JURNALUL UNEI DEPRESIVE (- Anabeth) - Prima variantă

I

Depresia este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate.

3 septembrie

Draga cititorule,

îţi scriu eu.Cine sunt eu ?-te întrebi.Poţi să-mi spui Anabeth.Mereu mi-a plăcut numele acesta.Peste 3 zile voi împlini 17 ani.Nu sunt chiar atît de entuziasmată cum crezi.Defapt aniversarea de 17 ani este una dintre cele mai importante in viaţa unei adolescente.Si eu ar trebui să mă bucur.Dar nu am de ce,oricum nimic special nu se va întîmpla.Va fi o zi obişnuită în care voi merge la şcoala şi nu voi face nimic altceva decît să stau într-un colţ si să aştep pîna se termina lecţiile.După aceea voi merge in cabinet la doamna Katherin Temperance si voi avea o aşa-zisă lecţie de psihologie.A descoperit ca sunt depresiva cum un an şi jumatate.Crede ca dacă merg la ea dupa ore si vorbim despre ce am făcut toată ziua ma poate ajuta.Nimeni nu ştie nimeni ca sunt depresiva,aşa cred.Şi sper să rămăna un secret între mine si ea.

De ce scriu un jurnal?Nu prea ştiu nici eu.Trebuie să-mi ocup cu ceva timpul.Caut şi eu o cale sa nu înebunesc.Niciodată nu am iubit singuratatea,dar sunt destul de puternică să accept decît să încerc să mă infiltrez în rîndurile adolescenţilor.Nu pot să cred că sunt atît de slabă.Au trecut 2 ani de la moartea fratelui meu şi eu incă nu am trecut peste.Înca ma aflam în zilele triste aducîndu-mi aminte de el şi de momentele petrecute impreună.El era singurul care mă cunostea cu adevarat.Şi acum nu mai e linga mine.

Toate virtuţiile şi gingăşia celor rămaşi ăn viaţă nu sunt nimic pe lîngă farmecul deosebit al cuiva care nu mai este.

Nu mai ţin minte cine a spus asta,dar am citit-o dintr-o carte.Şi am înţeles asta doar cînd Seth a murit.Încă nici acum nu am uitat chipul lui alb ca varul cind am intrat în salonul din spital.Fusese lovit de o masină cind mergea pe bicicletă.Nu stiam daca era posibil ca după aşa ceva să ajungi în comă,dar acum ştiu.A stat 2 luni in comă şi apoi am deconectat aparatele care îl ţineau în viaţa.Uneori mă gîndesc ca dacă mai aşteptam puţin atunci poate s-ar fi trezit.

A fost un fiu minunat şi un frate exemplu.Pentru mine Seth fusese un frate,un prieten şi un părinte în aceealaşi timp.Petreceam mult timp împreună,eram nedespărţiţi-Dar totul luă sfirsit după accident.Nu am mai mers la meciurile lui de football,stigînd şi şuierînd ca o nebună la fiecare gol sau mişcare facută de el,sigur îi venea să intre în pămînt de ruşine.Nu l-am mai auzit cîntînd rock sau altceva cît timp pregatea faimoasa sa ciocolată caldă.Nu am mai stîns pumnii enervată cînd facea o gluma pe seama mea si nici nu m-am mai incruntat confuză la glumele lui penibile si la cele neînţelese.Dar cel mai dor mi-a fost de faţa lui roşie de furie cind observase că i-am amestecat acuarele în şampon.

După moartea lui ne-am mutat într-un oraş nou.Eu am fost înscrisă la liceul St.Benjamin.Am decis că nu voi face nimic altceva înafara de a sta departe de ceilalţi.La şcoală nu eram decît o invizibilă care statea ăn ultima bancă şi acasa eram lafel de invizibilă.Tata începu să bea prea mult dupa accident.Şi dacă era enervat ma puteam alege cu cîteva vînătăi sau poate cu o tăietură îngrozitoare de la o sticlă de bere care zburase exact in peretele de lîngă tine.Mama lucrează mult pentru a ne intreşine,iar tata doar bea si dispare undeva noaptea,întorcîndu-se dimineaţa.

Semnat,

Anabeth