Praf de stele

Capitolul 8

Sara se strădui să rămână stăpână pe sine în timp ce Amina şi Theodor Maxim schimbau priviri intrigate. Toate ciudăţeniile prin care tocmai trecuse o copleşiseră. Mai întâi invitaţia Aminei, apoi rochia minunată pe care aceasta se oferise să i-o dăruiască, lucrurile incrdibile pe care i le mărturisise şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, acum afla că de fapt expeditorul florilor nu era cine pretindea a fi. Încercă să nu se piardă cu firea şi îşi luă la revedere de la Amina, îmbrăţişând-o, iar de la Theodor cu o strângere de mână şi ieşi pe poarta masivă clătinându-se ca după o beţie straşnică. „Damian se gândeşte la tine de când ţi-a salvat viaţa!", îi răsuna în minte. Să fie adevărat? Sau e doar dorinţa de răzbunare a Aminei pe Raiza? În fond, ea nu poate şti ce se află în mintea lui. O fi remarcat o schimbare la el? În ochii lui? Inima i-o lua razna, grăbindu-şi pasul să ajungă acasă cât mai repede. Era nerăbdătoare să probeze minunăţia aceea cu care ar complexa-o pe Raiza şi i-ar suci minţile lui Damian. Din nou destinul conspirase în favoarea ei, dar imediat după petrecere avea să îi înapoieze rochia Aminei, căreia îi purta o recunoştinţă imensă. Nu s-ar fi aşteptat niciodată ca ajutorul după care avea nevoie atât de mult să vină chiar din partea ei, o fată de bani gata care are impresia că i se cuvine orice. Dar Sara pricepu în acea dimineaţă că se înşelase în privinţa ei.

Ajunse aproape de poarta de lemn înflorată, însă rămase înmărmurită când văzu un SUV parcat chiar pe aleea din faţă. „Nu se poate! E aici." Nu trebuia să o vadă acum, când arăta cel puţin mediocru. De ce venise? Brusc o licărire de speranţă puse stăpânire pe ea. „A venit pentru mine..." Pentru o clipă cuvintele Aminei păreau verosimile, dar realitatea o lovi ca un trăsnet. Din curte ieşea doar sora Dafina împreună cu... Raiza. Femeia care purta nişte pantofi cu platforme extraordinar de înalte urcă în SUV, făcându-i cu mâna surorii. Sara se ascunse după un alun, iar după ce maşina derapă în trombă şi zbură pe şoseaua principală, ieşi din ascunzătoare şi alergă într-un suflet, ajungând-o din urmă pe sora Dafina.

- Sara! exclamă ea. Ai sosit repede! Intră, e şi Nora sus.

- Soră, ce căuta femeia aia aici? întrebă fata cu respiraţia tăiată.

- A venit să te vadă, dar cum nu erai acasă, i-am propus să te aştepte şi să servească o ceaşcă de ceai. Din păcate a refuzat. Ce ţi-e şi cu bogătaşii ăştia! Sunt mai mereu pe fugă...

Sara înghiţi în sec. Raiza Arroyo venise să o vadă. Asta nu era o veste tocmai bună şi se îndoia că avea să fi fost o vizită de curtoazie.

Urcă grăbită scările până în camera ei, unde o găsi pe Nora tolănită în pat, citind un bileţel. Expresia feţei sale nu părea liniştitoare.

- Avem o problemă, zise ea îngrijorată.

Sara bănuia despre ce putea fi vorba. Îi smulse biletul şi îl citi agitată.

Pentru binele tău, dar şi al celorlalţi, rămâi acasă şi toată lumea va fi fericită!

Sara rupse biletul în bucăţele şi le aruncă în coşul de gunoi de lângă fereastră, spumegând de furie.

- Mizerabila! Cum îndrăzneşte să mă ameninţe?! De asta a venit aici?

- Sara, pe mine m-a pus pe gânduri biletul ăsta. Nu uita că e o persoană puternică şi poate oricând să-ţi facă rău, spuse Nora.

- Pe dracu'! Ţie ţi-a lăsat biletul?

- Da, era sigilat într-un plic şi m-a rugat să ţi-l dau când te întorci. Scuze, nu m-am putut abţine să nu-l deschid, adăugă ea cu o expresie de vinovăţie.

- Nenorocita aia n-are limite! Dar îi arăt eu ei!

- Ce vrei să faci?

Sara aşeză sacul pe pat, iar mânia de pe chipul ei luă locul unui zâmbet şiret. Apoi trase delicat de fermoar, scoţând la iveală o rochie preţioasă. Nora rămase perplexă când văzu materialul de un verde strălucitor şi diamantele care îi dădeau un aer imperial, de lux.