Who's The Vampire? - Conversion

Catelyn

În dimineața următoare, m-am trezit doar cu un gând în minte, Catelyn. Da, Catelyn. Mă gândeam ce-i cu ea. Sper că-i fericită, e singura persoana care m-ai contează pentru mine. Probabil vă gândiți la Ricardo. Ce s-a-ntamplat cu el? Nu mai țin la el? Ei bine, nu știu dacă am făcut-o vreodată. Eu sunt impunătoare, impulsiva, el? E dulce, romantic și un iubit de nota 10, dar nu pentru mine. Nu. Eu vreau altceva. Nu știu exact ce. Dar sigur nu pe cineva ca Ricardo.
Azi mă duc la Catelyn să văd ce și cum.
După micul dejun, m-am îmbrăcat și am plecat. N-a avut cine să mă oprească, mama era plecată. Am mers câteva străzi și am ajuns. Bat la ușă și îmi deschide. Părea surprinsă că mă vede. De obicei e fericita sau entuziasmata să mă vadă, dar acum nu. Era ceva cu ea și nu știam ce. Era ceva ce o neliniștea.
C: - Ce mă bucur să te văd. Intră! - se prefăcea, nu știa să ascundă prea bine ce simțea -

E: - Și eu sunt fericita să te văd. - spun apoi intru -

C: - Vrei ceva de ronțăit? Cred ca am ceva pe-aici. Stai sa vad.

E: - Catelyn.

C: - Stai puțin.

E: - Catelyn!

C: - O secunda.

E: - Catelyn! - am strigat -

C: - La naiba, Eloise. Ce e?

E: - Ce s-a întâmplat?

C: - Nimic. Uite, am găsit niște covrigei vanilati, napolitane cu lămâie, biscuiți, deci? - încerca să-mi distragă atenția, se vedea -

E: - Tot ce vreau e sa știu ce s-a întâmplat. De ce ești agitată. Ce nu-mi spui?

C: - Eu... - se așeza pe scaun, față în față cu mine - Eu, doar... La naiba! - își lasă capul în jos -

E: - Deci...?

C: - Nu mă presa, bine? Nu știi cât de greu e să-ți zic asta. - țipă la mine -

E: - Catelyn, nu te presez. Eu doar vreau să știu ce ai. Mă îngrijorez.

C: - Ști ce? Pleacă! - se ridică în picioare și eu la fel -

E: - Ce?

C: - N-am nimic să-ți spun și am multe de făcut, așa că mai bine ai pleacă.

E: - Catelyn...

C: - Nu e nimic de făcut. Nimic de înțeles. Tu... Nu știi.

E: - Exact, nu știu. Dar ar trebui să vorbești cu mine...Catelyn...

C: - Bine... - Spuse cu lacrimile din ochi pe care nu le lăsă sa alunece pe obraji. Era puternică. Știam asta. -

Ne-am așezat pe canapeaua din living, mă privi speriată și, cu vocea tremurând, începu să povestească.

C: - Bun, cum să încep. Eu...pffff....am făcut ceva oribil, Eloise. Dar măcar de-ar fi doar atât.

E: - Ce ai făcut?

C: - Am omorât o persoană.

E: - Cum adică? Ce s-a întâmplat? Mai știe cineva? - știam la ce se referea când a zis "de-ar fi doar atât". De acum urma să se transforme în vârcolac -

C: - Ei bine... Știi că eu vreau să îmi iau permisul de conducere, nu?

E: - Da.

C: - După orele petrecute cu instructorul, la cursuri, m-am gândit ca as putea conduce și singură. Am luat mașina, când nimeni nu era acasă și am plecat să conduc pe un drum ce străbate pădurea. Mi s-a părut ok pentru că e liber pe-acolo. Fără mașini, fără oameni,dar din păcate pentru mine în fața mașinii a apărut un bărbat care sângera. Aveam viteză, m-am....panicat și........in loc de frână, am accelerat și.......

E: - Mai știe cineva?

C: - Nimeni - se repezi sa spună - Ei bine, doar....

E: - Doar cine?

C: - Ei bine, tipul care a văzut totul. A ieșit din pădure sa mă ajute...si...a spus că o să-l ducă el undeva. A spus că nu e nevoie să se afle.

E: - Cum arăta?

C: - Nu l-am văzut bine. Era puțin mai înalt ca tine, avea ochii albastrii. Parul nu l-am văzut, avea un hanorac.

E: - Și n-ai observat nimic ciudat la el? De ce se afla acolo?

C: - De unde, naiba, să știu eu, Eloise? Am plecat eram speriată.

Se auzi un sunet. Cineva deschise ușa de la intrare. Probabil părinții ei au ajuns acasă. Auzeam pași îndreptându-se spre noi. Ușa livingului se deschise, iar în pragul acesteia stătea Damian.

D: - Vorbiți de mine? Mă simt flatat. - un surâs îi scăpă-

E: - Ce cauți aici? Și cum de ai reușit să intri?

C: - Îl cunoști?

E: - Și tu îl ști. Amintește-ți!

C: - El e cel care...

D: - Care te-a scutit de îngropatul unui cadavru? Damian, încântat.

E: - Tu! Tu ai fost nu?

D: - Nu înțeleg la ce te referi.

Stăteam, acum, față în față cu el. Știam că, din vina lui, prietena mea se va transforma în vârcolac.
Palma mea făcuse contact cu obrazul lui. Mă simțeam mult mai bine acum.

D: - Cred c-am meritat-o.

Îmi aruncă o privire ucigătoare și-și îndreaptă privirea spre Catelyn.

D: - I-ai spus tot?

E: - OH, da sigur, de parcă n-ai ști.

D: - Eloise nu mă interesează părerea ta. Catelyn?

C: - Nu. Nu tot.

D: - Dar știi ce se va intampla, nu?

C: - Da.

E: - Ce? Catelyn?

C: - Îmi pare rău, Eloise. N-aveam cum să-ți spun.

E: - N-aveai cum să-mi spui. Serios?

C: - Ce era să-ți zic? Eloise, la următoarea luna plină și la celelalte, mă voi transforma într-o creatură oribilă. Un vârcolac.

E: - Văd că n-ai încredere în mine. Vorbim când de decizi că ai încredere în mine. Hai, Damian!

D: - Imediat, frumoaso.

E: - Nu-mi mai spune așa.

D: - De ce? Se supăra Ricardo?

Coboram scările.

E: - De când e Ricardo implicat în asta?

D: - Tu să-mi spui.

E: - Mulțumesc!

D: - Pentru?

E: - Pentru Catelyn. Pentru tot ce ai făcut.

D: - Eh, urma sa fie cadavrul meu.

E: - Știam eu. Apropo cum poți deveni vampir?