Praf de stele

Capitolul 13

                                                                                           Nora

Au trecut două zile de când rătăcim în acest labirint al sălbăticiei. Speranţele ni se năruie cu fiecare oră în care descoperim că pădurea de lângă Otavin e mult mai mare decât ne-am fi închipuit vreodată. Simt că îmi pierd minţile şi starea de vinovăţie pe care o resimt este din ce în ce mai intensă. Sara are dreptate, i-am salvat, dar ce rost are dacă vom sfârşi morţi de foame în măruntaiele acestei întinderi vaste de copaci, arbuşti, muşchi şi alte specii de plante?

Ieri ni s-au terminat toate proviziile de mâncare şi a trebuit să străbatem suprafeţe întregi pentru a împuşca doi iepuri şi o veveriţă. Damian e un ţintaş remarcabil. În ciuda faptului că îşi are originile într-o metropolă, se descurcă de minune să supravieţuiască în sălbaticie. Sinceră să fiu, el este cel care ne ridică moralul cel mai mult. Până şi Sara şi-a mai pierdut din entuziasmul şi dorinţa de răzbunare din zilele trecute. Uneori am senzaţia că nu o cunosc mai deloc. Astăzi e veselă, dinamică, plină de viaţă pentru ca mâine să se schimbe la 180 de grade şi să lâncezească într-o stare de deprimare continuă. Cred că e din cauza lui; de fapt sunt convinsă că e din cauza lui. Ieri nu s-a dezlipit nici o secundă de el, îngrijindu-i constant rana de la cap. Nu de puţine ori i-am surprins stând de vorbă şi privind unul în ochii celuilalt cu o dorinţă atât de mare, încât oricine şi-ar fi dat seama ca între ei s-a închegat o legătură care cu greu va putea fi ruptă. Ceea ce mă intrigă e faptul că le e teamă să facă un pas greşit, cel puţin asta mă fac să înţeleg. Sara e reţinută şi întrezăresc adesea pe chipu-i palid o nuanţă de tristeţe care îi umbreşte toate trăsăturile. Puţin mai devreme, după ce au glumit pe seama preparării veveriţei, verva din discuţia lor a apus brusc. Damian a pironit-o cu privirea, moment în care Sara a pălit dintr-odată. Credeam că o va săruta, dar presupunerea mea s-a dovedit total greşită. Sara şi-a coborât privirea tăcută şi i-am citit în ochi o amărăciune de neîndurat. Nu înţeleg care e sursa acestei suferinţe, acum când îşi vede dorinţele împlinite. Să fie oare mediul ostil care ne tulbură? Teroriştii care sunt încă pe urmele noastre? Poate îi este atât de teamă ca Damian să nu fie ucis, încât nu poate trăi febril această frumoasă poveste de dragoste care ia naştere între ei. Sau poate că... a aflat? E imposibil să se lase invadată de îndoială şi să creadă în cuvântul lui Brutus! Iubirea asta a orbit-o îndeajuns încât să aibă încredere deplină în Damian. Şi totuşi, e un lucru cert. Damian a venit aici pentru afaceri necurate. A vrut să profite de naivitatea noastră şi i-a reuşit până la un punct...

Nu vreau să-mi închipui cum ar reacţiona Sara dacă ar afla că bărbatul visurilor ei nu este decât un parvenit care s-a îmbogăţit de pe urma multor afaceri ilegale. Dar dacă i-aş ascunde asta, aş fi o prietenă îngrozitoare!

                                                                                              

                                                                                         Amina

E atât de ciudat! Nora a spus că tata a trimis o echipă pentru a ne scoate din iadul ăsta! Sunt la limita răbdării şi a disperării! Mă gândesc cu oroare că teroriştii l-au ucis pe el şi pe mama. De două zile n-am reuşit să dorm din cauza coşmarurilor. De fiecare dată mă găsesc la marginea unei prăpastii, plângând şi implorând persoana îmbrăcată în negru din faţa mea să-mi cruţe viaţa. În clipa următoare însă, hăul mă înghite, lăsându-mă pradă unei stări infernale.