Praf de stele

Capitolul 1

Nimic nu părea să tulbure liniştea din Otavin, orăşelul de pe coastă. Valurile mângâiau ţărmul singuratic, iar briza mării sărate purta aroma rafinată a verii. Un păstor vioi îşi ghida turma pe câmpiile însufleţite de culorile aprinse ale petuniilor. Cocoţat pe o stâncă acoperită de muşchi proaspeţi, acesta contempla întinderea nemărginită a Oceanului Atlantic. "Hmm, nori nicovală... Se prea poate să se apropie o furtună", îşi zise. Meseria de păstor îl învăţase multe lucruri; îl ajutase să priceapă mecanismul naturii şi să întrezărească întotdeauna ameninţarea acesteia. Atunci trebuia să-şi găsească un refugiu, atât pentru el cât şi pentru oile sale. Dar în ziua aceea nu se simţea în văzduh primejdia năvălirii unei furtuni, ci doar parfumul mângâietor al florilor pestriţe.

Totuşi, în piaţa din centru, ticsită de localnici curioşi şi iscoditori, era o forfotă de zile mari. Tineri şi copii fluturau steguleţe colorate şi aplaudau frenetic, în timp ce scandau entuziasmaţi un nume. Un covor lung, roşu aprins separa mulţimea exaltată, unind scena din mijlocul pieţii, pregătită cu multă sârguinţă, cu trotuarul pe care avea să poposească un şir întreg de automobile. Pe cerul împânzit de nori soarele după-amiezii îşi strecura razele, colorând străzi, acoperişuri şi văi. Totul intuia o bună evoluţie a acelei zile, spre bucuria şi mulţumirea lui Theodor Maxim, primarul orăşelului, care investise în această acţiune un buget considerabil. Însă era încrezător că Otavin va avea mult de câştigat de pe urma acestei afaceri. Frecându-şi mâinile cu satisfacţie, urcă pe scena inconjurată de adunarea agitată. Nu mai era decat o chestiune de timp până ca un oaspete foarte special să-şi facă apariţia. Îşi împreună mâinile şi aşteptă gânditor...

***

- Grăbeşte-te, Sara! Vom întârzia!

- Imediat cobor, Nora, se auzi o voce tremurândă din capătul scărilor. Problema este că nu ştiu cu ce să mă îmbrac... Trebuie să arăt perfectă pentru el.

- Nici măcar nu o să te observe prin toată mulţimea de oameni de afară. Nu mai zăbovi atâta!

Sara Marcus nu era ca toate fetele de vârsta ei. La cei şaptesprezece ani ai săi încă îi mai plăcea să copilărească, să viseze cu ochii deschişi şi să se gândească la propriul ei Făt-Frumos care să vină călare pe un cal alb şi s-o salveze de viaţa monotonă pe care o trăia în acest orăşel monoton. Părinţii săi se stinseră acum mulţi ani, iar ea fusese primită în grija unei călugăriţe care căuta prezenţa unei făpturi inocente în viaţa ei. Educaţia creştină pe care aceasta i-o oferise nu îi curmase însă spiritul rebel şi personalitatea puternică. Era o fire zvăpăiată şi adesea acţiona impulsiv, spre indignarea protectoarei sale. Locuiau amândouă într-o căsuţă din apropierea mănăstirii, mobilată sărăcăcios, însă cu un aspect primitor şi călduros. "Într-o zi voi deveni doamna Jacobsen, spuse în sinea ei în timp ce proba un şirag de mărgele, voi fi bogată şi fericită împreună cu el şi doar moartea ne va putea despărţi." Închipuindu-şi că purta un colier scump din perle, se privi în oglinda prăfuită ce atârna de uşa unui dulap. Părul ei negru, până la umeri, strălucea în razele soarelui ce se furişau prin vitraliul din cameră, subliniindu-i uimitoarele trăsături faciale: ochii verzi, mari şi luminoşi, buzele ademenitoare, pielea catifelată cu puţin roz în obraji şi completând cu o siluetă de invidiat pentru care nu depunea un efort semnificativ. Era invidiată de toate fetele din oraş şi poate că din această cauză nu avea decât o singură prietenă, una loială care se afla întotdeauna lângă ea pentru a-i deschide ochii în vremuri de nesiguranţă şi pentru a o susţine necondiţionat în tot ceea ce îşi punea în gând să facă. Acea prietenă era Nora Less, gata de fiecare dată să-şi oprească cea mai bună prietenă din a comite o nebunie. Cu o privire blândă, aceasta o povăţuia şi îi arăta calea pe care trebuia să o urmeze, dar Sara avea un temperament vehement şi se lăsa cu greu convinsă.