Praf de stele

Capitolul 10

Tăcerea care se aşternu în sala de festivităţi de lângă primăria orăşelului

Otavin avu menirea să creeze o panică mută, mai ales în momentul în care Raiza aţinti un revolver auriu asupra Sarei.

- Dansul vostru m-a emoţionat până la lacrimi, zise ea cu un rânjet maliţios. Atât de apropiaţi, atât de pasionali... Păcat că nu eşti cine pretinzi a fi, zdreanţă mică!

Sara privi îngrozită expresia Raizei care trăda o nebunie înfiorătoare. Inevitabilul se înfăptuise şi acum stătea paralizată în aşteptarea loviturii finale. Îşi îndreptă ochii spre o masă din colţ, unde Leonard, Nora şi Amina o priveau neputincioşi şi cuprinşi de spaimă.

- Raiza, încetează cu circul ăsta! Dă-mi pistolul! se răsti Damian.

Femeia îşi mută ţinta asupra lui, dar tănărul nu se lăsă intimidat.

- Ai avea curajul să tragi în mine?

- Nu ştii de ce poate fi în stare o nebună, replică ea cu acelaşi rânjet pe buze.

Sara îl strânse de braţ şi îi şopti să nu o mai provoace, apoi se adresă Raizei.

- Ce vrei? strigă ea. N-am nici un motiv să-ţi fur iubitul, aşa că încetează cu scena asta!

- Gura! urlă femeia, îngrozind toată mulţimea de oameni care îi priveau sideraţi. Vorbeşti când ai permisiunea mea, scelerato! Ştiu de ce eşti în stare şi ce urmăreşti de fapt. Pe mine nu mă amăgeşti cu chipul ăla angelic în spatele căruia se ascunde un demon!

„E mai rău decât am crezut...", îşi spuse Damian. Trebuia să se gândească repede la un plan, altfel petrecerea era definitiv compromisă şi se îndoia că Sara ar mai fi putut supravieţui cu un glonţ în cap.

- Vreau să recunoşti că tu ai fost cea care s-a strecurat în camera noastră de hotel în prima noapte petrecută în şandramaua aia blestemată! răcni Raiza.

- Raiza, îţi cer pentru ultima oară să laşi pistolul, o rugă tânărul. Nu eşti o ucigaşă. Ce tot încerci să demonstrezi?

- Să recunoască! strigă ea.

Sara citi în privirea ei dorinţa de a apăsa pe trăgaci. „Gândeşte, Sara!"

- Pentru tine am făcut toate sacrificiile astea, Damian! continuă Raiza, arătând spre trupul ei fără cusur. N-a contat nici o secundă? Atâtea operaţii, tratamente faciale, injecţii... M-am supus celor mai atroce intervenţii pentru a fi pe placul tău, pentru a avea prospeţimea vârstei tale. Totul a fost în zadar! N-ai ştiut să apreciezi o femeie care era în stare să-şi jertfească şi viaţa pentru tine...

Lacrimile îi scăldau faţa iar machiajul i se întinse în mod grotesc.

- Uită-te la mine, continuă ea pe acelaşi ton sumbru, sunt o epavă, nu mai am nimic de pierdut, nimic de câştigat! Mi-ai luat totul! Dar nu mi-ai luat şi fărâma de demnitate care mi-a mai rămas. Un ultim lucru mai vreau: ca jigodia asta să-şi recunoască intenţiile meschine!

- Cum am putut să stau lângă o astfel de femeie? răspunse el prompt. Imi provoci repulsie... Nu mi-e teamă de tine, Raiza, doar... milă. Ai nevoie de tratament urgent şi eu sunt dispus să te ajut, în pofida a tot ce s-a întâmplat. Dă-mi revolverul!

Raiza apăsă turbată pe trăgaci şi într-o fracţiune de secundă proiectilul de oţel care ţâşni din cilindrul armei scrută aerul, însoţit de o bubuitură asurzitoare. Glonţul prefăcu în bucăţi un pahar de pe masa lăturalnică, motiv pentru mulţimea deja agitată să se panicheze şi mai mult, scoţând strigăte disperate. Deodată cinci gărzi de corp se iviră de nicăieri trântind-o la pământ pe Raiza care se zbătea bolnavă de furie. În învălmăşeala care se produse, Sara îl pierdu pe Damian şi încercă disperată să îl caute printre zecile de feţe congestionate, dar starea de confuzie persistă. Auzea pretutindeni ţipete, agitaţie, răcnete şi la un moment dat o serie de detunături care îngrozi şi mai mult masa de invitaţi. Ajunse lângă uşă şi încercă s-o deschidă, dar constată încremenită de groază că fusese blocată. Se împinse în ea, o forţă, dar fără succes şi, de parcă nu era de ajuns, mulţimea turbată să iasă cât mai repede afară ameninţa s-o strivească. Îşi îndreptă privirea către ferestre, cu faţa contractată de durere, însă se aflau la o înălţime inaccesibilă. Se strădui să respire şi simţi cum plămânii încep să-i cedeze.