Dincolo de Aparenţe -RESCRISA-

Capitolul 6 Partea I

                                                     Capitolul 6

 
Matias

  

     Am păşit în camera mea încercând să recapăt control total asupra corpului meu. Lucru geu de făcut duă ce Întunericul şi-a făcut de cap în el pentru aproape două zile. Două zile în care am fost conştient doar pe jumătate dar care mi-au adus puterea şi energia şi cantitatea de energie necesară pentru câteva luni şi de care aş fi făcut rost într-un ritm cu mult, mult mai lent.

     Cu toate astea rănile provocate de afurisitul de Aaron nu s-au vndecat, furia e tot aolo, foamea în sine a rămas nesatisfăcută. Tot ce a făcut Întunericul a fost să mă amăgească. Şi i-a ieşit al dracului de bine. M-am lăsat controlat, m-am lăsat la voia lui fără ca măcar să încerc să mă opun perspectivei ăsteia. Cât de nebun aş putea să fiu încât să las aşa ceva să se întâmple.

     -Lasă-te pe mâna mea. Promit că nu îţi va părea rău.

    Acestea au fost ultimele cuvinte rostite de Întuneric pe care eu le-am putut auzi. Odată cu ele fiecare fuior întunecat mi-a părăsit corpul urmându-şi calea sprea următoarea victimă. Totuşi, încă îl simt aproape. De parcă ar fi înlăuntrul meu, deşi ştiu prea bine că nu e acolo. Asta poate însemna un unic lucru. Următoarea lui victimă... Antonia.

     Am reuşit să pun mâna pe mantie înainte să aud cum Umbrele s-au căscat în faţa mea formând un portal foarte la îndemână. Trebuie să ajung la ea înainte ca Întunericul să îşi facă prea tare de cap şi să provoace daune care poate că vor fi de nereparat.  Micuţa Antonia nu îşi cunoaşte încă adevăratul potenţial, iar asta poate fi o adevărată problemă pentru cei din jur dacă cel în cauză nu ştie că e un Utiilizator al Întunericului.

     După cum mă aşteptam, frumoasa capitală a Regatului Focului e în totalitate acoperită de un Întuneric dens ce a reuşit să paralizeze orice mişcare pe o rază destul de întinsă. Iar centrul acestei bezne se află în toată splendorea ei terifiantă Antonia. Cu părul incredibil de moale şi de lung fluturând senzual în jurul ei, cu buzele pline roşii, perfecte, uşor întredeschise în căutare de mai mult aer care să limenteze fiecare gram de nebunie şi furtună din interiorul ei. Sânii moi, plini, de o paloare apetisantă se mişcă în ritmul respiraţiei uşor gâfâite incitând la fantezii pătate de dorinţă şi păcat. Privirea acum mai întunecată ca niciodată e împodobită nu de steluţele adorabile ale adolescentei naive ci de modelele de un auriu complicat al zeiţei seducătoare ce mi se înfăţişează acum în faţă.

     -Te simt, Darkfaith. Pleacă, dacă nu vrei să-i iei locul.

     -Nu am nici o doinţă să mă pun în locul lui.

   Chiar dacă urmele devastării provocate de Întuneric sunt încă foarte vii în sufletul şi pe corpul meu nu sunt atât de dement încât să mă arunc în faţa ei. Nu cum când e controlată complet de acest Element atât de urât de mulţi dintre cei care chiar ajung să îl poată controla. E mult mai bine să rămân doar la atingeri fine cre să o distragă de la căzutul în prăpastie dar care nici să nu o trezească complet din controlul afurisitului. Antonia are nevoie de puterea lui ca să reuşească să ridice blestemele puse de nenorocitu de Zuuka.

     -O fetiţă ca tine nu o să reuşeasă să-mi facă ceva.

   Am simţit valul de furie preluând simţurile Antoniei înainte ca Zuuka să lovească peretele opus nouă u o forţă ce a fost în stare să distrugă întreg peretele. O să ia ceva mai mult timp ca e obicei ca el să se refacă. Toată magia atât de spectaculoasă a arhitecţilor Shinigamilor nu are nici un efect imediat când sunt suprimate de Întuneric.