Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 9

Capitolul Nouă

Patricia

Nu am ştiut niciodată ce înseamnă să fi privat de libertate. Nu în adevăratul sens al cuvântului cel puţin. Mereu am reuşit, într-un fel sau altul să evit o situaţie ca asta. Mereu am reuşit să fug sau să găsesc un loc sigur înainte ca situaţia să treacă de punctul critic. Am fost prea înceată de data asta. Am fost luată prin surprindere. Luată pe sus şi închisă aici înainte să îmi pot da seama ce se petrece cu adevărat.

Nici în cele mai negre vise ale mele nu mi-am imaginat că atunci când voi fi prinsă voi fi legată de un perete cu Aaron Darkfaith în faţa mea. Nu îmi pot da seama ce i-am făcut, dar, ca să fiu sinceră, nu trebuie să fi făcut ceva. E de ajuns că m-a văzut la braţul lui Seth. Acum, să nu înţelegeţi greşit, nu îl învinovăţesc pe Seth pentru nimic. Nu e el de vină pentru ura nefondată a tatălui lui. Probabil e încă la palat şi îşi face griji până la cer şi înapoi din cauza mea. Nu e un nou început prea bun penru noi doi. Chiar părea să fie o seară plăcută. Părea să meargă totul bine. Seth a decis să ierte vorbele prosteşti şi nelalocul lor şi să îmi mai ofere o şansă. Şi uite ce se întâmplă. Apare un Demon dement şi strică totul.

-Pentru tine nu am găsit un material la fel de prietenos ca argintul pentru domnişoara de alături, l-am auzit vorbind.

E mai mult evident la cine face referire. Antonia cu siguranţă e trează de mai mult timp decât mine. Prinţesa Nightshade e puternică şi rezistentă. Dar chiar şi cel mai călit dintre Shinigami îngenunchează la un moment dat în faţa argintului. Prinţesa Îngerilor Căzuţi e demnă de cel mai profund respect. A îndurat tortura Demonului din faţa mea şi încă respiră. O pot auzi, slab, dar o pot auzi. Sper doar să am şi eu măcar o fărâmă din rezistenţa ei.

-Elibereaz-o.

A fost tot ce am putut spune. A îndurat destule. În momentul acesta şi dacă o lasă pe un câmp deschis e mai bine decât să aibă încheieturile mâncate de argint.

-Chiar acum am să mă duc să o fac.

Arogant stupid care se crede prea important... Eşti încrezător doar pentru că eşti închis în palatul tău de cleştar. Nici unul din băieţi nu o să vină aici. Nu cu noi vulnerabile. Nu o să îţi ofere mai multă putere asupra lor cu bună ştiinţă. O să găsim noi o modalitate de a le spune că suntem bine. Că suntem în viaţă şi că suntem în căutarea unei căi de ieşire. Numai să pleci tu de aici. Mi-am îndreptat privirea spre cătuşele ce-mi strâng incomfortabil încheieturile. Sigur e un mod de a le da jos. Trebuie să fie. Am nevoie doar de câteva minute pentru a le studia cum trebuie. Cât îmi doresc să mă fi trezit mai repede.

-Aproape m-ai convins cu privirea aia.

Am încercat pe cât posibil să nu îmi trag faţa din strânsoarea lui. Chiar am încercat. Nu a mers. E ca şi cum te-ar strânge o statuie. Îi simt respiraţia pe faţă atunci când se apropie şi mai mult de mine. Le place sau nu, toţi seamănă tare bine cu ei. Îmi pot da seama că de la Aaron au moştenit privirea de gheaţă. E frumos. Dureros de frumos. Dar Întunericul şi ura din sufletul lui îl urâţeşte foarte mult. Deşi o mică parte din mine, acea părticică ce poate folosi Flăcările Negre ale tatălui meu îl găseşte cu adevărat fermecător. Acum, nu mă înţelegeţi greşit, nu mă îndrăgostesc de cel mai dement şi iraţional Demon care a călcat vreodată pe pământ. Dar recunosc că într-o foarte, foarte mică măsură îl admir. E mare, şi puternic şi poate avea tot ce îşi doreşte. Iar el se adânceşte tot mai mult în Întuneric şi în ură. Mă întreb ce l-a împins la asemenea fapte.