Who's The Vampire? - Conversion

Goodbye!

Am așteptat destul timp încât să-mi pun ordine în gânduri. După câteva ore bune de așteptare, în care m-am gândit serios la varianta de a mă sinucide și după ce am ajuns la concluzia că fiind vampir nu mă pot sinucide, își făcu apariția și Damian.

D: - Eloise! Am ajuns! - eram la etaj. Am coborât în graba când l-am auzit -

E: - În sfârșit, te-ai întors.

D: - Da. Normal. Credeai că nu mă voi întoarce?

E: - Nu știu...ce să mai cred.

D: - Deci?

E: - Deci ce?

D: - Ști tu.... Te-ai mai gândit?

E: - Da. Și răspunsul e "da" . E ok dacă mă ajuți.

D: - Mă bucur să aud asta. Altfel ar fi trebuit să te omor. - mă uitam la el îngrozită; mă speria-

E: - Ce? - am spus cu vocea tremurandu-mi -

D: - Glumeam. Ei bine, nu chiar. Adică ești un pericol, evident.

E: - Și cum ai de gând să mă ajuți sa nu mai fiu un pericol?

D: - N-am nici cea mai vagă idee.

E: - Cum?

D: - Da... Pai... Mă gândesc eu la ceva, nu cred ca e atât de greu.

E: - Nu crezi că e greu? Sunt un dezastru. Sunt un monstru! Și tu îmi spui că nu e greu? Ce naiba!?

D: - Daa... Ști? N-am avut timp să mă gândesc destul.

E: - Ști la ce m-am gândit cât ai fost plecat? Spune știi? - tipam la el, eram nervoasă și nu ma puteam abține - M-am gândit să-mi iau viața, m-am gândit cum sa mor, Damian. Nici măcar la mama sau la Catelyn nu m-am mai gândit. E cumplit, oribil ce am devenit.

D: - Wow. Wow. Ușor! Se va rezolva, OK?

E: - Când?! - mă uitam la el cu o ușoară teamă de eșec, cu un tremur în voce. Eram dezamăgită și durea. Durea atât de rău toată vina asta pe care o purtam. -

D: - Dacă aș știi ți-aș spune. Am o întrebare - am ridicat privirea curioasă -

E: - Care e?

D: - Te simți vinovată? Te doare?

E: - Mă simt groaznic. De ce?

D: - Perfect.

E: - Glumești cu mine sau ce? - mi se părea atât de schimbător, trecând de la o stare la alta. Nu înțelegeam. Era bine că mă simțeam așa? Vroia să mă tortureze?-

D: - Nu glumesc, dar voiam să mă asigur că nu ți-ai oprit sentimentele. Atâta timp cât mai ai sentimente e bine.

E: - Mă simt vinovata. E bine?

D: - Pentru început...

E: - Stai dacă mi-aș opri sentimentele, nu m-aș mai simți așa?

D: - Nu-ți recomand. Nici măcar nu ști cum se face.

E: - Ai dreptate. Și acum?

D: - Acum? Îți faci bagajele. Plecăm! - Spuse autoritar -

E: - Ce? Unde?

D: - Într-un loc puțin mai retras, apoi un oraș mare, dar nu înainte de a-ți lua rămas bun. Știu cat înseamnă familia și prietenii.

E: - Nu cred că-mi înțelegi reacțiile. Nu vreau să plec.

D: - Îți înțeleg perfect reacțiile, dar tot plecam. Dacă n-ai fi fost egoistă, n-ai fi ajuns în situația asta. Acum plecam la tine acasă.

E: - Ce o să zică mama de tine?

D: - O pot constrânge.

E: - Mama e vânător de vampiri.

D: - Voi aștepta în mașină când ajungem.

E: - Și ce-i spun? Că plec?

D: - Da.

E: - Nu pot.

D: - Poți să o constrângi.

Am mers spre mașina lui, un Range Rover negru, ne-am urcat în mașină și tot drumul ar fi putut fi unul liniștit, dar aveam destule întrebări și plângeri.

D: - Te simți bine?

E: - Nu, dar voi fii. Nu?

D: - Să sperăm.

E: - Și..... Mă gândeam că dacă tot o să petrecem ceva timp împreună mi-ai putea spune despre tine... - am rostit ultimele cuvinte cu teamă și reținere -

D: - N-ai nevoie să știi despre mine. Nu o să te ajute.

E: - Dar...

D: - Nu.

E: - Nici câți ani ai?

D: - Eloise!

E: - Te rog!

D: - 758. Mulțumită?

E: - Cea mai.

Restul drumului a fost liniștit pe fundal auzindu-se doar melodiile comerciale ce se difuzau la radio. Când am coborât din mașină și mi-am văzut blocul am simțit un nod în gât, dar știam că n-am altă soluție. Urc scările încet, una câte una până ce ajung la ușă. Încerc clanta și observ că era deschis. Imediat ce intru în apartament, mama mă întâmpină cu brațele deschise. Mă ia și mă strânge tare în brate. După ce îmi da drumul se uită la mine îngrijorată.

M: - Eloise ești bine? Ești foarte rece. - Într-adevăr eram rece. Nu observasem până atunci. -

E: - N-am nimic. Îmi e puțin frig. - încerc să o liniștesc -

M: - Pe unde ai fost? Mi-am făcut griji.

E: - Nu mai contează. Mamă trebuie să-ți spun ceva. - iam luat mâinile într-ale mele și am început sa o constrâng -
De acum încolo vei ști că m-am mutat. Îți vei trăi viața liniștită, fără nicio grijă și vei uita de mine. Dacă te întreabă cineva ii spui că m-am mutat.

Am ieșit repede din apartament și, în timp ce coboram, siroaiele de lacrimi mi se prelingeau pe obraz necontrolate. Am ieșit din bloc și am dat de Damian care îmi oferi o îmbrățișare călduroasă, dar care nu a fost îndeajuns să mă liniștesc.

D: - Mai avem o oprire.

Nu i-am răspuns. Știam ca vorbea despre Catelyn. Și eu știam, de asemenea, că nu o pot constrânge. Am ajuns la ea, am luat-o în brațe ca și cum ar fi fost pentru ultima data când o vedeam și am început să-i explic ce se petrece.

E: - Catelyn, eu am devenit vampir.

C: - Și eu sunt vârcolac. Stai. Cum de...

E: - Asta nu mai contează. Faza e ca plec și nu știu dacă mă mai întorc.

C: - Cum? Nu. Nu se poate. De ce?
E: - Doar iartă-mă, bine? Vom tine legătura. Ar fi trebuit să te constrâng, dar nu pot.
Nu-mi spuse nimic, dar știam că înțelegea. Cu toate astea tăcerea ei mă durea.

Ne-am îmbrățișat în semn de adio și, în timp ce ne îmbrățișam, îmi șopti la ureche : "Nu-mi convine"