Praf de stele

Capitolul 7

În acea noapte, într-o baracă de la marginea orăşelui, care servise drept depozit pentru arme de vânătoare, fiind înconjurată de arbuşti şi buruieni, unsprezece bărbaţi solizi erau aşezaţi în jurul unei mese dreptunghiulare din lemn pe suprafaţa căreia se topea o lumânare ce răspândea o lumină chioară în încăpere. Se părea că se strânseră pentru o întrunire secretă, fixată amănunţit de multă vreme. Un bărbat burtos, numit Brutus, cu tunsoare scurtă, în stil milităresc şi cu haine de vânătoare examina, răsucindu-şi mustaţa deasă, două hărţi ale orăşelului. Părea un om de vreo patruzeci de ani, iar cicatricea în semilună care îi brăzda obrazul îi conferea un aer de autoritate înfiorătoare. Ceilalţi aşteptau crispaţi un semnal din partea lui pentru ca dezbatarea să înceapă.

Într-un târziu, Brutus îşi ridică ochii din hărţile pe care le analiza şi începu cu un glas zdruncinător:

- Ştiţi foarte bine motivul pentru care ne-am strâns aici! Lucrările de extracţie deja au început pe coasta de nord-est şi mi s-a comunicat că zăcăminte semnificative de aur şi fier au fost încărcate şi transportate cu un avion privat. Prostul de Theodor e orbit de toată afacerea asta cu vedetismul şi habar n-are că escrocul ăla ne schilodeşte oraşul.

Un bărbat de aproximativ treizeci de ani îl întrerupse:

- A încercat cineva să discute cu primarul?

Brutus îl privi caustic:

- Nicolas, nu pricepi că nici nu vrea să vorbească pe tema asta? El e convins că a dat lovitura vieţii lui cu afacerea asta care chipurile va atrage mii de turişti. Dar lucrurile nu trebuie să rămână aşa. Nu vom lăsa nişte impostori să ne devasteze pământurile!

Bărbaţii încuviinţară, susţinând discursul cu bătăi în masă. Brutus era mândru că reuşise să recruteze acest grup de zece bărbaţi care erau dispuşi să-şi apere cu orice preţ bogăţiile căminului lor. Prilejul perfect pentru a acţiona se ivise după ce văzuse în ziar anunţul cu privire la fastuoasa petrecere care va avea loc săptămâna viitoare. „V-am prins, pui de năpârci!" Militar cu experienţă, cu un spirit de strategie bine dezvoltat, Brutus se gândise că cea mai bună soluţie de a întrerupe proiectul de extracţie era să îi ucidă cu sânge rece pe Damian Jacobsen şi logodnica lui. Planul ar fi rămas valabil dacă doi dintre acoliţi nu îşi exprimară făţiş refuzul:

- Nu merg atât de departe încât să vărs sânge de om, se împotrivi Nicolas.

Brutus se apropie de el şi îl pironi cu ochii lui arzători.

- Omul ăla, aşa cum îi spui tu, şuieră el, îţi fură resursele pământului muncit de tine şi îl doare în cot că o să mori de foame! Orice străin care vine în ţara ta, în oraşul tău, în casa ta, cu gând să jefuiască roadele ţinutului natal merită să moară în cele mai cumplite chinuri!

După ce termină, se aşternu o linişte mormântală. Însă Nicolas nu se lăsă convins şi reluă:

- Legile sunt pentru toată lumea. Trebuie să fim conştienţi că ne periclităm libertatea. Propunerea mea ar fi să organizăm o răpire, iar petrecerea de duminică ne facilitează orice plan. După ce îi răpim pe Damian Jacobsen şi Raiza Arroyo, vor aştepta din partea noastră să cerem răscumpărare. Ce răscumpărare mai bună putem să cerem decât să-şi ia şleahta de tâlhari şi să se care dracului din regiunile astea?

- Deşteptule, replică Brutus sarcastic, după ce se vor vedea liberi, vor veni cu o armată întreagă de mercenari şi vor şterge Otavin de pe hartă. Cât de idioţi îi crezi?

- Nu şi dacă le cerem o garanţie în schimbul eliberării.

- Ce fel de garanţie?

- O mărturie în faţa camerelor de filmat...