Who's The Vampire? - Conversion

Have I Need Help?

D: - Eloise! Ascultă bine! Adevărul e că mama ta......... Hahahahhahaaha - izbucni în râs, iar eu chiar nu înțelegeam de ce - Ar trebui să-ți vezi fața. Ești atât de speriată.

E: - Mai degrabă curioasă.

D: - Sigur. Adică tu vrei să-mi spui acum că nu ești câtuși de puțin îngrijorată pentru mama ta? - stătea acolo, pe scaun, uitându-se la mine cu o sprânceană ridicată -

E: - Da. Exact asta încerc să-ți spun. - spun ridicând din umeri -

D: - În cazul asta presupun că nu prea mai pot face nimic să-ți readuc umanitatea, nu?

E: - Da... Nu prea cred că mai poți.

D: -....... Mama ta și-a cumpărat alt telefon. De-asta nu-ți răspunde.

E: - Hmm......... Vezi? Știam eu că putem colabora.

D: - În orice caz, vrei să o suni?

E: - Ți se pare că n-am altceva mai bun de făcut? În fond, ce rost are? Nu-și mai amintește de mine.

D: - Da....... Ai dreptate.

E: - Întotdeauna. - am spus cu o nota de superioritate în glas și i-am întors spatele vrând sa plec, dar vocea lui m-a oprit -

D: - Oricum cred că o să fie mai amuzant dacă ai umanitatea oprită. - se ridică și se apropie destul de mult de mine -

E: - Ai avut o șansă. - spun și îl împing cu degetul în piept -

D: - Ce s-a întâmplat cu tine? Mă surprinzi.

E: - Eu? Eu te surprind.

Zâmbi, își lua jacheta neagră din piele și, înainte de a ieși pe ușa, spuse ceva ce nu am crezut.

D: - Apropo, nu ești singura fără umanitate din casa asta. - și plecă -

Pfffff, da sigur. Pe cine crede el că păcălește? El fără umanitate? Ar fi ca pizza fără ketchup sau ca mine fără sânge de vampir. Pur și simplu nu s-ar potrivi. Și se așteaptă să-l cred.
Am pășit în bucătărie, fără să vreau ceva anume, pur și simplu nu aveam stare. Mă plimbam dintr-un colț în altul al bucătăriei, când vad ceva ce-mi atrage atenția pe frigider. Era un bilețel. Era singurul bilețel de pe frigider, nu aveam cum să nu-l observ. M-am apropiat, l-am luat și am început să-l citesc.
"Hey, Eloise! Dacă citești biletul ăsta probabil că am luat proasta decizie de a-mi opri umanitatea. Ceea ce n-am mai făcut de mult și aș fi sperat să nu mai recurg la metoda asta pentru nimic, dar s-a întâmplat. În fine, sunt sigur că vei ști ce trebuie să faci. "
N-am de gând să-l cred. E pur și simplu o altă glumă stupidă de-a lui în încercarea de a-mi reda umanitatea. Slabe șanse. Nici măcar nu știe ce să mai facă.
Amuzata până peste cap de biletul găsit, m-am îndreptat spre camera mea nepasandu-mi, nici măcar, unde e Damian. Am stat în camera mea uitându-mă la televizor, plictisindu-mă de posturile proaste de televiziune și de emisiunile de doi bani ale acestora. Pe orice post pe care nimeream găseam prezentatori plictisiți, probabil de propria lor viață, de prezentatori ce se credeau amuzanți (doar de ei) și desigur de concurenți fără creier pe care dacă i-aș prinde pe stradă aș avea o placere de nedescris să-i transform în vampiri ca mai apoi să-i ucid pentru propria-mi plăcere. Am adormit cu televizorul deschis, dar la scurt timp am auzit telefonul sunând. L-am luat fără să mă uit la număr.

E: - Sper să merite deranjul. - am spus când am răspuns -

Em: - Cu siguranță merită. Ce i-ai făcut lui Damian?

E: - Ooohh! Micuța vrăjitoare s-a supărat? Drept cine te crezi? Bibi Blocksberg? - am râs batjocoritor închizând telefonul -

I-am închis și am aruncat telefonul undeva prin cameră ca mai apoi să-mi pară rău. Nu trecuseră mai mult de 15 minute când aud ușa de la intrare deschizându-se. Probabil era Damian. În câteva secunde am simțit o durere puternică de cap urmată de o arsură în tot corpul. Pe măsură ce durerile mă îngenuncheau, în camera mea își făcu apariția Emily, vrăjitoarea pe care o insultasem, iar acum începeam sa regret.

E: - Te rog, încetează!

Em: - Te mai întreb o dată: Ce i-ai făcut lui Damian?

E: - Nimic. Acum, oprește-te! - strigam la ea din cauza durerii, deși părea sa nu-i pese -

Em: - O să mă mai jignești vreodată? - iar cu o singură mișcare a mâini intensifică durerea -

E: - Îmi pare rău, bine?

Opri toată tortura de care avusesem parte, iar eu m-am prăbușit pe podea, sleită de puteri. Încercând să îmi revin, mă uitam la ea, ridicandu-ma cu greu.

Em: - Eu aș fi mai atentă la cuvintele pe care le rostesc. Nu uita că datorită mie nu arzi la soare.

E: - Bine de știut. - am spus gâfâind -

Em: - Acum.... Ar trebui să ne ocupăm de Damian.

E: - Nici măcar nu știm unde e, cum se presupune că ne-am ocupa de el?

Em: - Eh, să aflăm unde e, asta e simplu. Mai greu o să fie să-ți recapeți umanitatea fiindcă în starea asta nu mă poți ajuta.

E: - Da, vezi să nu. Nu vreau umanitatea. Pentru prima data de mult timp mă simt bine. Nu mai simt niciun regret.

Em: - Dar nu poți simți nici fericirea. Se merită?

E: - E un schimb destul de echilibrat, după mine.

Em: - Cum spuneam. Ne trebuie un plan.