Am stat asa cateva clipe , ce mi s-au parut a fi ore , iar intr-un final mi s*a adresat :
- Cred ca e momentul sa vorbim ! tonul vocii sale era dur , dar nu mai simteam frica , teama sau retinere . tot ce voiam era sa il urmez , nu stiam de ce , pur si simplu voiam sa il simt mai aproape ca niciodata .
Nu stiam ce sa spun , sau daca sa spun ceva ... M-am apropiat , iar spatiul dintre noi era acum aproape inexistent .
M-a privit cu acei ochi pe care niciodata nu i-am putut descifra , dar care ma fermecau de fiecare data .
- Ma bucur ca imi oferi sansa asta , masina mea e putin mai in fata !
Nu stiu daca mi-a citit gandurile sau daca pur si simplu a intuiut , dar m-am bucurat ca nu a fost nevoie sa spun ceva , fiindca nu as fi fost in stare .
Am incuvintat si ne-am indreptat amandoi spre masina , lasand in spate restaurantul si ...pe Brandon
Nu era corect si just ceea ce ii faceam lui Brandon , iar acest lucru mi-a provocat o durere in inimia . Dar , nu ma puteam reinoarce la el , trebuia sa lamuresc odata pentru todeauna lucrurile cu Adam si trebuia sa o fac cat mai repede
Drumul a fost scurt si tacut . Am incercat sa il privesc de cateva ori , insa chipul lui era lipsit de expresivitate . Razele pale ale lunii , ma faceau sa il vad parca si mai inuman .
BAtaile inimii mi se accelerasera , iar respiratia imi era sacadata . Cu toate acestea , oricat as fi incercat nu eram capabila sa spun ceva , buzele imi erau uscate si albe , iar corpul parca nu imi mai raspundea la nicio comanda
Vocea sa patrunzatoare m-a scos din acea transa si am incercat sa imi adun toate fortele si sa ma comport cat mai firesc .
- Am ajuns !
L-am privit dinou , iar vorbele mi-au iesit fara ca macar sa imi dau seama :
- Suntem in cimitir ! o oarecare surprindere se citea in vocea mea , desi simteam ca am ajuns exact la locul potrivit pentru a lamuri tot
Nu a raspuns , doar m-a privit gen" stai linistita , totul va fi bine " si a plecat cu cativa pasi mai in fata .
L-am urmat stangace si cu grija , fara sa mai spun ceva .
- Ai grija , te rog , nu vreau sa te ranesti !
Tocmai ce intrasem cu piciorul intr-o groapa , iar daca nu mi-ar fi prins el mana riscam sa ma lovesc sau sa cad .
Avea niste reflexe incredibile si chiar eram uimita cum de vedea atat de bine pe intuneric si mergea fara probleme pe un teren asa denivelat ca cel din cimitir .
Am zambit si am scancit un "mersi" incet
Ajunsesem , acea casuta parasita din seara aceea . Milioane de amintiri mi-au venit in minte impreuna cu alte milioane de senzatii .
Totul era o stare de deja-vu la inceput , dar oare care va fi deznodamantul acum ?...
DRAGILOR , AM REVENIT CU UN NOU CAPITOL . IMI CER MI DE SCUZE CA NU AM MAI POSTAT , INSA AM AVUT OARECUM UN "BLOCAJ " IN SCRIERE , IAR IN ACEASTA SEARA MI-A REVENIT DINOU INSPIRATIA . SPER FOATE MULT SA VA PLACA SI CA NU ATI RENUNTAT LA ACEASTA CARTE . PUPICI :*
