Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 5

                                                Capitolul 5

    Am rămas nemişcat în momentul în care zgomotul din jurul meu s-a oprit în totalitate Nici unul dintre noi nu se mişca. Nici unul dintre noi nu îndrăznea să facă prima mişcare. Dar nu te voi lăsa pe tine să ai această oonoare, Exilatule. Îmi pot da prea bine seama că tu eşti cel care a distrus tabloul atât de preţuit mie şi fraţilor mei. Şi o să am mare grijă să plăteşti pentru asta. Făcând un pas în lateral am privit atent peste umăr. În spatele meu stătea un Demon bine făcut, aproape la fel de înalt ca mine, fremătând de dorinţa de a vâna şi mânat de instincte şi puteri mai mari decât cred că îşi poate da el seama.

    Închizând uşor ochii m-am concentrat pe planul astral chemându-mi săbiile rânjind uşor atunci când am simţit metalul rece în palme. Nimeni nu a supravieţuit întâlnirii cu armele mele. Şi nimeni nu o va face. Mă voi asigura de asta.

    -Prea mărite Împărat. Sper că nu te va deranja faptul că domnia ta se va sfârşi mai repde decât ai crezut.

   Am ales să îi ignor vocea şi să mă concentrez mai bine pe el. E cu siguranţă controlat. Dar spre nenorocul meu de Întuneric şi nu de Umbre. S-a mai întâmplat doar o singură dată să încerc să fac cu Întunericul ce pot face atât de bine cu Umbrele. Nu sunt sigur că îmi va ieşi de pe acum dar mă pot folosi de asta ca de un plan de rezervă. Până atunci trebuie să găsesc rana prin care Întunericul i s-a adunat în cantităţi atât de mari în corp.

    -Ţi-e teamă să lupţi prea mărite? Te temi că nu o să te mai accepte corcitura dacă apar rănit în faţa ei?

    Tonul batjocoritor pe care l-a folosit a provocat doar un mârâit enervat. Are nevoie de mai mult decât vorbe pentru a reuşi să mă calce pe nervi. Am păşit uşor spre el strângând tecile săbiilor în palme. La rândul lui, adversarul meu şi-a ridicat sabia masivă rânjind prosteşte şi destul de încrezător la mine. Privind ceva mai atent la umărul lui am putut vedea gravat cu rune negre numele celui din faţa mea. În felul ăsta reuşeam să ţinem evidenţa Demonilor exilaţi din Deasther.

    -Îmi pare rău să te dezamăgesc, Feathor. Dar nu mă dau înapoi de la nici o luptă, cicatricile de care vorbeşti tu nu mă deranjează.

    Vorbele mele au reuşit doar să-i stârnească râsul. Nu pot spune că nu m-am aşteptat. Fiind sub influenţa Întunericului nimic din ce spun nu o să aibă vreun efect asupra lui ci doar o să-l îndârjească mai tare împotriva mea. L-am privit atent în ochi reuşind astfel să-l distrag pentru câteva secunde. Secunde în care am reuşit să-l lovesc de-a lungul braţului, provocând o rană destul de adâncă. Am făcut un pas în spate simţind arsura lamei adversarului meu pe încheietură.

    La o privire mai atentă am putut să-mi dau seama de unde vine încrederea asta atât de mare. Nu e doar faptul că e controlat de Întuneric ci şi faptul că are una dintre cele mai puternice săbii făurite vreodată. Singura armă rămasă intactă din Vechea Eră. Cea mai râvnită armă din lumea supranaturală stă acum în mâinile unuia dintre Demonii mai nenorociţi decât cei controlaţi de Elementele Întunecate.

    Am reuşit să-mi retrag mâna înainte ca lama să-mi dizolve şi ultimul strat de piele şi să ajungă la muşchi. Dar am reuşit acest lucru doar în momentul în care am dat drumul sabiei mele. Sabie pe care Feathor a avut grijă să o calce cu destulă forţă încât să o distrugă. În momentul în care prima crăpătură a spart liniştea ce ne înconjura pe amândoi o mică fisură s-a făcut simţită în fluxul de putere ce nu de mult curgea între aura mea şi sabia făcută acum bucăţi la picioarele mele.