Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitol bonus I

CAPITOL BONUS UNU – TO BE ALONE WITH YOU
MATIAS DARKFAITH

Am lăsat paharul pe teancul de invitaţii. Am obosit. Toată munca asta de convingere pe care trebuie să o faci doar pentru a-i aduce pe nenorociţii ăia căpoşi în Deasther. Atâtea cereri şi pretenţii şi dorinţe. Se poartă ca un grup de copilaşi râzgâiaţi. Copilaşi care au uitat pentru câteva secunde cui anume ridică aceste pretenţii. Nu spun că aş porni un atac doar din această cauză insignifiantă. Spun doar că încep să mă enerveze. Nu am de gând să îngenunchez în faţa nimănui, mai ales în faţa unor râzgâiaţi ce nu au nici mcar un sfert din vârsta mea. Asta nu o să o accept niciodată, oricât de disperat după pace temporară aş fi.

Partea bună e că balul o să se dea în două zile. După asta voi scăpa de cereri prosteşti şi de copilandri prea fascinaţi de Flare pentru a mai da atenţie propriei siguranţe. Pentru că indiferent dacă eu îi agreez sau nu, afurisiţii ăia au părinţi şi armate care momentan sunt ceva mai bine puse la punct decât Demonii. Vânătorii mei încă nu au încredere unul în celălalt. Cred şi eu. După un mileniu în care tatăl meu a fost la conducere nici eu nu aş avea prea mare încredere în cel de lângă mine. Îi cunosc cu mult prea bine metodele de „spionează prin cel mai bun prieten" care l-au făcut atât de cunoscut.

Dar nu mai durează mult. Armata mea începe să se pună pe picioare. Schimburile de soldaţi făcute cu Seth au mai schimbat atmosfera din timpul antrenamentelor. Şi sper că în curând voi putea face aceste schimburi şi cu Shinigami. Forţele astea extrem de micuţe şi de pure au doar vaga impresie că Demonii au nevoie de mult timp pentru a se reface. Dar nu e deloc aşa. Cu aliaţii potriviţi ne putem pune pe piciare în mai puţin de câteva luni. Sunt doar mici probleme de organizare internă cele cu care avem de furcă acum. Genul acesta se rezolvă mai repede decât oricare alte probleme.

Luând o altă gură din paharul aproape gol de wiskey am încercat să-mi mut gândurile la ceva mult mai interesant decât politica. Am avut parte de politică în ultimele zile cât pentru câteva decenii. Gândurile mi-au zburat fără să vreau la Antonia. Mă întreb ce face ea acum. Cu siguranţă doarme şi nu îşi face griji că cine ştie ce rege pipernicit o să fie ofensat dacă nu am nimerit culoarea trăsurii pe care o are. Jur că asemenea cereri şi supărări absurde mă fac să-mi doresc izbucnirea unui război, aşa aş avea un pretext pentru a invada fiecare mic regat din împrejurimi care a devenit cu mult prea încrezut numai pentru că face comerţ cu Îngerii şi nu cu Demonii.

Dar imaginea Antoniei acoperită numai de cearceafurile alea moi ale ei e cu mult mai tentantă decât cea a unui război. Oricât de mult aş încerca să nu mă gândesc la asta imaginea corpului ei moale continuă să-mi bântuie gândurile. Mi-am promis mie însumi că nu o să mă chinui cu asemenea imagini, cu asemena dorinţe. Antonia încă mă dispreţuieşte. Chiar dacă am împărţit un sărut foarte pasional la Shinigamii Focului, asta nu înseamnă că brusc mă iubeşte. Da, s-ar fi transformat în cu mult, mult mai mult, dar nu am avut nici timpul nici împrejurările necesare. Nu am de gând ca prima întâlnire cu adevărata plăcere a Antoniei să se petreacă în grabă. Oh nu, acea primă dată o să fie a dracului de delicioasă. Totuşi... nu mă împiedică nimic din ai face o mică viztă brunetei. După cum am spus, sunt sigur că doarme, nu o să-şi dea seama că am fost acolo. Vreau doar să mă asigur că e bine.

Am păşit prin portalul făcut de Umbre în camera luminată doar de lună a Antoniei. M-am aşezat comod pe scaunul de la biroul ei luând ultima gură din paharul de wiskey ce mi-a rămas în mână. E mult mai frumoasă decât în gândurile mele. Chiar şi aşa, epuizată, cu răni pe degete şi pe picioare e superbă. E o luptătoare. Aşa cum sunt şi eu, aşa cum suntem toţi. Şi e foarte mândră de asta.