Who's The Vampire? - Conversion

Problems

Stăteam și mă uitam pe geamul din camera mea. Ploua. Era vară. Trecuseră doar câteva săptămâni de când Luke era închis în casa aceea veche. Nu eram sigură, dar cred că mă deranja. Nu numai asta ci și faptul că nu eram ca ei, nu eram vampir.
Săptămânile acestea au fost un dezastru. Tatăl meu a pierdut o luptă cu un anumit vampir original și prin urmare el nu mai este printre noi. Mama încă e șocată, nu scoate nici o vorbă despre ce s-a întâmplat. Ea crede că eu nu știu. Mi-a spus doar ca a avut un accident la serviciu. Eu sunt bine. Sunt împreună cu Ricardo, iar el chiar ține la mine, dar parcă-mi lipsește ceva. Nu sunt atât de mulțumită cu viață mea. Vreau mai mult, vreau să simt puterea cum îmi curge prin vene. N-am povestit nimănui despre această dorință arzătoare a mea. Nu puteam. Știam ca Ricardo nu ar fi de acord. Mama probabil m-ar închide în casă pe viață. Trebuie să mă obișnuiesc, dar nu pot. Îmi treceau prin minte tot felul de planuri pentru a deveni vampir.
Gândurile mi-au fost întrerupte de telefonul care suna pe noptieră. Îl iau și răspund repede.

E: - Bună. Ce faci?

R: - Ma gândeam sa ieșim.

E: - Plouă.

R: - Perfect va fi mai romantic așa. - deja începuse să mă dezguste tot romantismul de care aveam parte. Nu mi se părea genul meu. -

E: - Nu vreau. Nu vreau să ieșim.

R: - Ești bine? Ai pățit ceva? Aș putea să vin la tine.

E: - Nu. Vreau să fiu singură.

R: - Eloise, serios. - insistă -

E: - Nu e nu, Ricardo.

R: - Am înțeles. Mai vorbim, atunci?

E: - Mai vorbim. - spun scurt și închid -

Nu mai suport. Se poarta de parcă totul e în regula. Nu e. Nimic nu e în regula în faptul că el e vampir și eu nu. N-are niciun sens. Eu o sa îmbătrânesc, iar el își va găsi alta. "Cât de proastă ești, Eloise" am spus în sinea mea. Chiar dacă ploua, mi-am luat căștile, hanoracul și am plecat să mă plimb prin ploaie. Îmi place sa fac asta. Mă liniștește. Ricardo nu știe asta, iar în momentul ăsta mi se pare cea mai buna idee că nu i-am spus asta. Ploaia îmi acoperea față. Muzica îmi umplea sufletul și m-am gândit ca ar fi o idee buna sa închid ochii, să mă bucur de moment. Cum stăteam eu așa în ploaie și mă plimbam dau peste cineva. Era un bărbat de vreo 25 de ani cu parul negru și ochii albastrii, cu un hanorac gri, puțin mai înalt decât mine.

E: - Scuze! - spun și ma grăbesc să-l ocolesc, dar un braț puternic mă opri -

- Frumusețe! Ce cauți tu singură, în ploaie?

E: - Scuze te cunosc?

- Damian. Așa mă numesc. Iar tu...

E: - Eu sunt...grăbită.

D: - Încântat. Oh, stai. Asta nu-i un nume real. Păcat chiar voiam să te cunosc înainte.

E: - Înainte de ce?

Am simțit cum sunt lipită de peretele unui bloc, în doar o fracțiune de secundă. Mă ținea cu o mână lipită de zid. Își scoase colții sa ma muște.

E: - Ești un vampir.

Se uită la mine surprins, un zâmbet își făcu apariția pe față lui și îmi spuse:

D: - Impresionant! De unde știi despre vampiri.

E: - Dacă mi-ai da drumul...

D: - Da...vezi să nu.

Stăteam privindu-l cu ură și mă gândeam ce pot face în situația aceea. Nu mi-era frică. Viață mea și-așa era plictisitoare. Ce se putea întâmpla?