Praf de stele

Capitolul 6

Nu numai că nu credea câtuşi de puţin în melodrama Norei, dar Sara rămase chiar dezamăgită de comportamentul prietenei sale care recurgea la orice fel de subterfugiu pentru a o convinge să meargă la o nenorocită de petrecere. Chiar nu pricepea că tot ce avea legătură cu el îi făcea rău? Până şi simpla articulare a numelui său o răscolea şi o întrista peste măsură.

- Am nevoie de odihnă, Nora... Ne vedem mâine, replică Sara apatică.

- Nu înţelegi! E jos, vorbeşte cu sora Dafina şi va urca aici ca să te vadă! Nora gesticula agitată, ceea ce o puse pe gânduri.

Deodată se distinseră nişte paşi pe scări, iar glasul moale al surorii Dafina pătrunse în odaie:

- Pe aici, domnule Jacobsen. Sara va fi foarte fericită să vă vadă şi să vă mulţumească. Fiţi binecuvântat că aţi salvat aşa un înger!

Uşa se deschise, iar în prag apăru Sora Dafina, urmată îndeaproape de Damian Jacobsen, o prezenţă impunătoare care te fermeca de cum te săgeta cu privirea lui străvezie. Dacă ar fi fost lovită în moalele capului de o bară de metal, Sara s-ar fi simţit mult mai bine decât în acele clipe cumplite. Nu numai că realiza cu stupoare că se afla doar la câţiva paşi de iubirea vieţii ei, dar şocul îi îngheţă sângele în vene, urechile începură să-i vâjâie şi senzaţii de greaţă şi ameţeli o puneau la încercare. Ce naiba căuta aici? Ce voia? Oare venise şi cu Raiza? Palmele îi asudaseră şi probabil că avea o faţă deloc atractivă. Ar fi vrut ca vizita asta să fie anunţată şi să aibă un răgaz să se aranjeze cu minuţiozitate, să se îmbrace cu hainele cele mai bune, ori ea arăta ridicol în pijamalele cu stele căzătoare şi cu părul nearanjat, prins neglijent într-o coadă lăsată pe umăr. În comparaţie cu el, arăta ca un saltimbanc, o nebună fugită cu circul. „Oh, Doamne, ia-mă acum!" În pofida tuturor acestor gânduri care o copleşeau, era conştientă că nu trebuia să pară slabă, ci să să arate demnitate şi tărie de caracter. Trebuia să fie ea, dinamică, exuberantă, plină de viaţă. Deşi părea simplu, nu era. Nu atâta timp cât Damian purta o pereche de blugi care îi veneau incredibil de bine, un tricou negru ce îi contura muşchii lucraţi şi o pereche de adidaşi care probabil costaseră o avere. Era destul de înalt, astfel că atunci când a intrat pe uşa îngustă a trebuit să se aplece. „La naiba, e sexy şi prea intimidant! Cum poate exista o fiinţă atât de perfectă pe faţa pământului?"

- Sara, uite cine a venit să te vadă! exclamă sora Dafina cu un zâmbet molipsitor.

- Bună seara, Sara, zise Damian cu o voce fermecător de caldă, şi îi intinse mâna.

Sara îşi întinse şi ea ferm palma transpirată şi tânărul i-o strânse uşor. Apoi Damian o salută şi pe Nora care îi făcea prietenei sale semne disperate.

- Dacă aveţi nevoie de ceva, suntem jos, adăugă sora Dafina. Chiar acum merg să vă prepar un ceai. Mă ajuţi, Nora?

- Desigur, replică ea neliniştită.

Damian interveni:

- Nu trebuie să vă deranjaţi, nu voi zăbovi mult, apoi se întoarse către Sara şi îi zâmbi fugar, iar ea zâmbi la rându-i, încercând să ignore bătăile frenetice ale inimii.

- Nu e nici un deranj, dimpotrivă; luaţi loc, faceţi-vă comod, insistă sora.

După ce rămaseră singuri, Damian se aşeză pe scaunul de lângă pat şi o privi îndelung pe tânara cu ochi atât de mari si verzi. Dumnezeule, era frumoasă! Avea pe chip o inocenţă aparte, o candoare rafinată şi arăta absolut adorabil în pijamale alea cu comete strălucitoate. Părul ei negru avea reflexii argintii, pielea părea atât de fină şi delicată...