Praf de stele

Capitolul 12

Ce poate fi mai teribil decât aşteptarea propriei morţi? În plină noapte, la câţiva metri sub pământ, într-un tunel îngust, Brutus şi oamenii lui se pregăteau să-şi ducă la îndeplinire planurile sângeroase. „Asta păţesc netoţii care îndrăznesc să ne subestimeze!".

- Ţintiţi! urlă el. Apoi se uită în ochii victimelor sale şi se simţi împlinit. Foc!!

Sara fu asurzită de exploziile care însoţeau descărcările gloanţelor. Amina şi Leonard se aruncară instinctiv la pământ, acoperindu-şi capetele cu braţele. Fumul se răspândea ca o negură prin toată galeria, îmbâcsind aerul şi aşa insuficient. Când detunăturile încetară în sfârşit, Sara se aşteptă să fi ajuns în cealaltă lume. Deschise ochii cu reţinere, însă nu reuşi să distingă nimic din cauza ameţelii care o stăpâni şi a cantităţii de fum.

- Sara, eşti aici? răsună o voce cunoscută.

Spre mirarea ei, reuşi să se ridice în picioare, însă trebui să se sprijine de zid pentru a nu se clătina. Îşi privi apoi mâinile, corpul, îşi pipăi faţa şi constată uimită că erau intacte. Încercă să păşească prin negura care începea deja să se disipească şi ceea ce îi apăru în faţă o lăsă cu gura căscată. Nora ţinea în ambele mâini câte un pistol îndreptat asupra bărbaţilor prăbuşiţi fără suflare pe piatra rece. Stătea pe una din treptele de pe scara rectangulară cu o expresie încordată, tuşind şi cu şiroaie de transpiraţie scurgându-i-se pe fruntea lată.

- Nora! exclamă Sara în culmea fericirii.

- Repede! N-avem vreme de pierdut! replică ea grav. Sunt gloanţe oarbe!

Leonard şi Amina se uitau confuzi unul la celălalt, nevenindu-le să creadă că erau încă în viaţă. Nora coborî şi îşi îmbrăţişă prietena, exprimându-şi bucuria de a o găsi în viaţă.

- Dar cum de...? încercă Sara să înţeleagă cum apăruse Nora ca un înger salvator la momentul crucial.

Ea însă o întrerupse:

- E o poveste lungă! Mai întâi să ieşim de aici!

Sara se întoarse către Damian care zăcea fără cunoştinţă. Durerea o sugrumă şi într-un final reuşi să rostească şoptit:

- Cred că nu mai e în viață ...

Nora păli şi se aşeză lângă el pentru a-i verifica pulsul.

- E încă în viaţă! zise ea. Dar nu respiră. Trebuie să-l scoatem numaidecât la aer!

Sara simţi cum speranţa îi invada sufletul şi se grăbi să-l ridice şi să nu mai piardă nici o secundă în acea văgăună. Dar era slăbită şi de abia reuşi să-l ridice în capul oaselor.

- Damian, trezeşte-te! gemu ea.

- Avem nevoie de o targă, constată Leonard, altfel nu îl putem transporta.

Nora scoase din rucsacul pe care îl purta pe umăr o sticlă de alcool sanitar şi, cu ajutorul unei fâşii de tifon, îi curăţă sângele din jurul leziunii de la cap, după care îi bandajă rana.

- Ai venit pregătită, remarcă Amina. N-ai adus cumva şi nişte provizii de mâncare?

- Am venit pregătită cu tot ce trebuie: mâncare, schimburi, o trusă de prim ajutor, sticle cu apă, pături...

- Stai puţin! o întrerupse Sara. Îl putem transporta cu o pătură!

Scotoci iute rucsacul şi scoase o cuvertură înflorată pe care o aşternu pe pardoseala din piatră. Împreună cu Leonard îl aşeză pe Damian cu grijă şi făcură din capetele materialului două flancuri de care apucă fiecare. Înainte de urca scara, Amina înhăţă câteva puşti pe care le îndesă în rucsacul Norei. Şi cum câţiva bărbaţi dădeau semne că se vor trezi în scurt timp, se grăbiră să iasă cât mai repede la suprafaţă. Treptele erau abrupte pe alocuri, făcând urcarea extrem de sinuoasă, cu atât mai mult cu cât corpul lui Damian era îndeajuns de greu încât să-i stoarcă de energie. Scara se sfârşi sub un chepeng asemănător cu cel din sala de festivităţi. Leonard încercă să-l forţeze, dar poziţia nu îl avantajă, astfel că încercarea sa se soldă cu un eşec.