat,nu mai arata ca inainte,iar eu nu am bagat de seama..ne-am purtat ca doi straini..ma simt vinovata!
-Abbie,nu mai da vina pe tine..acum mna..ai gresit si tu si el..
-Da,bunico,si izbucnesc din nou in plans.
Bunica ma ia in brate,si ma saruta parinteste pe cap.Ma asez pe canapea si imi pun castile pe cap.Mintea imi era invadata cu ganduri.
"Sa-l sun? O fi bine? Cum se simte? Se simte tradat? Distrus? Ce sa fac?".

Trebuie sa-l gasesc.Dar stai,azi merg la scoala..mai sunt doar 3 zile..ce bine..vacanta..si Balul Bobocilor..ahh ce frumos..dar nu pot merge..sau ar trebui..
Imi sterg lacrimile cu mâneca pijamalei si ma pregatesc de scoala.Imi pun 2-3 caiete si o carte in ghiozdan,imi iau uniforma si ies pe usa.Astept autobuzul.Urc melancolica in autobuz si ma asez in spate.Aici l-am intalnit pe Tobi..ce moment frumos.Acum ma gandeam la amandoi..mi-am pierdut un prieten foarte bun si mi-am gasit pe cineva care sa-mi ofere sprijinul pe care el trebuia sa mi-l ofere..off..viata asta e complicata.
___________________________
Bună bună! Ce mai faceți? Scuzați-mi întârzierea dar am fost ocupată,sper să vă placă,vă pup! :*❤
                              Deea