Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitol Bonus 2

Patricia

Am tras aer puternic în piept încercând să ignor pe cât posibil durerea surdă din dreptul coastelor. Nu îmi scapi tu mie, târfă ordinară. Poate ai reuşit să te ascunzi pentru moment, dar nimeni care ajunge pe lista mea nu supravieţuieşte. Nimeni. O să te găsesc, indiferent de gaura în care te-ai ascuns. Nu a fost greu să te găsesc prima oară, deşi nu mă aşteptam ca o fugară să fie atât de puternică după luni în care nu s-a hrănit aproape de loc.

E cu mult prea puternică pentru cineva care a trăit cu aproape nimic. Mai mult ca sigur cineva o ajută, sau cel puţin îi oferă necesarul de hrană. Pentru că ar fi fost dintre cei ca ea atunci ar fi dus-o pe insula aia a lor şi ar fi avut grijă de ea. Mă rog, câtă grijă sunt ei disuşi să arate unii celorlalţi.

Am reuşit să mă ridic în picioare sprijinindu-mă în sabie. Picioarele mele nu par să vrea să coopereze prea curând. Dar trebuie să încep să mă mişc. Sunt cu mult prea expusă, mă poate ataca orice din poziţia asta. Chiar şi ţinta mea poate face asta, fără să mai ţină cont de rănile pe care eu am reuşit să i le fac.

Înainte să reuşesc să ajung cu adevărat la adăpost şi să reuşesc să mă concentrez mai bine pe împejurimi o săgeată a trecut razant pe lângă umărul meu lăsând în urma ei o rană sângerândă şi care ustură al dracului de tare. Am ridicat uşor săgeata ascunzându-mă în spatele copacului în care s-a înfipt. Cu siguranţă nu e de la ţinta mea. Cineva o protejează. Şi nu am făcut deloc bine venind aici singură şi foarte prost înarmată. Deşi, sinceră să fiu, mă aşteptam la o ţintă uşor de scos din joc. Se dovedeşte clar că nu e aşa.

Am ridicat uşor săgeata mai în lumină încercând să găsesc un însemn sau vreun indiciu care să îl dea de gol pe cel sau cea care o protejează pe afurisita asta. Indiferent de cum şi de cine tot o să te pun eu la pământ. Nu eşt prima de pe lista mea şi nu vei fi nici ultima. Faci parte dintre acele ţinte cam încăpăţânate. Dar nu e nici un fel de problemă în asta. Puţină provocare nu strică niciodată.

-Ai probleme, domnişoară?

Vocea uşor răguşită s-a făcut puternic auzită de undeva din faţa mea făcându-mă să-mi ridic privirea. Din fericire nu era decât Humphrey. El nu vrea să îmi facă rău. Deşi trebuie să recunosc, ar trebui să fiu mai atentă la sunetele din jurul meu, altfel nu o să supravieţuiesc prea mult.

-Oh, Humphrey... am fost doar... luată prin surprindere.

-Serios?

Tonul lui batjocoritor alături de râsul lui m-au luat complet prin surprindere. De ce să fi venit până aici doar ca să râdă de mine. Şi de ce, după cât de drăguţ a fost până acum ar veni la mine doar ca să mă ia în râs. Ceva nu se leagă absolut deloc aici. Doar că nu îmi pot da seama ce anume nu se leagă.

-Nu mă aşteptam... ca o fugară să fie ajutată.

-Bineînţeles. Tu dacă ai fi o fugară ai sta ascunsă într-o vizuină sub pământ, nu ai forma alianţe cu alţii ca tine pentru protecţia ta.

-Aş sta ascunsă până când urmăritorii mei ar uita de mine.

Asta e una dintre cele mai bune strategii. Sunt sigură de asta. Humphrey vrea să mă facă doar să mă simt idioată. Dar nu o să reuşească. E cel mai sigur să faci aşa cum gândesc eu. Te dai la und până se liniştesc apele apoi începi să mişti în stânga sau în dreapta încercând să laşi cât mai puţine urme. Bandele de fugari nu sunt deloc o opţiune. Pentru că dacă nu faci parte din gaşca lor sunt primii care te vor denunţa forţelor de ordine sau mai rău de atât, mai ales dacă eşti Demon şi ai făcut ceva mai rău decât cei care au format banda rişti să fi ucis pe loc în momentul în care ţi-ai mărturisit fapta. Demonii, chiar şi cei exilaţi mai au câteva fărâme de dreptate ei, chiar dacă acele fărâme sunt supuse opresiunii în fiecare zi, ele încă există.