Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 8

Matias

Ultimele pregătiri erau terminate. Tot ce mai lipsea din sala de bal în acest moment erau invitaţii. Care cu siguranţă aveau să ajungă dintr-un moment în altul. Lucrurile arătau cât se poate de bine, şi nu mă puteam gândi decât că seara asta avea să fie cu siguranţă una memorabilă. Ceea ce aveam să fac avea să uimească pe toată lumea, avea să dea peste cap orice principiu aveau ei despre Demoni. Prin semnarea acestor tratate de pace, voi avea exact liniştea de care am nevoie pentru a repune pe picioare Deastherul, aşa cum e menit să fie încă de când a fost ridicat din cenuşă de bunicul meu. Nu contează cât de mult îi urăsc pe majoritatea celor care vor păşi în curând în această sală. Imediat ce îmi voi aranja treburile, voi şti exact momentul în care să găsesc ceva interpretabil - lucru deloc greu pentru cineva din specia mea - în tratatele întocmite de mine pentru fiecare specie în parte. Voi găsi exact ofensa potrivită, la momentul potrivit, pentru a-i scoate pe aceşti pioni nenorociţi, de care am nevoie, de lângă numele Deastherului. Majoritatea, nu merită onoarea de a se alia cu Demonii.

În lipsa unei ocupaţii bine stabilite până când aveau să ajungă invitaţii la bal, am mers în sala tronului, gândurile mele luând urma Antoniei, aşa cum făceau în cea mai mare majoritate a timpului. Îi vedeam ochii negri, mocnind de furie, în care sclipeau fascinantele steluţe aproape invizibile. Privind în ochii ei, era de parcă aş fi privit cerul nopţii. Noapte puternică, în care noi, Demonii, eram cei mai puternici. Bineînţeles, să nu credeţi că suntem puternici în funcţie de oră, dar e un motiv pentru care Deastherul nu e foarte luminos. Lumina prea puternică are tendinţa de a nu merge bine cu ochii noştri cu mult prea sensibili.

Aş fi renunţat la orice pentru Antonia, inclusiv la Deasther, dar ştiam că nu asta era calea prin care aş fi putut-o avea lângă mine. Pentru a mă asigura că Antonia îşi va lua locul de drept alături de mine trebuie să reuşesc să trec prin anii în care a fost educată să urască demonii, în special pe mine. Asta îmi făcea misiunea de a o proteja mult mai grea decât aş fi anticipat. Desigur, ăsta era preţul pe care trebuia să-l plătesc pentru că am făcut-o să uite fiecare amintire pe care o avea cu mine, care i-ar fi oferit măcar parţial încredere în spusele mele. În momentul ăsta, nici dacă însuşi tatăl ei i-ar fi spus că sunt de încredere - ceea ce nu va face pentru că e un părinte al dracului de egoist - nu ar crede. Dar nu e nimic. Nu mă grăbesc. Micuţa prinţesă întunecată va fi a mea. Încet şi cu răbdare, Matias, încet şi cu răbdare.

Am simţit un parfum nefamiliar în drumul meu spre sala tronului. Nu era în nici un caz Demon, dar cumva nu reuşeam sub nici o formă să-mi dau seama din ce specie face parte intrusul, lucru ce mă făcu să iuţesc pasul. În sala tronului, n-am reuşit să aud decât pocnetul portalului ce s-a închis. Un mârâit îmi vibră în piept în timp ce mi-am verificat febril lucrurile, pentru a fi sigur că nu a dispărut nimic. M-am simţit deconcentrat atunci când am văzut că totul era la locul lui, inclusiv micuţul phoenix. L-am ridicat în palmele mele, simţindu-mi intimitatea violată în totalitate.

-Ai văzut ceva, micuţule?

Ochişorii micuţului se fixară în ai mei. Minţile noastre conectate făcură schimb de imagini şi informaţii fără ezitare. Puiuţul încă nu învăţase să spună mai mult decât Matias, dar avea să înveţe. Important era că înţelegea tot ce îi spuneam. Pentru moment, imaginile acelei siluete întunecate ce pătrunsese în sala tronului şi-mi verificase documentele, era tot ceea ce aveam nevoie. Punându-l pe puiuţul de phoenix înapoi pe pernuţa lui, l-am dus în una din cele mai sigure camere la care mă puteam gândi acum. Dormitorul meu. Asupra lui puteam pune vrăji fără să fie suspicios. Era de datoria mea să-l protejez pe acest puiuţ neajutorat până când avea să crească.