Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 2

Capitolul 2

   

     Patricia

 

       O rouă uşoară îmi acoperea corpul şi iarba din jurul meu. Briza uşoară a dimineţii făcea frunzele şi puful florilor să zboare somnoroase în jurul meu. Totul arată... adormit. Pierdut. Leneş. De parcă timpul în locul ăsta ar fi oprit. Ar fi încetinit până la un ritm leneş, la un ritm ce permite frumuseţilor din jur să devină o adevărată operă nepreţuită a naturii.

     M-am ridicat uşor în şezut privind atentă în jur. Un luminiş prins între viaţa dată de căldură şi descompunerea ce vine odată cu toamna. Frunze roşiatice cădeau cu fiecare vânt mai puternic învăluindu-mă pe mine şi pe băiatul din faţa mea într-o ploaie uşoară de frunze. Băiatul mă ţinutuieşte cu privirea într-un mod care mi-ar aduce fiori dacă ar face asta oriunde altundeva. Dar locul ăsta... sentimentul de linişte şi pace din jur... liniştea... pare să neutralizeze fiecare picătură de răutate din lăuntrul lui.

    -Te-ai descurcat bine. Acum mai am nevoie doar de o favoare de la tine. O să faci asta nu?

  În momentul în care şi-a ridicat privirea un vânt mai puternic i-a trecut prin păr răvăşindu-l. Privirea pătrunzătoare de un verde albăstrui îngheţat în timp mi-a pătruns până în adâncul sufletului. O aromă fină de vanilie şi lichior mi-a traversat buzele amintindu-mi de aroma buzelor lui. O aromă hipnotică, dulce, ameţitoare de care nu m-aş sătura niciodată. Dar ceva nu e în regulă. Ceva nu pare să se potrivească. Sunt sigură că e greşit... dar nu îmi pot da seama despre ce e vorba.

   -Vrei să mă faci fericit, nu, Patricia?

  Vocea lui moale a luat o tentă răguşită atunci când mi-a rostit numele. Nu mi-am putut abţine un fior dulce atunci când l-am auzit. Privirea lui mă face să mă simt dorită, să mă simt a lui. Să mă simt într-un cuvânt perfectă. Nu e nimic altceva în lume care să mă facă mai fericită decât să-l văd pe el zâmbind fericit. Buzele lui s-au curbat într-un surâs blând inundându-mă cu un sentiment puternic de fericire şi calm.

    -Sigur că vreau, Humphrey.

  S-a ridicat încet păşind încet spre mine şi lăsându-mă să-l privesc. Şuviţele uşor buclate i se odihneau pe frunte şi pe gulerul cămăşii de un stacojiu intens. Costumul negru îl face să semene cu o umbră ce a prins viaţă numai şi numai pentru mine. Febleţea mea întunecată a îngenuncheat lângă mine mângâindu-mi spatele. Un alt fior delicios mi-a traversat spatele. Privirea lui s-a îmblânzit imediat ce a ajuns mai aproape de mine permiţându-mi să mă cuibăresc mai bine lângă el. Mi-am lăsat uşor capul pe pieptul lui ascultându-i bătăile puternice şi ritmice ale inimii.

    -Vreau să duci pachetul ăsta la Darkfaith. Nu trebuie să ştii ce e înăuntru. Doar să îl duci la el.

   Şoapta uşoară în care s-a transformat vocea lui a fost aproape inaudibilă. Respiraţia lui caldă mi-a mângâiat umărul dezgolit în timp ce a lăsat să cadă în mâinile mele o cutie destul de uşoară înainte să-mi ridice privirea spre el. Mi-am strâns uşor degetele pe cutia din braţele mele privindu-l pe Humphrey. Nu am văzut în nici o altă lume pe cineva mai fermecător, mai misterios, mai întunecat şi totuşi atât de blând ca el. Nu vreau să-l părăsesc dar această nouă cerere pe care el o are mă face să mă deprind din braţele lui.

     -Îţi promit că ne vom revedea. Acum pleacă. E foarte urgent, iubito.

   Iar cu acest ultim cuvânt a dispărut din luminiş.