Who's The Vampire? - Conversion

The Dress

Eloise pov':

Mă trezesc dimineață îmbrățișata de Damian care a rămas peste noapte la rugămințile mele. Cred că sunt o actriță destul de bună, n-aveam nimic, doar voiam ca el sa rămână cu mine, iar el m-a crezut. Nu credeam că o să-mi iasă.
Stau în pat până ce se trezește și el.

D: - 'Neața Eloise! Cum te simți, ești bine?

E: - Daa.... Nu știu ce am avut aseară.

D: - Poate erai doar obosită.

E: - Sigur asta era.

Ne mai întindem ce ne mai întindem și ne hotărâm că ar fi cazul să ne începem ziua.

D: - Ne ridicăm și noi?

E: - Fie. - spun eu căscând -

După dimineața plictisitoare de care am avut parte urmau antrenamentele. Partea de care, pot să spun, mi-era puțin teamă.
Ne aflam acum în sala pe care eu am vizitat-o puțin mai devreme decât ar fi trebuit.

D: - Ești pregătită?

E: - Mnu...... Nu cred.... Dar presupun că n-am de ales.

D: - OK. Am modificat puțin traseul, adică manechinele.

E: - Însemnând că ai făcut... ce?

D: - Au introduse în partea gâtului sânge de vampir de care....

E: - Super! Sunt lihnită.

D: - De care nu ai voie să te atingi. Scopul e să te abții.

E: - Nu pot! - spun revoltată de cele auzite -

D: - Nici măcar n-ai încercat.

E: - Fiindcă știu că n-o să pot.

D: - Nici eu nu mă aștept la miracole de la început, dar știu că o să reușești. Trebuie să alergi în viteză și sa ocolești țintele, trecând chiar pe lângă ele. Cum ți se pare?

E: - Complicat, dar fie....

D: - OK. Și....... Începe!

Alergam cât puteam de repede, dar fiind vampir asta era ușor, greu era să mă abțin din a sfâșia gâturile pline cu sânge ale țintelor. Am trecut în viteză pe lângă prima țintă, iar mirosul amețitor și tentant îmi activa toate simțurile, astfel colții îmi apăruseră, iar ochii mei deveniseră în totalitate negrii. Am trecut de primul obstacol, dar la al doilea nu am mai putut rezista. Colții mei spintecau gâtul plin de sânge și nu mă puteam opri, simțeam că nimeni nu mă putea opri.

D: - Eloise! Eloise! Eloise, ajunge! - spuse Damian în timp ce-mi atinse umărul -

Mă uitam confuză și nu înțelegeam cum de mi-am putut pierde controlul.

D: - E de-ajuns pentru azi. Ai trecut de o țintă, e destul de bine, viteza e mult mai mare decât a unui vampir normal. Problema e că nu te poți abține, dar cine poate la început?

N-am spus nimic, am trecut pe lângă el și m-am dus la mine în cameră. Mă uitam în oglindă în timp ce-mi ștergeam sângele de pe față. Mă uitam le reflexia mea și nu-mi venea să cred ce am ajuns. Deodată am auzit bătăi în ușă, iar atenția mi-a fost distrasă .

D: - Hey, Eloise! Ești în regulă? Ai plecat în grabă și...

E: - Sunt bine. - l-am întrerupt -

D: - Chiar? Că nu pari.

E: - Am crezut că va fi altfel.

D: - Toți am crezut asta sau n-am știut ce ne va aștepta.

E: - Pe de altă parte aș pierde tot dacă m-aș întoarce la umanitate, bineînțeles dac-ar putea exista soluția asta.

D: - Depinde ce înseamnă pentru tine sa pierzi tot.

E: -..... Nu știu..... Puterile..... Sau.....

D: - Sau?

E: - Nu contează. Oricum nu pot schimba nimic. Asta am vrut și trebuie să-mi asum.

D: - Cred că ai dreptate. Deci ce facem mai târziu?

E: - Nimic. Eu nu vreau să fac nimic.

D: - Nu poți rămâne în starea asta.

E: - Privește-mă!

D: - Rectific. Nu te las sa rămâi în starea asta.

E: - WaW! Și ce ai de gând să faci? - spun eu fără niciun chef -

Atunci Damian începuse să mă gâdile, iar eu râdeam de cred că nu mai aveam mult și leșinam.

E: - Bine.............încetează.

Brusc se opri. În sfârșit, oroarea se terminase.

D: - Ești mai bine acum?

E: - Ești nebun? Era să mor.

D: - Și ce dacă? Ai fi reînviat. Asta e una din părțile tari în a fi vampir.

E: - OK. Dată viitoare când o să am ocazia o să te omor. Hmm...... Sună amuzant.

D: - Hey!

E: - Ce? O să reînvi! Chiar tu ai spus-o.

Plecă din cameră, nu înainte să-mi spună că plecăm la New York peste o săptămână. Inițial am crezut că glumește, dar nu glumea. Mie-mi convine, deși sunt sigură că nu o să fac față. În plus trebuie să găsim o soluție ca eu să nu fiu găsită de Emily. Adică înțeleg că aici nu pot fi găsite și sunt în siguranță, dar ieșind din acest oraș/sat, nici măcar nu știu ce e, toată siguranța asta se va evapora. Mă uit prin dulapul vechi, din nou și cum nu aveam ce sa fac mă gândesc sa probez o rochie dintre acelea de epocă, erau atât de diferite de ceea ce se poartă azi și tocmai de aceea mă atrăgeau. Am ales o rochie, fără mâneci, de culoare mov-grena, cu volănașe roz în față. Fiind foarte pompoasă și grea în același timp, mi-a luat ceva să mă îmbrac cu ea. Dar am reușit. Stăteam în fața oglinzii și mă priveam. Această rochie îmi dădea o tentă de inocență, dar și de superioritate pe care nu le-am simțit vreodată.

D: - Îți stă minunat.

Am tresărit. Nu mă așteptam la vreo reacție din partea cuiva.

E: - E o rochie frumoasă.

D: - Și deținătoarea e foarte frumoasă.

M-am întors încet către el, acesta venind spre mine. Ne uitam unul în ochii celuilalt. Eu mă pierdeam în albastrul infinit și perfect al ochilor lui.