Why me ?

M-a salvat!

-Cum se simte?
-Este intr-o stare stabilă, a suferit un mic șoc și e posibil să fi făcut o cădere nervoasă.
-Are  nevoie de ceva?
-Momentan nu.

Auzeam voci pe lângă mine, îmi deschid ușor ochi și o lumină albă îmi invadează  privirea. Vedeam în ceată, de parcă o pânză era lipită pe ochii mei, clipesc de mai multe ori ca să îmi revină vederea și observ ca eram pe un pat de spital intr-un salon privat.

-Se pare ca își revine, nu o stresați și daca are nevoie de liniște faceți cum va cere, spune asistenta în timp ce părăsește salonul.

În salon era șeful meu și un coleg polițist.

-Maia, cum te simți? spune șeful meu.
-Destul de bine, ce faceți aici și ce caut eu aici?
-Nu trebuia să te las singură doar cu un polițist în camera de interogare, a fost vină mea, ești responsabilitatea mea..
-Ce tot spuneți, sunt bine, nu am nimic, spun zâmbind.
-Nu vreau să te solicit, dar poți să îmi spui, dacă îți amintești, ce ti-a făcut nemernicul ala?
-Cine, Jake?
-Da!
-Cum, nu știți?
-Am intrat în sală și erai în brațele lui cu sânge la nas, pe camera de filmat nu se vede nimic, nu știam ce ai pățit, eram îngrijorat.

Pe cameră nu se vede nimic...dar cum... apoi îmi amintesc de fapt ce s-a întâmplat, ca ma ...ma ..
Un zâmbet îmi apare pe chip apoi mă trezesc repede la realitate și mă fac ca tușesc ca să nu se observe ca de fapt îmi venea să rad de situația în sine.

-Nu s-a întâmplat nimic!
-Nu? zice polițistul.
-Eu doar,.... M-am ridicat de la masă pentru ca mi se făcuse rău apoi am leșinat, Jake nu mi-am făcut n ..nimic. Dar polițistul care ne-a supravegheat ce a zis?
-Nimic, nu isi amintește nimic.

Ce bine, intr-un fel e bine ca nu își amintește.
-Ce s-a întâmplat după ce ați intrat înăuntru ca să mă luați?
-Erai leșinata, iar el te privea de parcă nu știa ce se întâmplă, era agitat, spune polițistul.

Sigur nu era Daemon, hmm sărăcul Jake cred ca e bulversat și speriat.

Am fost externată din spital în acea seara și eram hotărâtă să nu mă las până nu aflu cum să îl scap pe Jake de Daemon fără să îi fac rău.

Mergeam pe o aleie ca să ajung acasă, era cam 21:30, eram îngândurată și  mă simțeam ciudat, nu pot să explic o combinație între pericol și curiozitate.

-Stai departe de demon, nu știi în ce te bagi.

O bătrână vine spre mine și mă apuca de haină furioasa, apoi rostește acele cuvinte.

-Îți va blestema sufletul, stai departe copilă. Nu știi în ce te bagi.

Vocea ei parcă devine mai calma.

-Cum, stai, despre ce vorbești? Stai !!

Bătrâna se face nevăzută în negura nopții. Iar eu ajung acasă cu inima cât un purice încercând să înțeleg ce a fost asta, sau mai exact cine era ascea bătrână.

~A două zi la secția de poliție ~

Mă duc în biroul șefului meu, voiam să îi propun ceva și sper să accepte.

-Tu știi ce îmi ceri Maia, cum aș putea să îl eliberez pe criminalul ala,  a ucis un om.
-Este pentru un proiect psihologic la care lucrez.
-Și care e acela, hai să eliberez criminalii, nu pot să te înțeleg.
-Uitați, sunt un membru respectat în firma și am un nume răsunător în  cadrul institutului, de câte ori v-am fost de folos?
-Pai de multe ori.
-De câte ori metodele mele au dat greș?
-Niciodată.
-La câte cazuri v-am ajutat?
-La aproape toate.
-Și nu merit eu puțină încredere și un mic favor, având în vedere faptul ca am făcut treaba multor polițiști din firmă deși nu scrie asta în fișa  muncii!?

Oftează răsunător, își duce mâna prin părul aproape inegzistent la cei 56 de ani ai săi, un veteran în ceea ce-l privește. Deși are mai multa experiență decât mine, chiar vreau să îl ajut pe Jake.

-Îmi pare rău, însă nu îl pot elibera pe Jake..dar....... aș putea să îi dau răgaz 2 zile cu pretextul ca e arestat la domiciliu, pentru as vedea rudele.

-Perfect! zic eu încântata. Va mulțumesc din suflet.

Ies în viteză din biroul sau și rog un gardian să mă ducă în celulă lui. Deschide ușa iar eu intru înăuntru.

-Jake!
-Maia!

~Jake~

Când a intrat pe usa celulei mele, pur și simplu nu mi-a venit să cred, zâmbea și era bine, un val de bucurie mă cuprinde și nu mă pot abține să nu o iau în brațe, deși nu știu ce m-a apucat.

-Ești bine ?
-Da, Mulțumesc!
-Ce ti-a făcut? Erai pe jos, te-am luat în brațe și sângerai, eram speriat, am avut din nou aceleas sentimente de groază ca în acea seara când toți credeau ca eu l-am omorât.
-Jake, sunt bine, nu mi-a făcut nimic, sunt aici doar, întreaga.
-Nu credeam ca ai atâta curaj încât te vei întoarce.
-Nu mă cunosti, nici tu nici ... El.

~Maia~

După ce i-am dat vestea cea mare ca poate să se întoarcă acasă timp de 2 zile a fost extrem de fericit, mi-a spus ca deși nu e mult timp, nimeni nu  a m-ai făcut așa ceva pentru el. Și așa este, am vrut să aibă mai multă încredere în mine. Am plecat acasă fericită, cu mașină de dată asta ca să nu mai am incidente. 
Pe la 15:24, oră în care majoritatea dorm, eu sunt bruiată de o bătaie puternică și apăsată în ușă.

-Vin acum!

Cioc cioc cioc

-Acuma, am zis!

Deschid ușa și Jake gâfâia în fața ei.

-Ce cauți aici, te-ai țăcănit, nu ai voie să mergi mai mult de 6 metri înafara casei. Brățara de la picior a activat deja alarma o să întram amândoi în belea.

Nu termin de zis bine cuvintele acestea ca o mașină de poliție parchează in fata blocului meu, iar un polițist se apropie de noi.

-Gata băiete tu vii cu mine, spune polițistul apucandu-l de braț.
-Stați, eu ... eu l-am chemat, am uitat de brățara de la picior, vroiam să facem o plimbare, zic eu zâmbind sarcastic.
-Bine, să zicem ca te cred, dar eu vin cu voi si voi sta la un metru jumate de voi și voi merge oriunde mergeți voi.

Prea mulți voi în propoziția asta nu credeți, mda, și ce fac cu ghimpele asta după noi și de ce a venit Jake la mine la ușă? O iau înainte cu Jake.

-Și de ce ai venit?
-Vroiam să îți mai mulțumesc o dată și să îți zic să ai grijă.
-Grijă?
-Da, când nu mai sunt eu nu știu ce rău îți pot face.
-Tu nu.
-Dar el da.
-Crezi ca sunt în pericol în preajma ta, aducă a lui?

Atunci dau să traversez trecerea de pietoni pentru a ajunge în parcul de peste drum, eram la jumatea trecerii când un autobuz își pierde controlul, alunecă pe o parte și se îndrepta spre mine. Eram socată nu mă mai puteam mișca, închid ochii și îmi ridic mâinile din instinct pentru a mă feri, așteptam să fiu zdrobită de forta grozavă a autobuzului.

Am auzit o bufnitură iar apoi liniște, în fundal parcă se auzeau câteva clacsoane, îmi las mâinile jos și îmi deschid ochii. Jake avea mâna înfiptă în autobuz, o scoate încet, câteva zgârieturi se afișează pe braț dar apoi dispar parcă prin magie, își trosnește degetele și mă privește.
-Ești bine ?
Mă pierd în oceanele lui albastre, nu mai pot să zic nici un cuvânt așa ca dau din cap afirmativ.
-Bun, acum tu ce crezi, ești în siguranță cu mine  domnișoara psiholog?
Zice zâmbind în timp ce mă apropie ușor de el, aceeași ochi și aceeași voce puternică dar și caldă în acelasi timp. Eram uimită dar și socată, cum a putut opri cu mâinile goale un autobuz.