Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 4

                        Capitolul 4

Matias

 

    O vreau pe Antonia trebuie să fie a mea cu orice preţ. Nimeni altcineva nu o poate proteja aşa cum o pot face eu. Nimeni nu o cunoaşte aşa cum o fac eu. Chiar dacă în privinţa acestu ultim aspect doar eu mai sunt în cunoştinţă de cauză. Cel puţin pentru moment. Are nevoie de mine mai mult decât îşi poate închipui. Ştiu că mă urăşte, că mă dispreţuieşte, că mă vrea mort dar mai bine să mă vrea mort şi să ştiu că am reuşit să fac ceva bine decât să fiu în viaţă şi să nu o pot ajuta cu nimic.

    Odată pătruns în teritoriul Flarei, aerul a început să devină din ce în ce mai înţepător şi mai greu de suportat. Nu am un presentiment deloc bun în legătură cu asta. Am aterizat uşor în curtea exterioară a palatului analizând. Totul pare să fie în regulă. Totul în afara aerului înnecăcios şi a ţipetelor ce par să umple curtea interioară a edificiului de marmură din faţa mea. 

    Am putut auzi încercările lui Centurion de a-i ţine calmi pe Demoni. Sau ar trebui să spun pe fetele ce se aflau în aripa asta a palatului pentru curăţenia zilnică. Nu cred că se aşteptau la un atac, nu atunci când ştiu că sunt protejate de toate vrăjile ce conjură acest palat. Dar se pare că de data asta inamicii au reuşit să treacă de blesteme şi de vrăji de protecţie. Un motiv în plus pentru care să trebuiasă să revizuiesc totul atunci când timpul o să-mi ofere o şansă. Şi e necesar să prind şansa aceea cât mai repede posibil. Păşind uşor spre centrul zgomotului şi a dezordinii am putu vedea clar ce aripă a fost atacată. Aripa vestică a palatului. Cea care adăposteşte Camera Legendelor cunoscută datorită portretelor coducătorilor şi Demonilor ce şi-au făcut un renume de-a lungul istoriei noastre. Tot această aripă este construită deasupra temniţelor. Temniţe ce sunt acum în totalitate descoperite.

     -Face-ţi loc la naiba! Trebuie să îndepărtăm resturile.

     -De ce nu vrei să aştepţi până se întoarce Stăpânul?

     -Lasă-mă, Therya. Mergi la actele tale. Haide băieţi.

    Am rămas la o distanţă destul de mică de ei privindu-i. Sunt mai mult decât sigur că cei ce încearcă acum să facă ordine în jur or să fie cei care vor da o mână de ajutor la reconstruirea acestei încăperi. Dar ceva îmi spune că reconstruirea palatului e numai partea uşoară. Mici bucăţi de pânză colorată plutesc uşor în aerul rece de amiază ce străbate Deastherul. Bucăţile astea colorate făceau parte până mai ieri din portrete impozante. Portrete unice. Portrete mai importante pentru familia mea decât pentru oricine altcineva. Unul dintre ele în special.

     M-am lăsat ghidat spre centrul dărăpănăturilor fiind atras de o ramă aurită, mai bine zis de o jumătate de ramă aurită. Pânza veche de mai bine de un milenu şi jumătate a fost sfâşiată cu brutalitate distrugând dovada că unul dintre puţinii Îngeri care nu au renunţat la puritate au putut trăi în Deasther. Portretul acesta a fost al mamei mele. Al mamei pe care am pierdut-o atunci când aveam zece ani din vina mea. Oricine afirmă altceva e clar că nu cunoaşte în totalitate faptele. M-am aşezat uşor pe una din bucăţile mai mari de marmură neagră trecând uşor cu degetele pe rama atent decorată...

    -Gabriel! De câte ori ţi-am spus să stai lângă mama ta. Tu eşti singurul dintre fraţii tăi care nu e Demon. Înţelege că e pentru binele tău.

   Îl priveam pe fratele meu geamăn cum primea cearta obişnuită fără să mişte un muşchi al feţei. Dar cu toate astea ceva nu era în neregulă. Pot simţi cu mult prea bine toată tensiunea din aer. Ceva l-a făcut pe tata furios, iar faptul că Gabriel e neasculttor l-a făcut acum şi mai furios. Mi-am întors repede capul spre fereastră. Seth şi Nathaniel sunt afară. E mai bne pentru ei că sunt afară. Înainte să reuşesc să îmi întorc înapoi capul spre scena din sufragerie un sunet ascuţit a umplut aerul. Palma tatălui meu a făcut contact cu obrazul fratelui meu.