Who's The Vampire? - Conversion

Discoveries

E: - OK! Și......... Care-i planul? - spun, ținând mâinile încrucișate -
Em: - Momentan n-am nicio idee. Dar nu-i nimic, mă vei ajuta tu.

E: - Eu? Serios? Ce glumă mai e și asta? Dacă n-ai observat nu-mi pasă de nimic, cu atât mai puțin de Damian.

Em: - Sigur îți pasă.

E: - Crezi ce vrei. Eu nu te ajut.

Em: - Haide, Eloise! E evident că-ți pasă. Se vede cum îl privești și cum te ții după el doar pentru a-i atrage atenția.

E: - Eu n-am nevoie de atenția nimănui.

Em: - Chiar? Poate acum nu-ți dai seama, dar cred că ți-ai oprit umanitatea doar pentru a-i trezi interesul față de tine. Amândouă știm cât ești de timidă.

E: - Nu sunt timidă.

Em: - Scuze, erai timidă.

E: - Și chiar nu mă interesează Damian. Da, arată bine, dar doar atât. E doar atracția fizică.

Em: - Ahh.... Păcat...... El chiar te plăcea.

E: - Serios? Adică, de unde știi tu asta?

Em: - Eu știu destule.

E: - Atunci ai putea sa......... Stai! Tu faci asta doar pentru a-mi porni umanitatea.

Em: - N-ai de unde sa știi. - Ridică din umeri, ceea ce-i dădea un aer de superioritate -

E: - Și chiar dacă ar fi așa, ce rost are? Dragostea e pentru fraieri, iar eu nu-s una dintre ei.

Em: - Ești atât de convinsă că nu simți nimic? Că dragostea e pentru fraieri?

E: - Nu o să reușești să mă convingi să mă întorc de unde am plecat.

Cu astea spuse am plecat în camera mea, fără să-mi pese. Nici dacă ar fi dat foc la casă nu m-ar fi interesat. Mă schimbasem și aveam de gând să rămân așa. Ajunsă în cameră realizasem de fapt că nici măcar n-am cotrobăit prin sertare sau dulapuri. De obicei îmi stă în fire să fac asta, dar aici nu umblasem decât în dulapul în care-mi țineam hainele. Nimic altceva. M-am apropiat, încet, de dulapul vechi și, cu o ușoară ezitare, l-am deschis. Am fost surprinsă să găsesc o multitudine de rochii, care mai de care mai pompoase, în diferite culori șterse. Nu le-aș fi purtat niciodată. Deși frumoase, nu s-ar fi potrivit secolului acesta.
După ce am așezat la loc toate acele rochii, atenția mi-a fost distrasa de masa cu oglindă și sertare, care, deși era veche, ma atrăgea nespus de mult. Mereu mi-am dorit una când eram mica. Mă credeam o prințesă și era musai sa am o astfel de oglindă, dar visele mi-au fost distruse când mama mi-a spus că se găsesc doar în filme. Stăteam în fața oglinzii și mă surprindem gândindu-mă la cum arăta fata care a stat aici. După rochiile ei părea destul de sofisticată sau poate că așa se îmbrăcau toți pe atunci.
Am deschis un sertar și am găsit bijuterii. Nu știu dacă valorau ceva, dar nu erau chiar pe gustul meu. Eu port, dacă port uneori, bijuterii simple, care uneori nici nu ies în evidenta, iar acestea erau mari, voluminoase și strălucitoare, dar nu judec gusturile oamenilor. Deschizând un alt sertar am găsit cosmetice, farduri, rujuri, tot ce-i trebuie unei femei. Nu m-am putut abține, fiindcă orice sertar deschideam găseam ceva diferit, așa că am mai deschis unul. De data aceasta am găsit fotografii și albume de fotografii, toate îngrijite, deși vechi, păreau neatinse. Nu m-am putut abține sa nu mă uit peste ele. În poze apărea adesea o fată, dar și Damian. Poate erau împreună. Dar era greu să-ți dai seama, majoritatea fotografiilor erau fotografii de grup și toți păreau foarte serioși, doar în câteva poze de la sfârșitul albumului i-am văzut pe ei doi, pe Damian și pe ea, zâmbind, râzând, părând cat de cat fericiți. Am zâmbit, deși era un zâmbet trist.

Em: - Te uiți printre poze. - observă Emily, care stătea în pragul ușii -

E: - Doar ce le-am găsit....

Em: - Știi măcar ce s-a-ntamplat cu ea?

E: - Nu, dar presupun că e vampir. Dar, nu, nu știu.

Em: - Nici eu nu-ți pot spune, dar o va face Damian când se va întoarce. Atunci o să-ți dai seama cât înseamnă umanitatea pentru el.

Niciuna dintre noi n-a mai spus nimic, iar ea a plecat lăsându-mă singură cu albumul în brațe și fără nicio explicație. Am continuat să răsfoiesc paginile cu fotografii, punandu-mi din ce în ce mai multe întrebări. Voiam să aflu răspunsuri, dar nu voiam să pun întrebările. Voiam să aflu cine e acea fata, ce legătură avea cu Damian, ce erau cu pozele acelea. Voiam și nu voiam să aflu. Mă gândeam, dar am fost distrasa de pașii ce se auzeau urcând pe scări. Instinctiv, mi-am întors privirea spre ușa ce urma să se deschidă din moment în moment. Inevitabilul s-a produs, iar în pragul ușii apăru Damian. Avea un zâmbet batjocoritor pe față și îmbrăcat în negru, se putea observa ca nu se obosise să-și dea joc jacheta neagră de piele.

E: - Am sperat că poate nu te mai întorci - am surâs, ținându-mi ochii pe albumul foto -

D: - Amuzant. - Spuse îndreptându-se spre mine -

Se așeză lângă mine și se uita la poze de la distanță, fără să spună nimic. Probabil că aștepta să întreb ceva.

E: - E frumoasă! - am spus, fără să-mi iau ochii de pe poză -

D: - Era.

E: - N-am.....știu. N-am vrut să.....

D: - N-aveai de unde sa știi.

E: - Părea fericită.

D: - Era. Era poate cea mai veselă persoană pe care am cunoscut-o. Era veselă mereu. Mereu cu zâmbetul pe buze.

E: - Nu există persoane atât de fericite.

D: - Nu știu. - se simțea o oarecare tristețe în glasul lui pe care abia acum o observasem -

După o pauză destul de lungă și o liniște apăsătoare, m-am decis să-l întreb ceva ce era evident. Nu știu de ce voiam asta. Poate îmi trebuia doar o confirmare.

E: - Erați...... Știi tu! Erați împreună?

D: - Împreună? Tu crezi că am fost împreună? Eloise noi eram............ (va urma!)

Mulțumesc pentru faptul că-mi citiți cartea! Înseamnă enorm pentru mine. Înțeleg că vă e greu cu suspansul, DAR în capitolul acesta există suspans fiindcă o să mai postez un capitol în vreo 2, max. 3 zile (urati-mi succes). Asta ar fi vestea buna. Da, mai am o veste, mai puțin bună. O să iau o pauza de vreo 2 săptămâni începând de Joi. Oricum, distrați-vă în vacanță!